O putere fãrã putere

Au trecut, iatã, trei ani de la cãderea guvernului PD condus de Mihai Rãzvan Ungureanu, şi tot atâţia de la descãlecarea lui Victor Viorel Ponta la Palatul Victoriei. Moment de bilanţ pentru unii, şi de duioasã sau amarã aducere aminte pentru alţii. A fost şi ultimul guvern bãsist, la capãtul unor ani buni de dictat cotrocenist şi de tupeistã plimbare a genilor pline de bani prin ministere. Ani în care s-au fãcut, tam-nisma, mari averi şi megalomanice colecţii de artã în orãşele provinciale precum Slatina. Guvernarea pedelistã a fost una stabilã şi liniştitã. O mare frãţie a inelelor în care cel mai preţios şi mai puternic era pe degetul lui Traian Bãsescu.
În planul amãrât al judeţului nostru guvernarea pedelistã a fost, spuneam, stabilã, doar mici murmure ale unei opoziţii intimidate îi mai tulburau somnul arogant. S-a putut vedea la lucru, în acei ani, o putere politicã realã, rãsfrântã pieziş la nivelul fiecãrei instituţii şi al aproape tuturor primãriilor. PD-L domina totul, de la primãria severineanã, la vârful Consiliului judeţean şi al Prefecturii, de la ministere la cel mai mic nivel decizional. Mihai Stãnişoarã era pe atunci liderul incontestabil al unei adevãrate maşinãrii de rãzboi politic care nu crâcnea în faţa lui nici picatã cu cearã. Echipa lui Mihai Stãnişoarã era vociferantã şi bine înfiptã în realitate, reactivã, dacã ar fi sã ne amintim nu numai de preşedintele Consiliului judeţean de atunci, Marius Bãlu, cât mai ales de un prefect foarte implicat şi prezent „pe probleme” cum era Ion Mîţu.
Dar au venit celebrele decizii de austeritate marca Boc şi, pe fondul nemulţumirii populaţiei, ultimul guvern Traian Bãsescu, adicã M.R.U., a cãzut, iar zilele de glorie ale pedelismului au apus. Acum trei ani ne aflam în faţa alegerilor locale, alegeri pe care PSD, înfrãţit pe atunci cu PNL şi PC le aborda cu entuziasm, pe fondul dorinţei populare de schimbare. Dar niciodatã de atunci, în ciuda unor reuşite, USL sau USD nu au atins, în plan local cel puţin, nivelul de autoritate politicã al vechiului şi dispãrutului PDL cãruia i-a luat locul acum trei ani. Cei mai mulţi actori de pe tabla de şah a lui Mihai Stãnişoarã i-au întors spatele la alegerile locale din 2012 şi s-au integrat fain-frumos în PSD, pãstrându-şi poziţiile şi mimând cu lejeritate de balerinã adaptarea. Noua putere politicã, PSD-PNL-PC i-a adoptat repede pe mai toţi, încercând sã mimeze şi ea guvernarea şi schimbarea. Dar ce schimbare când erau cam aceiaşi actori în joc? A devenit clar pentru toatã lumea cã vechiul slogan ,,dreptate pânã la capãt” nu a fost decât un slogan, nimic mai mult. Diluatã de compromisuri şi adopţii politice îndoielnice, sleitã de probleme sociale, vechea USL s-a destrãmat, vechii parteneri, liberalii şi social-democraţii, au devenit adversari. În plan judeţean, puterea a dus o politicã foarte confuzã şi neconvingãtoare în toţi aceşti trei ani. Nu regãsim defel vechea autoritate şi coerenţã a PDL, la niciun nivel de decizie. În Mehedinţi, puterea se scrie cu p mic, de tipar. E lipsitã de viziune şi de vlagã.