Avariţia bolnãvicioasã şi demonicã a vremurilor noastre

Politicã, intrigi, mafie, scandaluri, Darius Vâlcov, Scroviştea, Bãsescu, DNA. Cam aşa aratã acum realitatea româneascã de prime time, cum deschizi televizorul. Putem constata cu uşurinţã cã trãim de multã vreme într-o confuzie tensionatã şi continuã, observând pe zi ce trece nivelul profund şi aproape ireversibil al ticãloşirii celor de la care mulţi dintre noi aşteptau sã fie buni şi oneşti cârmuitori ai treburilor obşteşti, nu personaje de o avariţie bolnãvicioasã, stocând teancuri de bani, lingouri, tablouri, maşini de lux, averi ce sfideazã bunul simţ. Nimeni nu zice sã mori sãrac şi cinstit cum trasa domnul Ion Iliescu în spiritul unei gândiri stângiste idealiste, naive dar de bun simţ, acum retrograde. Însã parcã s-a depãşit orice limitã sub acest aspect, cãzându-se de multã vreme în ridicol.
O groazã de averi uriaşe construite pe afaceri oneroase cu statul clientelar şi pe comisioane mafiotice. Nu ai cum sã nu te bucuri, omeneşte vorbind, cã DNA mai pune cu botul pe labe câte un mamifer politic îmbuibat şi insaiabil. E un circ, e adevãrat, pentru micile satisfacţii cetãţeneşti, exagerat tocmai în condiţiile în care pâinea e o problemã şi problemele sociale foarte grave.
Dincolo de acest circ, de justiţiabilitatea zgomotoasã a acestor vremuri, rãmâne realitatea imensã şi trivialã a corupţiei ce a mãcinat în toţi aceşti ani societatea româneascã. Şi rãmâne gustul acru al întregii clase politice şi al democraţiei noastre îndoielnice.
Dar dincolo de toate e totuşi şi o mare lecţie de viaţã la care ar trebui sã fim atenţi. O lecţie de moralã, profundã. Am vãzut prea mulţi mahãri, baronaşi, coni fãrã nobleţe, primãraşi de orãşele sãrace şi provinciale, indivizi care pãreau cã au toatã lumea la picioare şi toţi banii din lume, efectiv îngenuncheaţi, umiliţi, bãgaţi la pârnaie, cu vieţile distruse, atât ale lor cât şi ale familiilor lor.
Mulţi indivizi ajunşi sus, sus de tot, şi de acolo cãzând mai jos decât ultimul boschetar liber. Pe unii îi aşteaptã ani grei de puşcãrie. Alţii sunt deja în puşcãrie, privind printre gratii frumuseţea incontestabilã a primãverii sau curtea interioarã a închisorii. Cu toţi banii lor, cu toate vilele şi maşinile lor de lux, şi cu toatã colecţia lor de tablouri celebre, vieţile lor personale şi irepetabile sunt fãcute varzã. Zdrenţe. Marea lecţie a acestor vremuri e aceea cã nu avariţia, nesimţirea, meschinãria şi hoţia reprezintã calea unei vieţi normale. Sigur, unii vor spune, cã tot le mai rãmâne ceva prin vreun cont, şi cã odatã liberi fiind vor avea mai mulţi bani decât suma pe o sutã de ani a salariilor noastre. O fi adevãrat, nu ştim. Dar lipsa libertãţii, dizgraţia publicã, traumele psihice, dezolarea familiei pot avea un preţ în bani? Sã-ţi pui familia pe drumurile tribunalelor şi ale închisorilor de dragul unor teancuri de bani? Nu prea cred cã vrea cineva cu adevãrat acest lucru, în ciuda ispitei de a avea bani cu orice preţ. E doar o ispitã, atâta tot. Familia, cei dragi, prietenii, bucuriile mãrunte ale fiecãruia dintre noi, sãrbãtorile, excursiile, cãrţile citite în tihnã, chiar şi grijile de zi cu zi, chiar şi neajunsurile care ne împresoarã, şi nu puţine, sunt mai umane şi mai sãnãtoase decât parvenirea, fiţele, avariţia aceasta bolnãvicioasã şi demonicã, decât “exemplul” acestor vieţi de nesãtui aroganţi şi de hoţi la drumul mare. Nu avem ce sã invidiem la ei. Ce sã invidiem? Cã au o sutã de vile şi de maşini şi miliarde prin seifuri sau zeci de tablouri pe care le ascund în pereţi şi pe care nu le pot admira în tihnã?