Un parteneriat toxic (D.N.A. – Î.C.C.J.) în agonie

* Excrescenţa purulentã numitã „independenţã”, care troneazã de ceva ani pe firmamentul Justiţiei române, a plesnit de-a dreptul bubuitor sãptãmâna trecutã, odatã cu achitarea de cãtre Curtea de Apel Bucureşti a Marianei Rarinca, femeia care fusese acuzatã de şantaj de cãtre şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, pentru o datorie de 20.000 de euro (în realitate, doar 2000 de euro), revendicaţi de pârâta în cauzã, acuzaţie pentru care aceasta a stat în arest preventiv, complet aiurea, mai bine de o jumãtate de an. Nu intru în detaliile acestui caz sinistru de abuz din justiţie. Sunt însã consternat de dimensiunile mecanismului juridic declanşat pentru elucidarea unei cauze relativ mãrunte ivite doar din refuzul madamei care troneazã în capul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a-şi achita o banalã (la urma urmei) datorie. Aşa ceva? Chiar cu preţul cãlcãrii pe cadavre, al sfidãrii flagrante a noţiunilor de adevãr şi de dreptate? Repet, chiar cu acest îngrozitor preţ? Ei, da! Se pare cã acesta chiar a fost preţul! Doi judecãtori lipsiţi de complexe, de teamã sau de prejudecãţi de la Curtea de Apel Bucureşti au confirmat, prin recenta lor decizie, acest lucru.
* Unul dintre cele mai cumplite lucruri care i se pot întâmpla cuiva într-o viaţã de om e sã facã puşcãrie nevinovat. Istoria recentã ne-a oferit destule astfel de dramatice exemple. Cazul gorjeanului Ţundrea, care a stat 12 ani dupã gratii nevinovat şi care a murit cu dreptatea-n braţe, fãrã ca vreo autoritate din domeniu sã-şi asume vreo rãspundere, adicã sã plãteascã pentru aceastã viaţã furatã, este cel mai cunoscut. Din pãcate, nu este, nici pe departe, singurul. Mai înainte de a cere, cu toatã tãria, demisia celor douã „partenere” (n’est-ce pas?) de la vârful justiţiei române, care au ajuns sã taie şi sã spânzure în ţara asta fãrã a da cuiva socotealã – Livia Stanciu şi L.C.Kovesi – întrebãm cine va plãti Marianei Rarinca pentru cele mai bine de şase luni petrecute, fãrã a avea vreo vinã, în puşcãrie? Fiindcã, aşa cum este necesar ca Stanciu şi Kovesi sã plãteascã urgent pentru acest abuz cu funcţiile de care se cramponeazã şi pe care în mod absolut nedemn le ocupã, devine strict obligatoriu ca Mariana Rarinca sã fie despãgubitã pentru ilegala detenţie. Nu mai vorbim de obligaţia madamei Stanciu de a-i înapoia Marianei Rarinca datoria legitim revendicatã.
* Ei, şi ca mizeria sã fie perfect rotundã, sfericã, dacã vreţi, D.N.A. – partenerul de nãdejde al şefei ÎCCJ, nu? – a înaintat recurs în anulare la hotãrârea Curţii de Apel Bucureşti, invocând un pretins conflict anterior între judecãtoarea Risantea Gãgescu şi Livia Stanciu, care ar fi fãcut incompatibilã prezenţa celei dintâi în completul care a judecat cazul Rarinca. Mai pe româneşte, judecãtoarea Risantea Gãgescu i-ar fi purtat picã Liviei Stanciu pentru cã aceasta s-ar fi opus promovãrii ei ca judecãtor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de aceea s-ar fi rãzbunat prin achitarea Marianei Rarinca. Acuma, noi înţelegem cã… partenerul la nevoie se cunoaşte, dar totul pare cusut cu o aţã atât de albã, încât se vede de pe Lunã, chiar pe vreme de furtunã! Fãcând acest demers, DNA riscã sã submineze total încrederea şi aşa fragilã a românilor în actul de justiţie, dacã nu chiar sã provoace mari mişcãri de stradã. Nu ştiu dacã madame Kovesi conştientizeazã, luatã la vale fiind de setea ei nemãsuratã de putere, acest lucru, care ar însemna şi sfârşitul propriei cariere. Şi nu doar ca şefã a DNA, ci chiar ca simplu procuror.
* În aceastã nouã şi absolut stupefiantã conjuncturã, un pronostic este riscant a se face. Chiar dacã logica, bunul simţ şi logica bunului simţ ne spun cã demersul oamenilor dirijaţi de Kovesi este sortit eşecului. Sistemul, cum bine observa cineva, are resurse nebãnuite de a rezista şi de a se regenera, pentru a rãmâne în picioare şi a funcţiona aşa cum a fost programat el de Bãsescu şi de clica lui de morari şi de macoveici. Dar, dacã recursul în anulare al DNA va fi admis, seismul care va zgudui Justiţia românã ar putea fi devastator. Şi cine ştie dacã nu de un asemenea seism ar fi nevoie pentru ca, în acest important domeniu de viaţã socialã, sã se poatã respira, dupã un deceniu de miasme bãsiste, un aer cât de cât proaspãt… Şi pentru ca termenul, conceptul de independenţã sã-şi recapete nobleţea şi greutatea subminate de cel mai odios şef de stat pe care l-a avut România – Traian Bãsescu.