Sãptãmâna altfel i-a adus alãturi pe elevii Colegiului Tehnic Domnul Tudor de colegii lor mai mici de la alte unitãţi de învãţãmânt din Drobeta –Turnu-Severin (Şcoala Gimnazialã Nr. 3, Şcoala Gimnazialã Constantin Negreanu şi Şcoala Gimnazialã Regele Mihai I), precum şi din judeţ (Şcoala Gimnazialã Şimian şi Şcoala Gimnazialã Bãlãciţa).
Vizitele şi schimburile de experienţã între aceste instituţii sunt acţiuni organizate în cadrul proiectelor de parteneriat: Prieteniei pentru viitor şi De la gimnaziu la liceu, parteneriate ce s-au nãscut din dorinţa de comunicare şi apropiere între elevi, dar şi din dorinţa de cooperare între profesorii de la gimnaziu şi liceu.
Trecerea de la un ciclu de învãţãmânt la altul este dificilã, iar prin aceste proiecte se urmãreşte ca elevii de gimnaziu sã înţeleagã ce îi aşteaptã în urmãtoarea etapã a vieţii.
În cadrul vizitelor organizate la Colegiul Tehnic Domnul Tudor, elevii de gimnaziu au fãcut o incursiune în lumea liceului, însoţiţi atât de profesorii, cât şi de reprezentanţii Consiliului Şcolar al Elevilor din instituţia gazdã. Laboratoarele de informaticã, cele de fizicã, electronicã şi mecatronicã, precum şi sala de sport au atras atenţia elevilor vizitatori, care preţ de câteva clipe s-au transformat în elevi de liceu. Totodatã, am descoperit cum elevii timizi se implicã activ în astfel de activitãţi, iar elevii mai mari sunt dornici sã-i ajute pe colegii lor mai mici.
Cu speranţa cã experienţa din sãptãmâna 6-10 aprilie se va repeta, le mulţumim tuturor celor care ne-au trecut pragul şi au demonstrat cã şcoala este un laborator de sentimente, un spaţiu al prieteniei, al solidaritãţii, al dragostei şi al respectului pentru cel de lângã noi.
Cadrele didactice de la Colegiul Tehnic Domnul Tudor
Generaţiile îşi dau mâna la Colegiul Tehnic Domnul Tudor
– Posted on 23 April 2015Posted in: Arhiva