Clasa politicã care se mobilizeazã

Ne plângem tot timpul cã nu avem o clasã politicã de care sã ne mândrim. Cã este coruptã şi incapabilã sã conducã şi sã rezolve problemele esenţiale ale societãţii româneşti. Ne plângem când de fapt şi noi suntem la fel de fricoşi şi de incapabili şi deţinem acelaşi instinct de turmã. Cãci instinctul de turmã îi ghideazã pe aleşii neamului atunci când intrã într-o turmã, la un partid, într-un consiliu local, judeţean sau în parlament. Nu mai conteazã personalitatea şi voinţa proprie, ci ce decide partidul sau adunarea. Sunt puţini care se ridicã şi ale cãror voci se fac auzite sau conteazã. Şi aceia sunt mai degrabã oratori de dragul spectacolului, pentru cã reuşesc sã se plaseze în afara jocului, ca şi cum ei nu ar face parte din aceeaşi mizerie politicã.
Cam aşa este şi povestea cu independenţa sau neafilierea la Camera Deputaţilor sau la Senat. Oamenii au servit din aceeaşi troacã şi au trãit în acelaşi coteţ politic şi s-au adãpostit de DNA sub aceeaşi umbrelã generoasã a imunitãţii sau a protecţiei politice, iar dintr-o datã se distanţeazã şi devin independenţi sau neafiliaţi. Sigur cã pentru majoritatea independenţilor starea de neutralitate nu este decât o etapã tranzitorie cãtre o altã stare. De regulã se tranziteazã la o stare de mai bine, iar parlamentarul cautã mai tot timpul sã fie în avantaj şi sã o ducã bine. Pânã la urmã cei patru ani trec într-o clipã şi nu se ştie dacã omul respectiv va mai prinde din nou lista.
Clasa politicã este coruptã, ineptã, mizerabilã pe alocuri şi cu toate acestea conduce în continuare, pentru cã aşa este regula democraţiei. Unii conduc şi alţii sunt conduşi. Important este ca cei care sunt conduşi sã îşi aleagã pãstorul prin vot secret, direct, liber exprimat, etc. Nu mai conteazã cã partidele sunt de fapt cele care fac indirect alegerea, înainte ca omul sã mai voteze. Partidele impun oameni de o calitate îndoielnicã şi le propun alegãtorilor liste de candidaţi. Ori ce alegere poţi sã faci dacã nu ai decât o listã scurtã de opţiuni. Asta nu mai seamãnã a democraţie. E tot un fel de scurcircuitare a democraţiei, dar niciun sistem politic nu este perfect.
Cã aşa procedeazã şi americanii, dar mãcar la ei anumite probleme sunt rezolvate, cum ar fi infrastructura, economia, salariul decent şi altele. De regulã, peste tot se minte şi se promite, pentru a câştiga alegerile, dar proporţiile de realizare a promisiunilor sunt altele. Mãcar în alte state dezvoltate existã deja un nivel de trai decent, iar lipsa de activitate a politicienilor nu îşi pune amprenta atât de mult asupra societãţii.
Pânã la urmã vine sancţiunea prin vot, deşi poate modelul de candidat leneş, incapabil şi corupt este perpetuat de la o listã la alta. Mai ales pentru cã accesul pe listã se face în ordinea finanţelor deţinute de cãtre candidat sau de cãtre mediul de afaceri care îl susţine. Sigur cã partidele ar spune cã oferã maximum, cã nu sunt nici mai albe şi nici mai negre decât este societatea sau chiar alegãtorul. Adicã o gargarã din asta ieftinã. Ce interes a avut clasa politicã impotentã sã sãrãceascã România şi sã transforme poporul român într-unul de mâna a şaptea, din mâna a doua, a treia, în loc sã tindã spre prima mânã? O populaţie fãrã educaţie şi sãrãcitã, fãrã viziune, fãrã conducãtori şi fãrã scop imediat mãcar. Este rodul a zeci de ani de strâns cureaua şi prostie crasã a politicienilor care au venit la putere cu singurul scop de a avea un scop în viaţã prin politicã. Au pretins ce nu erau şi au sacrificat viitorul ţãrii cu plecãciuni şi lipsã de viziune şi inteligenţã. Cel mai grav a fost şi este, în toatã aceastã poveste, mãduva profund coruptã a politicianului român. Puţine virtuţi au aceşti politicieni, iar cei care pretind cã le au fac doar show. Cum au putut aceşti politicieni sã aibã un suflu comun şi un scop când a venit vorba de pensiile speciale, iar termitele de la Senat şi Camera Deputaţilor nu sunt capabile sã modernizeze şi sã dezvolte prin legi ţara. Mai sunt şi pavãzã în faţa DNA pentru cei corupţi. Se întrevede vreun viitor din cloaca asta politicã? O clasã politicã de aplecaţi.