Vineri, 15 mai, când Biserica Ortodoxã a prãznuit pe Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, mãnãstirea mehedinţeanã Coşuştea – Crivelnic şi-a serbat hramul.
Sfânta Liturghie a fost sãvârşitã de cãtre Preasfinţitul Pãrinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, pe un podium special amenajat lângã corpul de chilii aflat în construcţie. Alãturi de Preasfinţia Sa, la ceremonia euharisticã a luat parte un sobor de preoţi şi diaconi. Rãspunsurile stranei au fost date de grupul psaltic “Sfântul Nicodim” de la Catedrala episcopalã din Drobeta Turnu Severin.
Pe 15 mai s-au împlinit şi patru ani de când pãrintele stareţ Calinic Drãghici, exarhul mãnãstirilor din Eparhia Severinului şi Strehaiei, a fost ridicat la rangul de protosinghel, prin gramata episcopalã cu nr. 17 din 15 mai 2011.
Pãrintele Calinic Drãghici a fost numit stareţ pe 6 august 2009, având ascultarea de a organiza viaţa de obşte şi de a avea în grijã reconstrucţia sfântului locaş monahal.
Vechea mãnãstire Coşuştea – Crivelnic şi-a început activitatea în timpul Sfântului Nicodim de la Tismana, care a stat o perioadã în zona Ilovãţului. Prima atestare documentarã dateazã din anul 1493. A funcţionat pânã în secolul al XVIII-lea, când apare consemnatã în Catagrafiile Mânãstirilor Oltene în rândul „capelelor” cu denumirea de ,,Sfânta Mânãstire Crivelnicul”.
În temeiul prevederilor statutare, Consiliul Eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, în şedinţa de lucru din data de 22 aprilie 2005, a dezbãtut şi aprobat reînfiinţarea mãnãstirii Coşuştea Crivelnic, iar Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, în sedinţa din data de 5 iulie 2005, a aprobat reînfiinţarea acestei mãnãstiri cu hramul “Cuviosul Pahomie cel Mare” (15 mai), ca mãnãstire de cãlugãri în cadrul Protoieriei Baia de Aramã.
Prin redeschiderea acestei vetre monahale în locurile pitoreşti pe unde a trecut Sfântul Nicodim de la Tismana se va construi un centru de spiritualitate şi de întãrire a activitãţii misionare.
Mãnãstirea de pe Valea Coşuştei şi-a serbat hramul
– Posted on 22 May 2015Posted in: Arhiva


