Ridicã-te, Adi! Ridicã-te, Ioane!

* De Sfântul Ilie, marele şi mult regretatul poet Adrian Pãunescu ar fi împlinit 72 de ani. Prilej pentru toţi cei care l-au cunoscut, preţuit şi iubit sã-l evoce, fiecare cum s-a priceput mai bine şi, evident, în funcţie de posibilitãţile de tot felul de care dispune. În Dolj, la Craiova şi Bârca, s-a desfãşurat, ca de vreo câţiva ani încoace, Festivalul de poezie şi muzicã Adrian Pãunescu, având, dupã câte aflãm, o remarcabilã audienţã. Televiziunile bucureştene, cu vreo douã excepţii, nu s-au prea înghesuit sã evoce personalitatea marelui poet, unul dintre cei mai mari pe care i-am avut dupã ultimul rãzboi mondial. Între cele câteva excepţii de care vorbeam, o surprizã cu adevãrat de proporţii – postul B1 TV, care a organizat o foarte serioasã şi corectã evocare a poetului, cu marcarea la fel de exactã şi corectã a locului de prim plan pe care Adrian Pãunescu îl ocupã în templul culturii române. De unde vine, însã, surpriza? Surpriza vine din aceea cã sus-numitul post de televiziune anunţa, în noiembrie 2010, moartea lui Adrian Pãunescu ca pe o „foarte bunã veste pentru români”. Cel care fãcea acest sinistru anunţ era nesimţitul tupeu porcin care poartã numele generic de Radu Banciu. Cel care şi acum, de altfel, este lãsat liber, de patronii postului, sã înjure pe cine au chef muşchii gândirii sale primitive. Şi, desigur, porceşti. Oricum, emisiunea din acest an de la B1 TV, dedicatã memoriei lui Adrian Pãunescu, a şters, în bunã mãsurã, amintirea gestului incalificabil de acum cinci ani.
* „Doamne, dã-ne puterea de a mai pune întrebãri şi puterea de a mai auzi rãspunsuri!” – spunea Adrian Pãunescu, în finalul cuvântului sãu înainte la volumul de interviuri Sub semnul întrebãrii din 1979. O mãrturisire- invocaţie prin care cred cã ar trebui sã respire, zi de zi, mintea şi sufletul oricãrui gazetar care se respectã. Mai ales în zilele noastre, când fetele şi bãieţii trimişi pe teren sau în diverse cabinete sã punã întrebãri menite sã elucideze situaţii complicate sau profunzimi individuale se întrec în stupiditãţi („Sunteţi vinovat?”, „Vã pare rãu cã aţi violat-o pe domnişoara Rãsturnica?”, „Unde ţineţi ascunşi banii delapidaţi?” etc.), fãcându-ne şi pe noi – asistenţi, nu-i aşa, din partea publicului – sã ne întrebãm dacã propria minte ne mai este locuitã de vreun gând.
* Dacã „noul PNL” tinde, din ce în ce mai evident, sã devinã „vechiul PDL”, Klaus Iohannis, chiar dacã pentru unii este greu de crezut, împrumutã, en-gros şi en-detail, ticurile, reflexele, proastele obiceiuri ale nefastului Bãsescu Traian. Cum s-ar spune, Santa Klaus pentru noi, e Traian Bãsescu doi. De ce o fi trimis acest cetãţean înapoi în Parlament Codul fiscal, pe care-l votaserã voioşi, într-o impresionantã quasi-unanimitate, şi bravii sãi „liberali”, este greu de aflat, dacã totuşi nu dorim sã-l considerãm sclavul reflexelor bãsiste. Pânã una-alta, asta este impresia care rãmâne. Comicã de-a dreptul este situaţia în care se aflã aleşii liberali (duduia Alinutza Gorghiu, în primul rând), care, confruntaţi cu decizia şefului lor de la Cotroceaua, şi ştiind cum au votat ei Codul fiscal în Parlament, nu prea mai ştiu pe unde sã scoatã cãmaşa onorabilitãţii politice. Atât pentru ei, cât şi pentru iubitul şi stimatul (era sã scriu stigmatul!) din Deal. Care, preocupat (mult prea preocupat!) sã n-o scape din …mânã pe sprinţara-i consoartã Carmencita (prima doamnã, de!), lasã la vedere absolut jenante complexe de provincial cu apucãturi ariviste.
* Da, dar acest dubios preşedinte nu o fi promulgat el Codul fiscal, în schimb a promulgat Codul de…procedurã fiscalã, adicã nişte reguli de aplicare ale unui act normativ, pânã una-alta, inexistent. Probabil, fiindcã astea sunt regulile în Ţara lucrului bine fãcut. Manual.
* Dacã pesediştii au ajuns sã aibã de ales între Rovana Plumb şi Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte interimar al partidului, e semn cã de aceastã cândva puternicã formaţiune politicã se alege praful. Au dispãrut, vasãzicã, personalitãţile veritabile din partid, astfel cã pesediştii au acum de ales doar într-o urmaşã a celebrelor tovarãşe cu coc din CC al PCR şi un intrigant şmecher, format la „şcoala” lui Bãsescu? Oh, Doamne! Pãi, în aceastã situaţie, îşi meritã soarta, nu este nimic de compãtimit.
* Voci colaterale susţin cã bãtãlia nu este încã tranşatã. Şi asta, fiindcã s-au trezit ambiţiile şi în calul troian din fruntea Camerei Deputaţilor (ce o cãuta impostorul ãsta cu ifose acolo?), tinichigiul emerit Valeriu Zgonea, care, nu cu mult timp în urmã, bãtea cam des drumul Severinului, pentru a-şi planta, zic gurile slobode, nişte pile în nu ştiu ce funcţii bãnoase din nu ştiu ce vamã. Alte voci vorbesc de o soluţie de compromis, menitã, cicã, sã menţinã unitatea partidului pânã la congres, soluţie care ar consta în alegerea ca preşedinte interimar a Ecaterinei Andronescu. Ei, da!
* Ridicã-te, Adriane! Ridicã-te, Ioane! Şi, vorba regretatului poet despre care scriam la începutul acestor rânduri, vedeţi-vã fiii! Ce au fost şi ce au ajuns!