ANAF ocroteşte afaceri de sute de milioane de euro

Nu se ştie ce planuri are premierul cu ANAF şi Direcţia Antifraudã, dar e ceva putred la Palatul Victoria. În urma controalelor dubioase ale inspectorilor antifraudã am vãzut afaceri închise pe 30 de zile pentru un minus sau un plus în casã de 50 de bani sau de 50 de lei. Una a uitat sã dea corect restul şi clientul a primit mai mult. În altã parte nu a eliberat un bonuleţ pentru o cafea sau pentru un suc. Treaba e cât se poate de „gravã” şi de „serioasã”. Uite aşa se adunã leu cu leu din evaziune şi se completeazã bugetul pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Cât timp o sã se mai scarpine în dos cei de la antifraudã în cãutare de nimicuri s-ar putea sã le dea sângele. Ar fi mult mai frumos sã viziteze marile lanţuri de suparmarketuri sau marile depozite sau marile porturi, unde se aflã depozitatã marfã. Ar fi fost altele rezultatele. Şi aşa dacã s-ar apuca de controale ar fi o treabã sensibilã, întrucât ar spune unii şi alţii cã sunt în pericol zeci, sute sau mii sau zeci de mii de locuri de muncã şi cã patronii respectivi sunt plãtitori de taxe şi aşa mai departe. Problema era ca inspectorii de control şi poliţia sã îşi fi fãcut zi de zi datoria în ultimii 25 de ani şi nu doar secvenţial sau când era „nevoie”. Aşa s-ar fi realizat o disciplinã în domeniul respectãrii legislaţiei de cãtre agenţii economici.
Mai este o problemã care ţine de impozitare şi de supraimpozitare. Ca sã poatã sã respecte legislaţia, politica faţã de impozitarea patronilor, a celor care ţin în viaţã locuri de muncã ar fi trebuit relaxatã sau modificatã. Politicienii şi-au mascat lipsa de performanţã, nepriceperea şi prostia în taxare şi suprataxare, în loc sã gândeascã şi sã propunã politici care sã ajute economia şi sã creascã puterea de cumpãrare şi nivelul de trai al omului simplu. Pânã la urmã, statul i-a învãţat sã fure sau i-a obligat sã fure, pe agenţii economici, pentru a putea rezista la nenumãratele taxe şi impozite pe care le au de plãtit. Cumva se furã unii pe alţii: statul îi furã pe ei, prin suprataxare, dar se cheamã lege, iar ei furã statul, dar se cheamã infracţiune. Puterea statului este net superioarã, pentru cã el are şi coerciţia: amendã sau puşcãrie. Agentul economic nu are decât varianta boicotului colectiv al neplãţii taxelor, însã este vorba de un demers utopic.
De ce s-au apucat cei de la Antifraudã sã verifice toate bonurile eliberate de casele de marcat. E lipsã de clientelã la loteria bonurilor? Şi-au dat seama cât de prost trãiesc românii? Mai mult de jumãtate din bonurile eliberate sunt pentru pâine, alimentul de bazã al românului, în toate timpurile moderne? La un moment dat era porumbul sau meiul. Oricum ar fi, ce se întâmplã acum nu are cap şi nici coadã. Sã închizi pentru 30 de zile un agent economic întrucât nu a eliberat un bon sau avea un minus sau un plus în casã e o aberaţie. Îi poţi da patronului o şansã sã plãteascã în continuare sute de salarii. Poate cã alimentara respectivã se aprovizioneazã de la un alt agent economic, care se aprovizioneazã de la un producãtor, care cumpãra de la alt producãtor, care îşi procurã seminţele de la altul şi aşa mai departe. Dupã ce cã locurile de muncã sunt adevãrate fete morgane pe la sate şi pe la oraşe, le punem pe butuci şi pe cele care mai sunt. Ideea ar fi cum sã facem sã le înmulţim, nu cum sã îngropãm de tot economia. Guvernanţii mai bine ar verifica firmele care au vândut energie de zeci de milioane de euro, având un singur angajat şi douã calculatoare sau mai bine ar verifica licitaţiile organizate de stat sau ar verifica ce tarife au funcţionarii statului ca sã îşi facã datoria. Organele ar face mai bine sã verifice şi pereţii altor politicieni, sã aibã o dimensiune realã a jafului provenit din şpãgile date în ultimii 25 de ani.
Cu siguranţã cã e vorba de zeci de miliarde de euro. Un adevãrat Vest Sãlbatic. Fiecare a furat cum a vrut, dacã a fost mare şi tare. Omul de rând a primit un ciocan în cap de la organe. Un fel de regim sud-american, cu imperialişti şi miliardari de carton, construiţi nu din afaceri curate şi la vedere şi din 23 de ore de stat pe teren şi la birou, ci din învârteli de oameni politici. Cum ar fi dacã ANAF i-ar verifica la puşculiţã pe cei de la BOR, dacã nimeni nu e mai presus de lege? De ce oare megavatul e produs cu 170 de lei şi prostul de rând îl plãteşte cu aproape 600 de lei? Astea ar fi teme pentru guvernanţi şi controlatori. Şi multe altele.