Paraliteraturã din aria grafomaniei, a mecanicii şi electrodinamicii cuantice, literaturã de partid, adicãtelea, culturã mediocrã şi tristã, la Bookfest, culturã cu aroma manipulãrii, „Primul pas” a fost pãzit de mai multe echipaje ale Jandarmeriei, de „badiguarzi” şi ofiţeri S.P.P. Bookfestierea „operelor alese” sub semnãtura mult iubitului şi stimatului preşedinte nu comportã comentarii pozitive, cînd nimic nu ai a spune într-o carte la, la, la şi tra, la, la, vîndutã la supra preţ, cu 30 de lei – un alt gen de „meditaţii”, care sã justifice alt gen de „case”. Ce face preşedintele Iohannis cu banii din vînzarea cãrţilor? Probabil, ceea ce a fãcut şi cu banii din meditaţii! Cum e posibil sã vinzi maculaturã propagandisticã, apã de ploaie tulbure, la un preţ umflat? Spre deosebire de ediţia precedentã a „Bucfest”, cînd la fel ca mirosul de mici la grãtar, aproape 4.000 de oameni au fost atraşi de euforia infantilã a unei semnãturi prezidenţiale pe bani, de data aceasta, Editura Curtea Veche, mergînd pe prognosticuri hazardante, a luat o ţeapã pe cinste. Cu chiu, cu vai, la stand pentru „Primul pas” s-au aliniat la autograf aproximativ 300 de admiratori. Ceilalţi scriitori au devenit scunzi şi de nereperat pentru cã preşedintele a monopolizat tîrgul de carte cu paşi neinspiraţi, prin insistenta şi ostentativa prezenţã a presei în ringul sãu. Reamintesc, faimoasa scriitoare de origine germanã, Anna Seghers editeazã, în anul 1955, o carte exact cu acelaşi titlu, „Primul Pas”. Vine, aşadar, fireasca întrebare: cui aparţine dreptul de proprietate intelectualã asupra titlului? Cine a fost mai întîi? Oul sau gãina? Seghers sau Iohannis? Asta, apropo de moda plagiatului.
Aceste trei piese de lux vor fi ataşate la dosar cînd va veni momentul
În numai cîteva luni, preşedintele a înscris pe agendã o frumoasã reuşitã: decepţionarea celor care l-au votat. Singurele lucruri grele ale preşedintelui pot fi baxurile de cãrţi şi ţinuta de mii de euro a „primei doamne”, cãreia preşedintele îi tot prezintã scuze publice pentru cã l-a suportat, prezentînd-o ca pe o biatã victimã, supusã tevaturii scenice în timpul campaniei prezidenţiale. Prima doamnã visa cu ochii deschişi, cînd credea cã avea sub tãlpi doar petale de trandafiri! Ca sã se revanşeze faţã de ea şi sã-i netezeascã orgoliul rãnit, preşedintele o duce în excursii prin lumea largã, dupã cum se ivesc ocaziile. Punînd totul în balanţã – comportament, bun simţ şi ţinutã – Maria Bãsescu a fost o mãicuţã de mînãstire faţã de Carmen Iohannis. Ziariştii de casã tot încearcã sã o poleiascã, cînd nu e cazul, dar prima doamnã se poleieşte singurã cu ţinute neadecvate statutului sãu, la preţuri exorbitante, în timp ce majoritatea românilor se încalţã şi se îmbracã de la second hand. Pentru ţinuta de la tîrgul de carte Carmen Iohannis a cheltuit peste o sutã optzeci de mii de lei vechi. Croitorul Alexandru Ciucu, mã rog, „dizainerul”, cum le place croitorilor capitalişti sã se autointituleze, i-a fãcut rochia care costã între 1.300 şi 3.000 de euro. Sandalele, din creaţiile casei de modã Salvatore Ferragamo – 750 de euro şi piesa de rezistenţã – poşeta, tot o creaţie Ferragamo, a costat 1.190 de euro. Aceste trei piese de lux vor fi ataşate la dosar cînd va veni momentul. Elena Udrea a dat cu subsemnata pentru geanta de 50 000 de euro şi alte piese de lux, iar acum stã cuminte la domiciliu. Oare vor fi decontate precum cremele, uleiurile cosmetice şi parfumurile comandate de Mihai Rãzvan Ungureanu pe vremea cînd era „prim”? Pentru o ţinutã la acest preţ, preşedintele ar trebui sã vîndã cam şase-şapte mii de cãrţi. Cuplul prezidenţial îşi imagineazã cã prezenţa lor în ţinute extrem de costisitoare îi mîngîie pe cetãţenii României, împovãraţi de cel mai scãzut nivel de trai din Europa. Acest lucru, dar şi altele, mã fac sã cred cã familia Iohannis este preocupatã doar de binele lor. Carmen Iohannis ar trebui sã poarte ce-i stã mai bine unei femei la 55 de ani, rochii peste genunchi, elegante prin simplitatea croielii şi a bunului gust, nu rochii de puştoaicã întîrziatã.
Bucfestul” a gravitat nepermis de mult şi exagerat propagandistic în jurul lui Klaus Iohannis
Oare ce anume l-a aruncat pe preşedintele Ţãrii în vîltoarea scrisului? Cine îl povãţuieşte strîmb sã sarã pîrleazul canoanelor literare, înainte de a fi învãţat cîte ceva despre „meseria de scriitor”? Normal ar fi fost ca Iohannis, „ajutat” de pana super-ideilor scriitoriceşti, sã scrie despre modul în care va redresa pas cu pas România, nu cum şi-a asfaltat naveta de la Sibiu la fotoliul de la Cotroceni şi retur. Redãm cu sfiiciune şi interes major o frazã profundã din cartea „Primul pas”, care îi va fascina pe toţi gînditorii lumii: Citãm: „Dacã naivitatea înseamnã sã ţii la nişte valori sau sã crezi în buna credinţã a oamenilor din jurul tãu, atunci dacã ne pierdem naivitatea nu mai avem chiar nicio şansã de a trãi într-o lume mai bunã.” O cugetare fantasticã de genul însemnãrilor de licean! Mult timp i-a trebuit, cred, „magistrului” sã ajungã la ea! „Sîntem ceea ce ne aducem aminte”, spune un adagio stãnescian. Iohannis ţine minte din copilãrie cã nu trebuie sã fie un preşedinte oarecare şi, avînd curajul, pîrghiile şi sprijinul unei edituri, îşi adjudecã zgomotos paşaportul de intrare şi şedere în cetatea literelor cu douã cãrţi insipide, inodore, incolore. Ne aflãm într-o perioadã cînd, indiferent de calitate, manuscrisele sînt nişte perfuzii de viaţã în mîinile editorilor. Alminteri, cartea „Primul pas”, la fel ca şi prima, contureazã iluzia de scriitor a preşedintelui, caz similar unui adolescent epatant, care vrea sã fie mai „mare” decît e, amãgindu-se cã a gãsit secretul unui gen literar cu totul personal, care în mod firesc ar trebui sã fie predominanta acumulãrilor, a cunoaşterii prin studiu literar. Cu o astfel de carte, tapetatã cu frazãri întortocheate şi naive, „Bucfestul” a gravitat nepermis de mult şi exagerat propagandistic în jurul lui Klaus Iohannis, încurajînd promovarea subculturii şi a cãrţilor de calitate îndoielnicã. Dacã altã datã Bucfestul era sãrbãtoarea scriitorilor şi a cãrţilor îndreptãţite sã supravieţuiascã (pe atunci nu se vorbea „romgleza” şi purta denumire româneascã: tîrg de carte), aceastã ediţie a „Bucfest” a fost dublu confiscatã: o datã, de preşedintele Ţãrii, care, în goana dupã statutul de scriitor, a blocat tîrgul în sine şi, doi, de mass-media, ca subiect pentru umplerea spaţiului de emisie şi de tipar.
Maria Diana Popescu, Agero www.agero-stuttgart.de
