Mãnãstirea mehedinţeanã Coşuştea-Crivelnic , ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana, şi-a prãznuit ocrotitorul marţi, 15 mai, sfântul lãcaş fiind sub oblãduirea Sfântului Pahomie cel Mare.
Sfânta Liturghie a fost sãvârşitã pe un podium special amenajat de cãtre Preasfinţitul Pãrinte Nicodim, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Nicodim a vorbit celor prezenţi, prezentând viaţa mãnãstireascã din timpul şi spaţiul sacru mehedinţean.
Tot în 15 mai s-a împlinit un an de când Pr. Stareţ Calinic Drãghici, exarhul mãnãstirilor din Eparhia Severinului şi Strehaiei, a fost ridicat la rangul de protosinghel, prin gramata episcopalã cu nr. 17 din 15 mai 2011.
Pãrintele Calinic Drãghici a fost numit stareţ pe 6 august 2009, având ascultarea de a organiza viaţa de obşte şi de a avea în grijã reconstrucţia sfântului locaş monahal.
Prin redeschiderea acestei vetre monahale, în aceste locuri pitoreşti, pe unde a trecut Sfântul Nicodim de la Tismana, se va construi un centru de spiritualitate şi de întãrire a activitãţii misionare.
Mãnãstirea şi-a început activitatea în timpul Sfântului Nicodim de la Tismana, care a stat o perioada în zona Ilovãţului. Prima atestare documentara dateazã din anul 1493. A funcţionat pânã în secolul al XVIII-lea, când apare consemnatã în Catagrafiile Mânãstirilor Oltene în rândul „capelelor” cu denumirea de “Sfânta Mânãstire Crivelnicul”.
În temeiul prevederilor statutare, Consiliul Eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, în şedinţa de lucru din data de 22 aprilie 2005, a dezbãtut şi aprobat reînfiinţarea Mânãstirii Coşuştea Crivelnic, iar Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, în sedinţa din data de 5 iulie 2005, a aprobat reînfiinţarea acestei mãnãstiri cu hramul “Cuviosul Pahomie cel Mare” (15 mai), ca mãnãstire de cãlugãri, în cadrul Protoieriei Baia de Aramã.



