Praful din apã

* Continuã circul naţional cu „Opriţi tãierea pãdurilor!”. Cu un tupeu şi cu o nesimţire crescânde. Cu o sfidare grosolanã la adresa bunului simţ ce nu s-a mai vãzut de la Cazul Roşia Montanã încoace. Dacã îi întrebi pe activiştii ãştia ai ecologismului lui peşte prãjit unde au fost în ultimii 25 de ani, când pãdurile României au fost ţinta unui jaf de proporţii inimaginabile, fãrã ca autoritãţile şi societatea, vorba aia, civilã, sã sancţioneze chestia asta sau, mãcar, sã mimeze un cât de firav protest, te trezeşti înjurat de mamã, umplut cu ocãri diverse, dacã nu cumva chiar bumbãcit de vreun comandou de hojmalãi. Vã rog sã mã credeţi, stimaţi cititori, cã nu exagerez. Pot spune cã, oarecum, vorbesc în cunoştinţã de cauzã. Un astfel de activist, întrebat de ce crede cã tocmai acum s-a trezit, simultan, conştiinţa civicã în mai toate oraşele patriei, mi-a trântit-o de la obraz: „Dar dumneata ce-ai fãcut în ultimii 25 de ani ca sã împiedici tãierea pãdurilor?”. Întrebarea pãrea pe jumãtate logicã, chiar dacã, pe jumãtatea cealaltã, era evident cã se ivise din zona fracturatã a gândirii elementare, dar nu mi-a plãcut câtuşi de puţin tonul ipochimenului pentru a mã şi încumeta sã-i şi rãspund. De bine, de rãu, mãi dragã cretinel, eu, la fel ca şi alţii care au avut la dispoziţie un spaţiu tipografic sau un microfon, am tras, de-a lungul anilor, nişte semnale de alarmã – anchete, articole, reportaje, luãri de atitudine – în legãturã cu acest jaf de proporţii asupra fondului forestier al ţãrii. La rigoare, pot produce şi dovezile. Cã aceste semnale de alarmã au sunat în gol (în golul din conştiinţa celor îndreptãţiţi sã acţioneze!), e o altã problemã, de care nu eu mã fac responsabil. Cine a trebuit sã tacã a tãcut. A tãcut, pur şi simplu, pentru cã jaful era profitabil şi pentru el. Şi pentru ei. Fiindcã acolo sus lucrurile sunt mult mai limpezi decât pe aici, prin zonele joase şi ignorate ale societãţii. Acolo regula lui fifty-fifty funcţioneazã ca unsã, pe aici, prin zonele de care vorbeam, pe lângã frica tradiţionalã de Dumnezeu, trebuie sã funcţioneze şi frica de justiţia… independentã, care te trimite la pãstrare pentru te miri ce. Şi pentru gãinãrii pedepsele sunt colosale, nu ca la valizele cu milioane de euro plimbate clandestin între tot felul de persoane particulare şi instituţiile statului, unde totul se terminã într-un arest de lux la domiciliu.
* Întrucât era prea cu ochi şi cu sprâncene sã-l bage la puşcãrie pentru vina de a fi fãcut campanie la referendumul din 2012, Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivã, dar, dupã cum merg treburile prin justiţia… independentã croitã de Bãsescu dupã chipul şi asemãnarea lui, nu este tocmai greu de ghicit verdictul final. Repet, nu am nicio simpatie pentru Dragnea, el este doar crescut la şcoala de ticãloşi politici a lui Bãsescu, dar ceea ce i se întâmplã este o mizerie ordinarã, ce are ca ţel albirea într-un final a aceluiaşi Bãsescu. Care, nu-i aşa, trebuie sã iasã din istorie ca un erou persecutat şi nu ca o jigodie patentatã. Motiv pentru care Dragnea, personaj proeminent în PSD, este indicat sã fie condamnat pentru fraudarea votului de la referendum. Ca sã ştie toatã lumea. Şi sã se teamã. Asta este realitatea din România contemporanã. Din pãcate.
* Încet încet, primul turist al ţãrii, K.W.I. o ia pe urmele predecesorului sãu. Atât în ceea ce priveşte atitudinea faţã de Parlament, cât şi în ceea ce priveşte dobândirea unor reflexe autoritariste. Luni dupã amiazã, sus-numitul prim-turist a organizat o conferinţã de presã. În afarã de ţucãlarii de presã care i-au cântat la mandolinã numai întrebãri uşor de digerat şi generatoare de rãspunsuri duios hazlii, de la respectiva conferinţã nu am reţinut nimic serios, nimic demn de reţinut. Apa în piuã a fost bãtutã cu o aşa râvnã, cu o aşa energie, de a ieşit, dacã mã înţelegeţi ce vreau sã spun, praful. Praful din apã. Singura întrebare care mi s-a pãrut a suscita un interes unanim, în afarã de tãmbãlãul cu codul silvic, a fost cea referitoare la modificãrile preconizate a fi fãcute de Parlament la Codul Penal şi la Codul de Procedurã Penalã. Modificãri pe care domnul preşedinte Klaus Werner Iohannis a declarat sec şi sardonic cã nu le va promulga. Scurt pe doi. Pur şi simplu. Pãi ce mama lui de Cod Penal, cine e şeful aici?
* Orice minte nepoluatã va fi de acord cã sintagma „suspiciuni rezonabile” (adicã bãnuieli vag întemeiate) este normal sã fie înlocuitã cu sintagma „indicii temeinice” (adicã semne destul de clare), în cazul deciziilor privind arestãrile preventive. Pentru a preveni situaţiile aberante şi abuzive. Numai maestrul pietrelor neşlefuite Iohannis, nu. Nu vrea dumnealui şi gata. Scuza cã ne bat la popou nu ştiu care ambasade nu ţine. Pentru cã la respectivii ambasadori acasã nu e aşa precum ei ne pretind aici. Dar ce se întâmplã? S-a format o nouã generaţie de şlefuitori de clanţe ale ambasadelor? Ştie ceva în sensul acesta Klaus Iohannis ce noi nu ştim încã?