Sucã, reveneala lu nea Mâţu, pierderile lu nea Duicu, guvernu’ de uniune localã şi nea Gherghe primaru’ trei mandate

Termoficarea oraşului fu scoasã la licitaţie, pesemne s-o gãsi neşte bãieţi deştepţi s-o preia şi sã facã o afacere prosperã, ca şi alţii care lucreazã cu administraţia localã. Cã vorba lu naşu Pantelicã, ãştia când ajung la putere nu-i mai dai la o parte cu una cu douã. Cã sã agaţã ca şi cãpuşele, sã înfig şi încep sã tragã. Pãnã sã umflã şi pocnesc.
Cã ete, alt bãiat deştept e nea Mâţu, care de câte ori cade, tot de atâtea ori sã întoarce mai decât a plecat, de data asta ca şef peste banii din sãnãtatea mehedinţanã. Adicã omu care fu fost prefect, care mai veghe cum stau lucrurile pin Mehedinţi, ori mai bine zâs cum stau lucrurile lu nea Stãnişoarã, vine acuma preşedinte director la Casa de Asigurãri, unde nea Duicu deţinea control pãnã mai deunãzi. Da cum nea fostu preşedinte di la PSD Mehedinţi nu e la prima pierdere de control, mai putem aştepta şi alte surprize.
Mã fraţilor, da o ştiţi pe aia cu agonia şi extazu care le-a plesnit obrazu? Dacã nu, v-o spun eu, cã trãsei o sperieturã zdravãnã când îl vãzui pe Sucã pin curte, cum urla, cât îl ţinea gura:
- Ole, ole, pesedeul nu mai e!
Mã nepoate, da cânta Sucã, cam aşa cu ochii în lacrimi, mai cã plângea în hohote. Încercai sã-i explic, cã oamenii sunt la locu lor, cã nu s-a schimbat nimica, numai el o ţinea una şi bunã, cã la Mehedinţi nu mai e pesedeu! Şi o ţinu aşa întruna, încât sã-l opresc din urlat fusãi nevoit sã-i aplic metoda a treia. Dupe asta sã linişti şi îmi explicã:
- Iote, bre, nea Mãrine, cum sã mai existe pesedeu la Mehedinţi, când primarele di la Pãtulele o încasã pe motiv de incompatbilitate, la Orşova ajunsã viceprimaru liberal cu ajutor di la PSD, iar a mai tare e asta cã nea Mâţu fost prefect şi fundaş stânga la PDL, reveni în administraţia mehedinţanã, şef peste bãnuţii din sãnãtate. Pã veni nea Mâţu, sã instalã şi nu vru sã-l invite pe Sucã la conferinţa de presã, cã nu-l lãsã pelereul. Sucã nu sã supãrã, numai cã-i promite cã va fi obiectiv şi de aici înainte. Aşa cã nea Mâţu dete o palmã cu picioru pesedeului la Mehedinţi.
Acuma, normal ar fi ca şefii di la PSD sã întoarcã şi obrazu celãlalt şi sã mai dea o funcţie, de acelaşi rang. Cel puţin. Şi staţi cã nu sã terminã, cã mai aflã Sucã, o mai afla şi pe aia cu guvernu de uniune localã. Nu ştiti ce e asta? Vã spune Sucã: cicã toate partidele vor susţine acelaşi candidat: nea Bãlu la Consiliul Judeţan, cu nea Mazilu şi Aladin vici, cã şi aşa cunosc locu. Ca sã nu sã plictisascã, poate fac schimb de birouri. La deconcertate rãmâne consens local, iarã la Primãrie rãmâne nea Gherghe, primarele care este de prea mult timp. Adicã vrea sã-l ajungã la mandate pe nea Dinu, primarul pe care severinenii l-au schimbat pentru cã nu mai aducea nicio schimbare. Numai cã nea primarele actual se aflã cam în aceeaşi situaţie, da cu un mandat mai puţin. Care nea Gherghe, ca sã împace şi capra şi varza îl va lua iarã vice şi pe nea Cârjan.
Cât despre al doilea vice, om mai vorbi, cã nea Liviu ar mai vrea, deşi s-ar putea sã nu mai fie nevoie, cã la câte creioane au ascuţit pânã acuma, mai ajung şi pentru mandatu urmãtor… da-n Parlament sã fac schimbu de generaţii! Şi aşa sã face şi economie la primãrie, mai punem un trandafir japonez, o bãncuţã, un sens giratoriu, un pãrculeţ, cã trebe sã trãiascã şi firmele alor noştri.
Aia ie cu Sucã, auzi la el, sã terminã cu PSD-ul la Mehedinţi!
Acuma, pãnã data viitoare, când o sã aflaţi cam pe unde-şi petrec ai noştri vacanţele, hai sã fiţi iubiţi şi optimişti!

Tags: