Politica mehedinţeanã – între puterea pesedistã şi opoziţia absentã

Scena politicã mehedinţeanã pare una dominatã în acest moment de un calm evident. Cea mai intensã activitate s-a observat în cadrul PNL Mehedinţi, formaţiunea politicã din judeţ care a demarat un amplu proces de reconstrucţie internã. În rest, toate celelalte partide nu manifestã vreun interes deosebit în ceea ce priveşte acţiunile lor politice. De fapt, politica mehedinţeanã evolueazã între o putere neconvingãtoare şi o opoziţie absentã.
PSD Mhedinţi, deţinãtorul puterii absolute
Puterea în judeţ este deţinutã exclusiv de PSD Mehedinţi, partidul care are cele mai importante poziţii atât la nivelul administraţiei publice locale, cât şi a conducerilor serviciilor deconcentrate. PSD Mehedinţi a trecut printr-un moment extrem de dificil în luna aprilie a anului trecut, când Adrian Duicu, preşedintele partidului şi al CJ Mehedinţi, a fost reţinut şi arestat preventiv pentru fapte de corupţie. Cu toate acestea, PSD Mehedinţi a gestionat foarte bine situaţia creatã, reuşind sã depãşeascã acel moment şi sã se replieze foarte bine în perspectiva alegerilor care veneau. Dovada acestei bune organizãri interne o reprezintã faptul cã atât la alegerile europarlamentare, cât şi la cele prezidenţiale, care au avut loc anul trecut, PSD Mehedinţi s-a clasat pe primul loc, obţinând procente electorale net superioare celorlalte partide politice din judeţ. Acum, PSD Mehedinţi este condus de Aladin Georgescu, politicianul care a preluat şi atribuţiile de preşedinte al CJ Mehedinţi. PSD Mehedinţi continuã sã fie cel mai puternic partid din judeţ, fie şi pentru faptul cã deţine cei mai mulţi aleşi locali, îndeosebi primari, care au trecut legal în tabăra social-democratã. PSD Mehedinţi are, în acest moment în rândurile sale peste 90 la sutã din primarii din judeţ. În perspectiva alegerilor locale de anul viitor, PSD Mehedinţi are toate şansele sã se întãreascã şi mai mult şi astfel sã obţinã un rezultat electoral foarte bun. Nu este exclus ca acest partid sã beneficieze şi de susţinerea electoratului primarului Constantin Gherghe, dacã acesta va fi candidatul alianţei PSD-UNPR în judeţ.
PNL Mehedinţi, un partid ca şi absent
PNL Mehedinţi a crescut în ultimul timp, nu atât datoritã unei strategii politice bine articulate, cât mai cu seamã ca o consecinţã a rezultatului scrutinului prezidenţial de anul trecut, existând premise pentru relansarea în forţã. Fãrã îndoialã cã PNL Mehedinţi este principalul partid de dreapta din judeţ şi singura formaţiunea care se poate lupta cu supremaţia pesedistã la scrutinul local viitor. De la alegerile prezidenţiale de anul trecut, PNL Mehedinţi nu a manifestat nicio acţiune politicã notabilã ca principal partid de opoziţie din judeţ. A dat senzaţia unei formaţiuni ca şi absente, chiar dacã este un partid suficient de bine organizat. PNL Mehedinţi nu are în acest moment un lider politic de forţã, care sã relanseze partidul în judeţ. Chiar dacã PNL Mehedinţi s-a întãrit prin fuziunea cu PDL Mehedinţi, forţa de acţiune a partidului nu a crescut deloc. PNL Mehedinţi ar fi trebuit sã fie, dupã scrutinul prezidenţial de anul trecut, un partid viu şi dinamic, o alternativã realã şi credibilã la PSD Mehedinţi. Aşa cum se manifestã, PNL Mehedinţi pare mai degrabã un partid inert. Cei doi lideri ai sãi, Virgil Popescu şi Marius Bãlu, par doi politicieni total rupţi de partidul pe care îl reprezintã şi de realitatea politicã localã. PNL Mehedinţi a reuşit de la începutul anului doar sã-şi reinstaleze şeful de la municipiu în funcţia de viceprimar, demers considerat o victorie politicã, în realitate nefiind decât satisfacerea unui orgoliu personal, pentru cã, oricât ar crede liberalii mehedinţeni, alegerea lui Daniel Cîrjan în funcţia de viceprimar nu conduce nici pe departe la creşterea cotei de încredere a partidului.
Alte partide inactive
Celelalte partide fie s-au aliat formal, tacit, cu PSD Mehedinţi, fie şi-au diminuat considerabil activitatea politicã, nemaiexistând ca formaţiuni importante. Un exemplu elocvent este UNPR Mehedinţi, un partid care, pânã la alegerile locale din anul 2012, dar şi dupã acest scrutin, s-a implicat activ, devenind o formaţiune de luat în seamã. Deşi are reprezentare în legislativul judeţean şi cel municipal severinean, chiar un fotoliu de viceprimar, deţinut de Liviu Nicolicea, UNPR Mehedinţi n-a mai manifestat în ultimul timp o acţiune politicã la fel de intensã. Dupã o lungã perioadã de inactivitate şi instabilitate la nivelul conducerii, PP-DD Mehedinţi încearcã sã se reorganizaze la nivelul judeţului, o datã cu revenirea lui Ion Mihart în fruntea formaţiunii. Partidul este însã departe de a spera la un adevãrat reviriment politic. PNŢ-CD Mehedinţi a fãcut eforturi de a reveni, însã potenţialul politic de care dispune în acest moment nu-i permite o relansare în forţã. Cât priveşte PRM Mehedinţi, acest partid a încetat de mai mult timp sã mai conteze pe scena politicã localã, formaţiunea fiind una ca şi inexistentã, o palidã umbrã a partidului care în urmã cu câţiva ani obţinea prin vot importanţi aleşi locali. Toate aceste consideraţii aratã cã în judeţul Mehedinţi existã o opoziţie nu doar fragilã, dar şi una fãrã un mesaj politic ferm, incapabilã sã se opunã cu hotãrâre puterii pesediste.

Tags: