Primul numãr pe 2012 al Revistei AMFITRION, editatã de Societatea Scriitorilor Danubieni, este, într-o “tradiţie” de-acum cunoscutã a publicaţiei, aceea de a alcãtui sumare axate consistent pe un anumit subiect, dedicat,aşa-numitului “fenomen Piaţa Universitãţii, respectiv, îndelungilor proteste de la începutul anului din cunoscutul spaţiu al manifestaţiilor populare din Bucureşti, dar şi reverberaţiei acestuia în toatã ţara, s-ar putea spune. Fãcând dovada – dacã mai era necesar – încã o datã a dimensiunii intrinseci a scriitorului şi jurnalistului de bunã condiţie, colectivul redacţional sesizeazã problema societãţii contemporane şi o reflectã în materiale precum eseul, analiza, pamfletul, povestirea, interviul. Acestora, li se adaugã poezie, traduceri din literatura altor orizonturi culturale etc. Revista AMFITRION face parte din reţeaua Asociaţiei Revistelor, Imprimeriilor şi Editurilor Literare – ARIEL, şi este în reţeaua recunoscutã a Uniunii Scriitorilor din România – USR. . În acest context, preşedintele USR acad. Eugen Simion i-a semnalat prezenţa pe piaţa publicaţiilor de înaltã calitate editorialã şi abordare ideaticã în cei mai elogioşi termeni, plasând-o printre primele reviste de gen din România. Mai mult, în Dicţionarul Publicaţiilor din România, editat de acelaşi for de creaţie, revista scriitorilor şi publiciştilor mehedinţeni va apare, în urma unei selecţii extem de riguroase fãcute printre publicaţiile surate din ţarã, alãturi, practic, de doar alte douã-trei nume.
În numãrul recent lansat la începutul lunii aprilie a.c., un articol semnat de Valentin Vasilescu a suscitat reacţii critice deplasate. Articolul cu pricina, intitulat “ Sala de aşteptare. Jurnal de supravieţuire discretã”, a fost interpretat, parţial, de unii confraţi din mass media localã ca atac direct la ei. Mai mult, din acelaşi grup de presã, un confrate, R.C., se lanseazã într-un atac lipsit de eleganţã la adresa redactorului-şef, Ileana Roman, comentariu prin care încearcã s-o discrediteze profesional.
Dreptul la comentariu şi exegezã literarã nu-l putem contesta, dar, una, el trebuie fãcut de cine este calificat, aflat cel puţin pe aceeaşi treaptã valoricã, recunoscutã cu autorul sau cu opera în cauzã; doi, Valentin Vasilescu este semnatarul eseului-pamflet în cauzã, mascat sub carcasa unui jurnal, deci memorialisticã, deci literaturã, în definitiv, aşadar, acesta ar fi trebuit, eventual, “atacat”, dar nu ca persoanã ci ca scriitor, ca autor literar; iar, trei, în textul cu pricina, nu se dau niciun fel de nume ale vreunei persoane din zilele noastre, nici în viaţã (nici mãcar defuncte), nici director, nici slujbaş… Cã nişte oarecine s-au simţit vizaţi, este treaba dumnealor, cã unele situaţii descrise în eseul-pamflet-file de jurnal seamãnã cu unele situaţii posibil reale, asta este altceva, şi ţine de mãiestria autorului! Dacã cineva are frustrãri, sã şi le trateze la psiholog, pentru cã amestecul politicii în literaturã nu aduce decât dezbinare printre scriitori, sau alţi artişti, între creatori şi public!
Cât priveşte “atacul” la Ileana Roman, el este profund disproporţionat, considerãm, autorul comentariului umplându-se, sincer vorbind, de ridicol. Disproporţia survine din faptul cã opera Ilenei Roman, ca poet, scriitor, director de Editurã şi Fundaţie culturalã, de membru al USR, de alte recunoaşteri interne, dar şi internaţionale, nu sunt, la ora actualã, nici pe departe cel puţin egalate de… opera prea-înverşunatului exeget de conjuncturã, R.C.! Mai mult, colectivul redacţional AMFITRION reuneşte şi alte nume cu acoperire în operã literarã sau criticã, în carierã filologicã sau profesionalã specificã! Este ca şi cum şoricelul se ia la trântã cu elefantul!
Cronicar
