Presupuneri pentru 2016

La anul pe vremea aceasta ne vom afla mai mult ca sigur în faţa rezultatelor alegerilor locale, alegeri ce vor încheia o lungã perioadã de confruntãri politice şi vor reconfigura întreaga administraţie publicã localã, de la nivelul comunelor pânã la cel al consiliilor judeţene. Şi dupã alegerile locale vor urma, la câteva luni distanţã, cele parlamentare, astfel cã avem în faţã, sumar schiţat, profilul unui an, 2016, al orgoliilor fãrã saţiu, contondenţelor impardonabile, tensiunilor şi calculelor politice de tot felul. Pânã atunci nu ne rãmâne decât sã reflectãm şi, în buna tradiţie româneascã, sã ne dãm cu presupusul în marginea unui viitor apropiat şi deja cât se poate de fierbinte. Alegerile locale din 2016 vor fi pentru toate partidele, mici sau mari, o provocare de prim rang. Toate partidele viseazã un numãr cât mai apreciabil de consilieri, viceprimari sau primari pentru 2016. Acum însã, în aceastã campanie naţionalã de visare, cu şanse reale pornesc tot partidele bine aşezate pe picioare, sau cel puţin în aparenţã bine aşezate pe picioare. În primul rând PSD. Apoi PNL, UNPR, dar şi cele din eşalonul secund, PLR şi PC. În Mehedinţi, şi probabil nu numai în judeţul nostru, balanţa localelor pare a înclina în favoarea alianţei PSD-UNPR. Dacã, pe parcurs, acestei alianţe i se vor alãtura PC şi PLR rãmâne de vãzut, dar dacã se va întâmpla aşa, atunci lucrurile sunt cel puţin pe jumãtate deja tranşate. Ar rãmâne de partea cealaltã a baricadei doar PNL şi una douã formaţiuni fãrã relevanţã. O alianţã PSD-UNPR e raţionalã în actuala conjuncturã politicã, odatã ce împart împreunã guvernarea şi un numãr apreciabil de primari şi funcţii înalte, nu vãd de ce sã nu porneascã împreunã la rãzboi la anul. Mai mult ca sigur primarii lui Gabriel Oprea, atât câţi sunt la nivel naţional, vor dori sã-şi pãstreze poziţiile şi în noul context al anului electoral 2016, şi sã câştige altele noi, dacã se poate şi pe unde se poate. Aceiaşi logicã UNPR o va aplica şi pentru alegerile parlamentare. La fel de sigur, PSD va lupta pentru fiecare comunã şi oraş în parte, dorind sã-şi pãstreze poziţiile şi mai ales şefia Consiliului judeţean. Gestiunea acestui front politic în Mehedinţi cade în seama lui Aladin Gigi Georgescu, Marius Screciu, Liviu Mazilu, Constantin Gherghe şi Liviu Nicolicea. Situaţia e diferitã faţã de 2012, când PSD lupta cot la cot cu PNL şi PC contra PD (MNMH), reuşind, şi în Mehedinţi, sã rãstoarne puterea bãsistã, şi asta dupã confruntãri politice foarte dure care astãzi sunt istorie. Între timp lucrurile au evoluat, sau au involuat, depinde din ce unghi priveşti lucrurile. Vechile alianţe s-au destrãmat. Au apãrut altele noi, formale sau informale. Însã cu toatã construcţia impozantã PSD-UNPR lucrurile nu vor fi atât de uşoare pentru cei aflaţi astãzi la putere. Liberalii vor avea un cuvânt de spus în 2016, şi pentru alegerile privind primãria Severinului şi consiliul local, dar mai ales pentru configuraţia consiliului judeţean şi alegerea preşedintelui consiliului judeţean. Dacã guvernarea Ponta se ţine bine pe picioare mai treacã-meargã, dar dacã lucrurile se vor degrada, atunci, la locale, liberalii vor fi cei ce vor fructifica nemulţumirile populaţiei. Şi nemulţumirile, cel puţin la noi, nu-s puţine şi nu-s nefondate. Însã liberalii nu pornesc ca favoriţi în cursa pentru 2016, e mai mult decât evident. Au probleme interne nerezolvate, cu cei din tabãra lui Vasile Blaga, unu, şi doi, nici preşedintele Iohannis nu le e de prea mare folos, fiind mai degrabã un preşedinte absent sau, mã rog, discret. În aceste condiţii le va fi destul de greu sã lupte de unii singuri contra tandemului Ponta-Blaga, chit cã Liviu Dragnea e tras pe tuşã. E posibil sã vedem din toamnã un reviriment al liberalilor în Mehedinţi? Cine ştie, posibil.

Tags: