Organele unui tânãr mehedinţean au salvat vieţile mai multor englezi. Familia din România nu are bani sã-l aducã acasã

A plecat departe de ţarã pentru trai mai bun, dar a sfârşit într-un accident de circulaţie, iar acum, familia din România nu are bani sã-l aducã în ţarã pentru a-l înmormânta creştineşte. Mama bãiatului spune cã şi-a dat acordul pentru prelevare de organe salvând astfel viaţa unor cetãţeni englezi, gândindu-se cã în felul acesta va primi acasã trupul fiului sãu.
În urmã cu un an şi jumãtate, Alexandru Zianu Vasiliu, în vârstã de 24 de ani, pleca împreunã cu doi prieteni din Petroşani în Anglia, pentru un trai mai bun. Lucra fãrã forme legale şi locuia singur într-o rulotã, alãturi de mai multe familii de români într-o suburbie a Londrei, la Addlestone.
Cumplitul accident de circulaţie în care şi-a pierdut viaţa s-a petrecut în data de 11 iulie, mama acestuia, Mihaela Vasiliu, care locuieşte la Gvardeniţa (Mehedinţi) fiind informatã de poliţia din localitate a doua zi. Femeia a aflat cã bãiatul sãu a cãzut de pe o bicicletã şi cã s-ar fi lovit cu capul de un stâlp de iluminat.
Mihaela Vasiliu susţine cã în data de 13 iulie a fost sunatã din Anglia de un medic, care i-a spus cã este de la un spital din Manchester şi care i-a comunicat cã starea fiului sãu este foarte gravã. I-a cerut acordul pentru prelevarea de organe, iar femeia spune cã dupã un timp de gândire şi-a dat acest acord prin telefon.
„Mi s-a comunicat cã i s-a deteriorat creierul de bazã şi cã nu se mai poate face absolut nimic. M-au contactat din nou spre searã şi mi-au spus cã acea comisie de doctori este hotãrâtã sã-l scoatã de sub aparate deoarece creierul este deja mort. Mi- au spus cã dacã vreau şi sunt de acord sã-i cedez organele. Am fost de acord pentru a salva alte vieţi, m-au ţinut o noapte întreagã la telefon, întrebându-mã de toate bolile de care a suferit fiul meu de-a lungul anilor. I-au luat rinichii, ficatul, pancreasul, plãmânii, corneea de la ochi, iar inima mi-au spus cã nu este în totalitate bunã. Mi-au menţionat cã în decurs de douã trei zile vor face repatrierea copilului şi cã prelevarea nu se face contracost. Le-am spus cã nici nu aveam de gând sã cer bani, ca mamã am vrut doar sã fac bine altor persoane şi neavând puterea financiarã m-am gândit cã îmi vor aduce trupul copilului meu acasã”, povesteşte Mihaela Vasiliu.
Din data de 15 iulie, când i s-a comunicat telefonic cã operaţia de prelevare a organelor a fost un succes, femeia spune cã nimeni nu a mai contactat-o pentru alte informaţii. A încercat, printr-o prietenã din Petroşani, care cunoaşte limba englezã, sã ia legãtura cu persoanele care au sunat-o pentru prelevarea de organe, dar la numãrul de telefon respectiv nu mai rãspunde nimeni. Doar poliţia din localitate i-a specificat cã documentele tânãrului şi alte bunuri personale se aflã la sediul lor.
„Nu a mai luat nimeni legãtura cu mine. Prietena mea a sunat la numãrul de telefon de la care m-au contactat cei de la spital, i-a rãspuns în final o doamnã şi specificându-i de organe şi de tot ceea ce s-a întâmplat i-a închis telefonul în nas”, mai spune mama tânãrului.
Disperatã, femeia a cerut şi sprijinul autoritãţilor din România, dar din partea acestora a primit doar „sfatul” de a contacta o firmã de pompe funebre. Pentru a-şi aduce fiul în ţarã ar trebui sã achite 3.200 de euro, o sumã imensã pentru veniturile reduse ale familiei, care trãieşte doar dintr-un ajutor social.
„Mã gândesc cã oamenii aceştia nu au suflet, nu mã rog decât la bunul Dumnezeu sã pot sã reuşesc sã-l aduc în ţarã”, spune cu lacrimi în ochi mama tânãrului decedat în Anglia.
Gvardeniţa îl plânge pe Alexandru Vasiliu
Sãtenii din Gvardeniţa îl plâng pe Alexandru Vasiliu, tânãrul cãruia i s-au prelevat organe într-un spital din Londra.
Localnicii din Gvardeniţa cunosc situaţia familiei Vasiliu, care nu îşi permite sã aducã din Anglia trupul neînsufleţit al fiului decedat într-un accident de circulaţie, şi spun cã autoritãţile engleze ar trebui sã-i ajute.
Sãtenii din Gvardeniţa îl plâng pe Alexandru Vasiliu, care şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie în Anglia. Spun despre el cã era “un bãiat de treabã” şi cã a plecat în strãinãtate pentru un trai mai bun. Ştiu cã mama acestuia şi-a dat acordul pentru prelevare de organe, salvând astfel viaţa mai multor englezi, şi nu înţeleg de ce statul englez nu întoarce acest bine plãtind transportul pânã în România. Mama lui Alexandru, care trãieşte dintr-un ajutor social, nu îşi permite sã achite suma de 3.200 de euro, cât i-a cerut o firmã de pompe funebre din Turnu Severin.
„Era bãiat cumsecade, muncea pe unde apuca ca sã trãiascã şi pânã la urmã a zis cã pleacã în ţãri strãine cã aici nu prea are cu ce sã trãiascã. Şi acum am auzit cã a murit. Am auzit cã a acceptat sã-i ia organele ca sã-l aducã în ţarã şi acum aşteaptã. Ei nu au bani, au 400 de lei de la ajutor social şi alocaţia copiilor, sunt şi ei patru în casã. Eu zic cã statul englez ar trebui sã-i ajute cã a salvat 4-5 vieţi ale englezilor, aşa cã sã dea ei bani” spune Nicolae Buţã, un localnic din Gvardeniţa.
Durerea pierderii fiului, dar mai ales tristeţea cã îl ştie departe de casã într-un sicriu şi neputinţa de a-l aduce acasã, o macinã pe Mihaela Vasiliu, mama tânãrului decedat în Anglia. O lumânare stã aprinsã pe prispa casei în aşteptarea fiului plecat în ţãri strãine pentru o pâine mai bunã.
„Era un bãiat de treabã şi ne pare foarte rãu cã s-a întâmplat aşa ceva. Ultima datã l-am vãzut în urmã cu un an, dar vorbeam cu el pe Facebook. Îmi spunea cã îi este bine acolo, muncea, îşi fãcea banii lui, îşi dorea foarte mult sã rãmânã acolo. Aş vrea sã vinã aici sã-l înmormântãm creştineşte, dar nu se poate pentru cã nu avem aceşti bani”, spune Marieta Filip, verişoara lui Alexandru.
O vecinã abia îşi stãpâneşte lacrimile de durere şi spune cã familia lui Alexandru nu are posibilitatea de a-l aduce acasã pentru a-l înmormânta creştineşte.
„Era un bãiat de treabã, fiind vecina lui îl ştiu de când era mic. Un bãiat glumeţ, a mers acolo ca sã-şi facã un trai mai bun şi iacã ce trai şi-a fãcut, într-un sicriu pe care nimeni nu îl aduce în ţarã. Nimeni nu se uitã la pãrinţii lui, nu înţeleg cã sunt familii care nu îşi permit sã aducã copilul în ţarã. Eu zic cã cei de la Ambasada României, de la spitalul din Londra ar putea sã ajute”, spune Maria Minea.
Familia lui Alexandru aşteaptã sprijinul autoritãţilor din România pentru a putea sã-l înmormânteze creştineşte acasã, la Gvardeniţa.