Stãm şi ne uitãm unii la alţii, aşteptând ce?

Adevãrul este cã şi în ceea ce priveşte protestele salariaţilor de la RAAN pãrerile sunt împãrţite. Dincolo de o formalã batere pe umãr plinã de compasiune, de mici comentarii aprobative la nivel stradal, altã formã de solidarizare la nivel social, una mai amplã şi mai sincerã, nu am întâlnit. Doar în spaţiul mediatic poate, unde un jurnalist sau altul şi-au exprimat indignarea şi îngrijorarea vizavi de soarta imediatã a celor de la Combinatul Chimic care-şi vor pierde locul de muncã. Apoi, dar tardiv, intervenţia unui parlamentar de Mehedinţi în Parlament, tot pe aceastã temã. În rest, funcţioneazã o adevãratã resemnare vizavi de subiect. Mai mult chiar, copleşiţi de propriile probleme, destul de mulţi nu mai au nicio tresãrire de emoţie.
Sindicaliştii mãrşãluiesc, îşi strigã indignarea şi temerile într-un spaţiu civic apatic, diminuat ca reacţie şi ca posibilitãţi de exprimare. Într-un climat de teribilã indiferenţã. Mediul politic abia a bâlbâit ceva, fiind în mod evident depãşit de situaţie.
Politicul a fost, în toţi aceşti ani de închidem – nu închidem RAAN, complice la situaţie. Era acolo un mare bazin de voturi şi a preferat sã joace ipocrit, alimentând iluzii şi preferând sã extragã un cât mai mare avantaj electoral. Oamenii erau chemaţi în sãli, aşteptau rãbdãtori pânã unii sau alţii dintre politicienii momentului respectiv, demnitari de la centru şi şefimea localã, îşi exprimau pãrerile, dãdeau mesaje, cerşeau de pe poziţii de autoritate un vot. Aşa a fost tot timpul. La final oamenii aplaudau. La vot se gândeau cã poate votul lor, nu neapãrat rupt din convingeri, le-ar fi putut salva slujbele, combinatul, aşa cã votau, gândindu-se la salarii, la datorii, la copii.
RAAN a funcţionat, ani şi ani, ca platformã de voturi, şi partidele s-au perindat pe acolo, unele dupã altele, ca într-un film absurd. Acum lucrurile au luat-o însã la vale, porţile se vor închide, şi de aici furia oamenilor, dar şi deruta politicienilor care nu ştiu efectiv ce sã facã vizavi de criza aceasta. Ce sã le spui oamenilor? Cum sã le spui astfel încât sã nu te trezeşti scuipat şi înjurat, ca expresie a exasperãrii? Incapabili sã gestioneze situaţia socialã de la RAAN, politicienii au lãsat lucrurile în seama unui executor sau ce o fi el. S-au spãlat pe mâini. În mod normal ar fi trebuit sã se discute cu oamenii, sã li se explice din timp situaţia şi sã se construiascã soluţii sociale umane. Faptul cã salariaţii vor primi nişte compensaţii nu-i prea încãlzeşte. Dupã ce se vor termina banii aceia, ce vor face? Severinul e incapabil sã absoarbã pe piaţa muncii atâţia disponibilizaţi. Piaţa muncii în Severin e doar o formulã goalã, fãrã sens. O expresie fãrã un conţinut clar.
Nici nu e de mirare cã la mitingurile din faţa prefecturii nu a venit nimeni sã dialogheze cu sindicaliştii. Ce sã le spunã reprezentanţii prefecturii? Ar fi trebuit nu doar sã aibã un curaj teribil, ci şi un mesaj clar, soluţii. Or soluţii nu au, dupã cum nu au nici curaj, nici claritate vizavi de RAAN. Stau şi ei prin birouri şi plimbã hârtii de colo colo. Încã de anul trecut era limpede cã salariaţii de la RAAN vor fi abandonaţi, şi aşa a şi fost.
Aşa cum spuneam, unii mai reacţioneazã, cãci vãd ce trist va fi totul dupã ce porţile combinatului se vor închide. Am urmãrit o dezbatere tv în care un jurnalist aproape cã mai avea puţin şi îl arunca pe fereastrã pe un deputat, pe tema RAAN. Dar mulţi nu mai reacţioneazã, copleşiţi de propriile griji şi de situaţia aceasta gri în care ne scãldãm cu toţii, economic şi social. Vremuri triste, în care solidaritatea e doar o vorbã în vânt, iar degringolada şi confuzia sunt la ele acasã. Dupã închiderea RAAN, mai mult ca sigur Severinul se va prãbuşi economic. Era cea mai mare unitate economicã din judeţ. Şi cea mai stabilã. Nu vãd nimic pus în loc. Nu vãd cum ne-am putea redresa şi înlocui aşa ceva. Asta într-un judeţ sãrac, cu doar câteva oraşe-orãşele care abia mai respirã economic. Impactul social e unul seismic, chiar dacã nu-l sesizãm în primã instanţã. Niciodatã în istoria industrialã a Mehedinţiului nu a existat aşa ceva, şi nimeni nu cred cã a analizat ce consecinţe posibile ar putea fi, de la datoriile bancare familiare la scãderea puterii de cumpãrare şi incapacitatea reconversiei pe piaţa muncii.
Stãm efectiv şi ne uitãm unii la alţii, aşteptând ce?