Robert Parry – jurnalist american de investigaţie, publicat de Associated Press şi Newsweek – cunoscut pentru articolele sale despre scandalul „Iran Contra” (cînd, în pofida unui embargo, S.U.A. au vîndut arme guvernului iranian aflat în rãzboi cu Irakul), scrie pe site-ul „Consortium News” cã, situaţia din Ucraina este „afacere de familie” a Victoriei Nuland, adjunctul secretarului de stat american pentru Europa şi Eurasia, şi a soţului sãu, Robert Kagan, expert neoconservator: „Victoria Nuland şi Robert Kagan au în derulare o afacere de familie. De la Departamentul de Stat, ea genereazã rãzboaie şi, din paginile de opinie, ea cere Congresului sã cumpere mai multe arme”. Dacã nu ar fi existat acţiunile Victoriei Nuland, criza ucraineanã poate cã nu ar fi cãpãtat forme atît de acute, susţine acesta. Potrivit jurnalistului Robert Parry, Victoria Nuland a fãcut apel la activişti politici şi oamenii de afaceri din Ucraina, ca sã-l conteste pe preşedintele legitim Viktor Ianukovici, amintindu-le conducãtorilor de întreprinderi ucraineni cã S.U.A au investit 5 miliarde de dolari în aspiraţiile europene ale Ucrainei. Aceleaşi afirmaţii sînt susţinute şi de jurnalistul Alexander Light pe site-ul „DW”. Robert Parry mai consemneazã cã Victoria Nuland a mers în Piaţa Independenţei din Kiev, ocupatã în iarna lui 2014 de manifestanţii anti regim, cãrora le-a împãrţit pachete cu mîncare, apoi aceasta a selectat candidaţii la funcţiile de conducere dupã înlãturarea regimului Ianukovici de la puterea Ucrainei. „Iat, este un bãiat de-al nostru”, ar fi spus Nuland despre favoritul sãu Arseni Iateniuk, înainte ca acesta sã fie numit în fruntea guvernului de la Kiev. La rîndul sãu, Robert Kagan, soţul Victoriei Nuland îşi manifesta curajul în cererile sale faţã de Congresul American „de a cheltui mai multe miliarde de dolari pentru industria militarã americanã”, oferind astfel resurse pentru aşa-zisa „apãrare” a Ucrainei. Robert Parry susţine cã familia Nuland protejeazã interesele unui rãzboi în Ucraina şi împiedicã punerea în aplicare a procesului de pace în estul Ucrainei, prevãzut de acordurile de la Minsk. Şi încã un aspect relevant care ţine de interesul S.U.A. faţã de Ucraina: fiul vicepreşedintelui S.U.A., Joseph Robinette Biden, pe numele sãu Hunter Biden, a fost instalat în postul de director pentru asistenţa juridicã şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale în compania „Burisma Holding”, Kiev, cea mai mare unitate privatã ucraineanã din industria gazelor, deţinãtoarea unei arii mari de explorare în zonele controlate acum de separatiştii pro-ruşi, situaţie comentatã mai puţin favorabil de cotidianul Washington Times. Ca sã fie garnitura completã, Hunter Biden şi-a adus alãturi în conducerea companiei din Kiev, un partener de afaceri al familiei vicepreşedintelui S.U.A., finanţator al campaniei sale electorale. Vedem clar ce vor americanii de la Ucraina.
Angela Merkel alãturi de nişte ofiţeri nazişti, în faţa unor ruine din Grecia
La antipod, una dintre cele mai cunoscute publicaţii din Germania a declanşat un scandal uriaş în aceastã ţarã. „Der Speiegel” a publicat pe copertã, cu titlul „Superioritatea germanã”, o fotografie cu Angela Merkel alãturi de nişte ofiţeri nazişti, în faţa unor ruine din Grecia. Articolul aferent fotografiei abordeazã aspecte spinoase ale relaţiei dintre Germania şi Grecia pe tema despãgubirilor pe care Berlinul le-ar datora Atenei pentru pagubele provocate în timpul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, temã pe care am abordat-o cu o lunã în urmã, în editorialul „Dezmãţ financiar pe lefuri de nabab şi daune cerute insistent Berlinului”. Neînţelegerile dintre Grecia şi Germania, cu privire la mãsurile economice pe care Atena este obligatã sã le implementeze, au luat o nouã turnurã dupã ce guvernul lui Tsipras a recurs la retorica datoriilor istorice. Grecii susţin, şi foarte bine procedeazã, cã trebuie sã primeascã 11 miliarde de euro ca despãgubiri pentru masacrul din Distomo, în care trupele SS au ucis sute de localnici pe 10 iunie 1944.
Sã se fi inspirat Iohannis din fapta penalã a lui Csibi Barna din 2011?
„Nu te încrede în conducãtorii ale cãror vorbe nu se potrivesc cu faptele lor”, spune un proverb plin de înţelepciune. Se pare cã mausoleul de iluzii ridicat de utilizatorii feisbucului în jurul Preşedintelui se va prãbuşi inevitabil. Acelaşi feisbuc, cu cirezile de laicuri şi artificialele simpatii s-a întors împotriva lui Iohannis. Aşa cum Pungeştiul a devenit „Kilometrul 0 al demnitãţii şi curajului românesc”, românii s-au mobilizat pe feisbuc împotriva lui Klaus Iohannis, nemulţumiţi cã Preşedintele, cam tot timpul pe o pojghiţã subţire de gheaţã, a dat o palmã nãucitoare identitãţii noastre istorice, umilindu-l pe Avram Iancu prin respingerea Legii prin care Crãişorul Munţilor era declarat Erou Naţional. Era o lege absolut legitimã, care avea sã consfinţeascã ceva formal, fiindcã, în fapt, în memoria şi în sufletul poporului român, Avram Iancu este unul dintre marii şi dintre cei mai preţuiţi Eroi Naţionali! Feisbucul a fãcut un îndreptãţit apel-îndemn la un protest în faţa Palatului Prezidenţial pentru apãrarea demnitãţii lui Avram Iancu, semn cã românii nu mai vor sã fie duşi la infinit cu zãhãrelul. Sã se fi inspirat Klaus Werner Iohannis din fapta penalã a lui Csibi Barna din 2011? De ce a spus acel ruşinos şi condamnabil „Nu!” Legii pentru conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu? Poate – de ce nu – pentru a netezi poteca U.D.M.R. spre noua alianţã şi majoritate parlamentarã. În plus, Preşedintele este eroul unei alte gafe monumentale: a spus „da”, ca mirele suspus papucului, fãrã un plebiscit prealabil, fãrã un mandat din partea poporului, celor cinci puncte propuse de Comisia Europeanã cu privire la crearea Uniunii Energiei. Pãi, dupã cum se vede adesea în comportamentul dumneavoastrã, una aţi spus poporului ca sã-i cîştigaţi votul la urne, alta faceţi în spatele lui, dupã ce v-aţi vãzut sacii în cãruţã, domnule Iohannis! Mã tot minunez şi eu, cum de atîta amar de vreme, la nivelul aparatului central „se perpetueazã o sclerozã totalã”! Toţi preşedinţii au la ei sacul de promisiuni la început, ca şi cum N.A.S.A. ar promite cã oamenii vor folosi în urmãtorii patru ani liftul spaţial pentru deplasare pe Marte. Specialiştii de la N.A.S.A cam bat cîmpii, fiindcã era cosmicã s-a cam prãpãdit fãrã succes. Au cheltuit munţi de bani pentru ratãri: niciun profit de pe Lunã, de pe asteroizi sau de pe alte planete. Başca, ratarea întîlnirii cu extratereştrii! Ca sã aduci un pumn de minereu rar de pe un corp cosmic, costã enorm. Iar costurile uriaşe, dimpreunã cu lipsa tehnologiei avansate şi adecvate, au fãcut din problema explorãrii spaţiului un excelent subiect pentru povestiri S.F. şi cam atît. Sã fim mulţumiţi totuşi, cã activitãţile spaţiale au îmbunãtãţit comunicaţiile prin satelit şi, poate, vor evita coliziunile cosmice cu impact asupra Terrei. Restul e politicã de rãzboi americanã şi globalizare galopantã.
Autoritãţile române au decis sã construiascã, cu caracter de urgenţã, douã puşcãrii noi la Caracal şi Berceni
Aşadar, Preşedintele Werner Klaus Iohannis pierde teren pe propria prestaţie, şmecheria e de nevindecat, veşnicã şi atotstãpînitoare la Palat. Se vede şi de pe Marte cã ilustrissimii din fruntea bucatelor naţionale îşi aranjeazã ploile prin slugãrnicie faţã de Vestul sãlbatic. Deşi Consiliul European este perimetrul în care, de regulã, şefii statelor sau cei ai guvernelor nu vin însoţiţi de neveste sau de alte „jumãtãţi” ale lor, Klaus Iohannis şi-a dus doamna în excursie pe esplanada Bruxellesului. Cum tot la fel o carã dupã el pe nevastã-sa şi Mircea Cãrtãrescu, client de bazã al I.C.R. (abonat permanent la excursii externe cu premii şi la tipãrirea prea multor cãrţi ale sale pe cheltuiala românilor), care, recent a primit un binemeritat şut în partea sensibilã la Tîrgul de carte de la Leipzig, semn cã ulcioarele dogite, duse de prea multe ori la izvoare, se sparg inevitabil în timp. Iar în aceste momente dureroase, cînd feisbucul se revoltã împotriva lui Iohannis pentru lipsa dumnealui de patriotism, care s-a manifestat şi prin umilirea publicã extrem de gravã a memoriei lui Avram Iancu, acum, cînd personajul care dupã lovitura de stat din decembrie 1989 a dat startul dezmembrãrii economiei naţionale, pe care a condamnat-o la pieire, punîndu-i stigmatul de „grãmadã de fier vechi”, personaj care a dat ordin sã fie evacuatã în forţã Piaţa Universitãţii şi are şi partea lui însemnatã de contribuţie la acţiunea turbulentã a minerilor din 13-15 iunie – nemuritorul şi nefericitul Petricã Neuländer Roman ameninţã cã va da în judecatã Camera Deputaţilor pentru cã i s-a tras scaunul de deputat de sub şezut, pe motiv de incompatibilitate, tocmai acum, autoritãţile române se scarpinã în cap şi decid sã construiascã, cu caracter de urgenţã, douã puşcãrii noi, una la Caracal şi alta la Berceni, dupã cum aratã, sfidãtor, un comunicat al Guvernului care, printr-o faimoasã Hotãrîre, a suplimentat bugetul Ministerului Justiţiei cu suma de 2 milioane de lei (adicã, 20 de miliarde de lei vechi!). Sutele de dosare penale aflate pe rol dovedesc cã mojicii din vîrf, care au haiducit dupã pofte în jungla corupţiei şi au beneficiat de protecţia unor importante instituţii de stat, nu mai încap în vechile puşcãrii ale statului. Ca atare, au nevoie de hoteluri cu gratii, modern utilate, ca la pension. Ce-i lipseşte chelului? Tichia de mãrgãritar!
Românii au nevoie de un conducãtor al lor, acum, cînd toatã Europa este cu ochii pe cirezile de corupţi ai Puterii de la Bucureşti, iar rãzboiul bate la uşã
De cînd a fost învestit în funcţia de preşedinte, are în palmares doar vizite externe, gespött pe feisbuc şi gesturi de curtoazie pentru aşa-zisa „Casã Regalã”, cînd de fapt noi sîntem Republicã Prezidenţialã. Dar Ţara?, Ţara aceastã cu oameni sãrmani, cu salarii demne de statele lumii a treia şi sate încã neelectrificate, cînd o veţi vizita, domnule Werner Iohannis, ca sã vedeţi cît de greu şi umilitor trãiesc românii care v-au votat în schimbul unor lozinci? Vocea poporului spune cã „este inadmisibil ca Preşedintele unei republici sã participe la un dineu al unei case regale abdicate cu acte în regulã şi sã-i aducã şi osanale!” Oare aţi depus jurãmânt de credinţã României sau unei fantomatice case regale? O fi mai plãcut la Castelul Peleş, care e al poporului de drept, dar românii au nevoie de un conducãtor al lor, acum, cînd toatã Europa este cu ochii pe cirezile de corupţi ai Puterii de la Bucureşti, iar rãzboiul bate la uşã. Nu aveţi niciun cuvînt de spus despre faptul cã noi rãmînem servitori în stare perpetuã ai organismelor mondiale, care ne folosesc dupã bunul plac, promişi fiind lor, în acest scop, în schimbul unor înalte fotolii în stat? La fel ca promisiunea din scrisoarea gãsitã de poliţie în apartamentul şefei F.M.I., Cristine Lagarde, acuzatã în dosarul Bernard Tapie, cã a contribuit la victoria acestuia într-un litigiu ce i-a adus 400 de milioane de euro. „Folosiţi-mã aşa cum credeţi cã e mai bine!”, prin care îl informa pe Nicolas Sarkozy cã o poate „folosi” la treburile „casnice”. Vedem destul de clar cã politica, în orice colţ al lumii, e un maidan, unde bat mingea în neştire şi servitute tipologii umane de joasã speţã. Ca şi la noi, de altfel. Şuturile trase, prin pase ale strãinilor, în poarta românului se înscriu în ideologia blatului şi corupţiei şi n-au nimic de-a face cu spiritul românesc, ci cu o cocinã ideologicã sectarã, aparţinînd rechinilor din bãlţile urît mirositoare ale unui capitalism feroce, inuman, de nesuportat. La final, o veste minunatã, dragi români, care le va sta în gît susţinãtorilor aşa-numitului Ţinut Secuiesc: „Cererea de arbitraj pentru autonomia „Ţinutului secuiesc”, solicitatã de mai multe consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, a fost respinsã la Strasbourg de Comisia de monitorizare a Congresului Puterilor Locale şi Regionale (C.P.L.R.E.) al Consiliului Europei.”
Maria Diana Popescu
Ilustratia grafică: Ion Măldărescu
