Guvernul Victor Ponta a fost învestit, luni, 7 mai 2012, de cãtre Parlamentul României, cu un scor (284-92) greu de anticipat pânã şi de mine, cel care aveam îndoieli serioase cã acest cabinet, încropit parcã în grabã, purtând, chiar la vedere, toate mãrcile provizoratului, va reuşi aceastã performanţã. Îndoielile mele erau provocate îndeosebi de soarta atâtor guverne de coaliţie care s-au succedat la conducerea României în epoca postdecembristã şi care au eşuat penibil din cauza nenorocitelor de dispute „algoritmice”, dar şi de calitatea moralã şi profesionalã din ce în ce mai scãzutã (e o convingere personalã) a clasei politice autohtone. Îndoielile, cum vã spuneam mai sus, au sporit vãzând componenţa iniţialã a cabinetului imaginat, zice-se, exclusiv de Victor Ponta. Pãrerea mea este cã mai multe persoane (organisme, servicii, etc.) şi-au bãgat nasul în alcãtuirea acestui guvern, dar nu asta mi se pare important acum. Dar în lista prezentatã de premierul desemnat figurau, vorba cuiva, câteva pozne ale firii despre care nu numai noi, dar şi foarte multã lume se întreba ce cautã ele într-un guvern care se pretinde mai bun decât precedentele. Este vorba de pupãza anonimã cu sãmânţã oarecum semidoctã şi, dacã vreţi, infracţionalã în ciripit, Corina Dumitrescu, desemnatã ministru al Educaţiei (dar retrasã imediat dupã reacţiile de revoltã din mai toatã presa), de aşa-zisul militant pe baricadele societãţii civile, Victor Alistar (şi el trimis la plimbare, pe motiv de… tanti ANI), despre groparul învãţãmântului românesc, „curricularul” Andrei Marga, care, în loc sã fie obligat sã dreagã ce a stricat în 1996-2000, a fost cocoţat în fruntea diplomaţiei româneşti; ce-o fi având acest papagal incontinent în comun cu politica externã, numai Dumnezeu ştie! Mai este vorba de filfizonul închipuit, insipid, inodor, incolor Titus Corlãţean, cãruia i s-a dat pe mânã Justiţia şi, pe lângã alte douã-trei ilustre somitãţi… anonime, de apreciatul actor Mircea Diaconu, uns cu mult prea larga, pentru el, cãciulã de ministru al Culturii. De cazul Ioan Rus nu mai vorbesc. În sfârşit, în ciuda acestor bâlbe de start, mai mult sau mai puţin inerente, avem un guvern nou care promite sã nu repete greşelile guvernelor din ultimii opt ani, sã se întoarcã şi cu faţa spre oameni şi spre nevoile lor, sã instaureze un climat sãnãtos, democratic, de dialog, de cooperare între instituţiile statului, iar pentru asta, mãcar, avem dreptul sã ne bucurãm. Aveam (şi avem) nevoie sã mai respirãm şi aer proaspãt, chiar dacã pânza de noxe de acolo, de sus, de la Cotroceni, încã îi mai blocheazã drumul cãtre noi. Spun asta pentru cã eu continui sã cred cã sursa fundamentalã a rãului din societatea româneascã actualã rãmâne Traian Bãsescu. Spun asta încã din 2004, de la instalarea acestuia în funcţia de preşedinte al României, de când înşişi adversarii de azi ai lui Bãsescu mã considerau excesiv în limbaj, chiar la modul talibanic. Treptat, mai ales în vremea din urmã, au împrumutat ei nişte accente talibane, în timp ce, peste mine, simţeam cum se aşterne, molatec, pulberea resemnãrii: uneori ajung sã cred cã Bãsescu ne va îngropa pe toţi. Ne va elibera noul guvern cerul patriei şi sufletele de noxele bãsiste, din ce în ce mai greu de suportat? Aceasta-i marea întrebare. De aici încep problemele şi neliniştile noastre. Pentru cã orizontul de aşteptare al cetãţeanului român este extrem de larg. El vrea, acum şi nu mai târziu, banii luaţi cu japca de Bãsescu şi ai lui în 2010. El vrea sã nu i se umble la pensia la care a cotizat conştiincios câteva decenii întregi. El vrea locuri de muncã pentru el şi pentru copiii sãi, aici, în ţara lui, şi nu aiurea. El vrea sã meargã la doctor sã se caute de beteşuguri fãrã sã umble prea mult la buzunarul micilor sale economii. În câteva cuvinte, el vrea puţinã tihnã, puţinã bunãstare şi suficientã demnitate ca sã se simtã stãpân pe munca lui. E mult? E puţin? De felul în care proaspãtul guvern va şti sã rãspundã acestor aşteptãri depind foarte multe lucruri. În primul rând, destinul acestui guvern, al partidelor care-l susţin, de la toamnã încolo.
