„Neicã, dacã îţi sunt dragã,/Împrumutã-te la bancã!”

* Sãptãmânalul OBIECTIV MEHEDINŢEAN a împlinit, pe 2 august, 16 ani de existenţã. Timp în care şi-a câştigat un loc distinct, inconfundabil, în câmpul presei locale şi, mai presus de orice, respectul şi preţuirea cititorilor. Secretul unei asemenea performanţe, dincolo de justeţea politicii redacţionale, de profesionalismul întemeietorilor sau de prestigiul colaboratorilor, stã mai ales în regularitatea, în continuitatea apariţiilor, într-o vreme când atâtea publicaţii româneşti şi-au dat obştescul sfârşit sau, în cel mai bun caz, apar când pot. Practic, OBIECTIVUL este singurul sãptãmânal mehedinţean cu apariţie neîntreruptã de la întemeiere şi pânã în prezent, performanţã egalatã doar de singurul cotidian al judeţului, Datina. Asta spune multe. Şi despre seriozitate, şi despre pasiune, şi despre consecvenţã, şi despre credinţa într-un ideal. Mai ales cã în lumea în care trãim nimic nu este nimãnui dat de-a gata, iar umbra compromisurilor pândeşte aproape fatal orice demers. În aceste condiţii, a rãmâne, totuşi, în picioare nu este un merit chiar la îndemâna oricui. La mulţi ani, OBIECTIV MEHEDINŢEAN!
* Şi, dacã tot suntem la un moment aniversar, sã mai amintim cã Frecţii cu odicolon este cea mai veche rubricã a acestui sãptãmânal. Iniţiatã de titularul ei (Bibicul, de!) odatã cu primul numãr din ianuarie 2000, cu douã întreruperi ceva mai lungi, de aproximativ un an fiecare, ea continuã, dupã cum constataţi şi dumneavoastrã, stimaţi cititori, şi astãzi. Sper sã nu trezesc oarece invidii!
* Pentru celebrul zgârâie-brânzã Mugurake Isãrescu, marele mason producãtor de poşircã, s-a mai creat o jucãrioarã cu butonaşe (de parcã n-ar fi avut destule şi pânã acum!) – Comitetul de Supraveghere Macro- prudenţialã (!?!), un fel de organism supraguvernamental „cu rol de recomandare”, dacã e sã folosim expresia niţel semidoctã a purtãtorului de cuvânt al noii entitãţi instituţionale, în care intrã BNR, Guvernul şi ASF. Comicãria vine din aceea cã Guvernul trebuie sã ia în consideraţie recomandãrile, nu neapãrat sã le şi aplice, dar, în aceastã situaţie, sã explice de ce nu le-a aplicat!. Nu-i aşa cã-i frumos? În aceastã situaţie, ne întrebãm care mai este raţiunea de existenţã a Guvernului. Mai mult, ce raţiune mai au alegerile parlamentare, în urma cãrora rezultã structurile de putere ale Statului, dacã deciziile de naturã economico-financiarã le impune un organism din afara politicului? Care mai este sensul luptei politice? Staţi liniştiţi, cetãţeni, dormiţi aşijderea, are grijã de tot ce mişcã-n ţara asta acest Figaro (factotum!) de România, marele Mugurake zgârâie-brânzã! Ne-am procopsit!
* Eternul „june prim” al politichiei româneşti, paricopitatul Boureanu (sau Bouleanu, niciodatã nu am ştiut prea bine!) s-a dus cu o târlã de gagicuţe, în recentul week-end, într-o speluncã de fiţe de pe întristatul nostru litoral. Acolo, dupã ce a dat pe gât mai mult de o duzinã de şpriţuri, i s-a pãrut cã „titulara” face schimb… reciproc avantajos de priviri cu un piccolo de-al locului, prin urmare a sãrit la bãtaie. Ghinion! L-au fãcut piccolii pe marele (aiurea!) mascul – zic martorii! – carne de mici. Sigur, vorba vine! Bouleanul a gãsit exact ce-a cãutat. Toţi cei care au fost lezaţi de tupeul ordinar al acestui specimen prin atâtea şi atâtea emisiuni de televiziune se vor fi simţit, probabil, rãzbunaţi. Chiar dacã soarta îl mai pedepsise destul de aspru şi înainte, când douã foste neveste fugiserã de el mâncând pãmântul cu… naşii de cununie. Noi nu ne bucurãm de rãul nimãnui, dar parcã unii dintre semenii noştri prea şi-o cautã cu lumânarea. Şi iatã cã, mãcar câteodatã, chiar şi-o gãsesc.
* Titlu demn de tot interesul pentru bãrbaţii amatori de viaţã lungã, în ziarul Naţional: „Bãrbaţii care privesc cel puţin zece minute pe zi sânii femeilor trãiesc mai mult”. La concluzia asta cicã au ajuns cercetãtorii germani. În aceastã situaţie, noi trebuie sã luãm chestiunea în serios. Şi prima întrebare care, nu-i aşa, ni se ridicã se referã la calitatea (calibrul etc.) sânilor. Care tip de sâni ne-ar ajuta sã trãim mai mult? Şi apoi care femeie ar fi de acord sã-şi expunã balcoanele, fie şi pentru zece minute zilnic, amatorilor de viaţã lungã, fãrã sã-ţi dea cu poşeta din dotare în cap? Privitul picioarelor femeilor n-ar fi o soluţie mai lipsitã de pericole (asigurã privitorului un incognito mai eficient) şi cu câştiguri în planul satisfacţiilor estetice, dupã pãrerea noastrã, infinit mai mari? Nu ştim, ziceam şi noi…
* O foarte tânãrã interpretã de muzicã, mã rog, popularã, cânta, mai deunãzi, cu vigoarea celor 13-14 ani, la un post local de televiziune, un refren absolut înãlţãtor: „Neicã, dacã îţi sunt dragã,/Împrumutã-te la bancã!”. Ãsta – da refren de viaţã lungã! Cu un împrumut ţapãn la bancã, îţi dã mâna sã priveşti cât ai chef, pânã ţi se acreşte de viaţã, prin ce balconaş doreşti!