Politica mehedinţeanã s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Marii tartori, dinozauri sau lideri, numiţi-i cum doriţi, cei care fãceau şi desfãceau jocurile în arena politicã, au dispãrut, s-au retras sau au fost efectiv daţi la o parte de viaţã. Autoritatea lor politicã, în faţa cãrora se plecau capetele şi se luau decizii majore, a apus demult. Au fost însã ani buni, din punct de vedere politic, social, economic, dacã comparãm cu situaţia de azi şi de ieri. Chiar şi din punct de vedere al transparenţei şi al dialogului cu societatea lucrurile stãteau cu mult mai bine. Îmi amintesc cu nostalgie de perioada în care liderii politici autohtoni susţineau conferinţe de presã, o practicã necesarã şi de bun augur în orice societate democraticã ce se respectã, cutumã astãzi aproape cu desãvârşire uitatã. Azi politica „se face” în studiourile televiziunilor sau, mai nou, pe facebook.
Erau conferinţe de presã spumoase, substanţiale, bine susţinute, având ca protagonişti politicieni cu verb şi deschidere faţã de jurnalişti şi cetãţeni, precum regretatul Iancu Holtea, Eugen Nicolicea, Constantin Sîrbulescu, Ion Sîrbulescu, Alexandru Morţun, Mihai Stãnişoarã, Dan Trancotã, Liviu Mazilu sau Nicolae Drãghiea, pe atunci liderul foarte argumentat al unui partid de extracţie socialistã. În cadrul acestor întâlniri se puneau întrebãri, existau discuţii între jurnalişti şi politicieni, schimburi de replici şi idei. Era frumos şi viu tot acest dialog, întreaga atmosferã a „confruntãrii„ dintre oamenii politici şi oamenii de presã. Din punct de vedere economic şi social, deşi grele, indiscutabil, timpurile nu erau însã atât de dificile cum sunt azi. RAAN-ul mergea, cum se zice, cele câteva mii de locuri de muncã de acolo asigurau oraşului o anume stabilitate. Era un climat oricum mai bun decât e azi. Nu existau nici marile scandaluri de corupţie de astãzi, cu milioane de euro plimbaţi în genţi prin ministere. Ceva s-a schimbat foarte grav în ultimii zece ani, ani ce coincid, culmea, cu mandatul lui Traian Bãsescu. Corupţia a atins cote alarmante. Odatã cu decãderea vertiginoasã a încrederii în clasa politicã.
Vremuri politice apuse
– Posted on 23 April 2015Posted in: Arhiva


