Am citit zilele trecute o ştire potrivit cãreia la Baia de Aramã personalul secţiei de obstetricã-ginecologie, asistente şi infirmieri, a fost trimis acasã, pentru câteva zile, deoarece singurul medic specialist al secţiei respective a plecat şi dumnealui în concediu medical. Preţ de câteva zile toate cazurile au fost direcţionate spre Severin, prin serviciul de ambulanţã. Povestea acesta spune mult despre drama sistemului de sãnãtate de la noi, dramã mult mai apãsãtoare în comunitãţile restrânse, în oraşele mici, spre care nu se îndreaptã medicii, sau dacã se îndreaãtã o fac doar pe o perioadã scurtã. Şi de ce ar rãmâne, s-ar putea întreba cineva cu un simţ al obiectivitãţii mai pronunţat? E o problemã a comunitãţii, pânã la urmã. Un medic ar rãmâne, poate, dacã întreaga comunitate, autoritãţile locale şi judeţene, ar gãsi o politicã eficientã de convingere a specialiştilor. Sã le ofere o casã, de exemplu. Sau un salariu foarte motivant. De la caz la caz, orice autoritate localã, judeţeanã sau sanitarã ar trebui sã aplice o astfel de politicã pentru comunitãţile mici, astfel încât sã nu rãmânã descoperite zone de specialitate medicalã absolut necesare. Din pãcate, şi nu doar în zona medicalã, lucrurile au fost destul de haotice în toţi aceşti ani, şi nici vorbã de vreo strategie relaxatã privind resursele umane. Multe spitale sau închis, miniştrii s-au tot schimbat şi au tot venit cu fel de fel de idei reformiste, sistemul sanitar pare mai bolnav ca oricând.
Dezechilibre economice
“Zilele Severinului’’ au venit şi au trecut precum au venit, relativ calme, cu vreme instabilã, cu fum de la micii puşi pe grãtar şi concerte. Micii, cã tot vorbeam de ei, mi se par mai scumpi de la an la an, dar pe fondul efervescenţei generale, a atmosferei, cine se mai uitã în portofel? În portofel ne uitãm dupã aceea, în zilele ce vor veni. Asaltaţi de oferte comerciale din toate zonele – e plin oraşul de hipermarketuri, marketuri, plin ochi – e destul de greu sã te abţii de la cumpãrãturi. Fapt este cã puterea de cumpãrare a scãzut simţitor, parcã invers proporţional cu înflorirea copioasã a şirului de hipermarketuri. Efectiv asistãm la luarea cu asalt a oraşului de cãtre hipermerketuri, ceea ce nu e un lucru rãu în sine, doar cã puterea de cumpãrare a scãzut, aşa cum a scãzut dramatic, la nivelul unei familii, numãrul celor ce au un loc de muncã. Dacã în urmã cu douã decenii, la începutul anilor ’90, numãrul salariaţilor era uriaş, şi mai toatã populaţia aptã de muncã avea un venit, astãzi situaţia e la antipod. Industia severineanã e în colaps, din miile de salariaţi de altã datã dacã au mai rãmas în câmpul muncii câteva sute. Singura unitate mai rãsãritã din punct de vedere al numãrului de salariaţi rãmâne Combinatul Chimic, dar nici aici nu e nimic sigur. În rest, Dumnezeu ştie din ce mai respirã economia oraşului. Comerţul a înflorit. Dar înflorirea aceasta s-a fãcut pe un fond – al zonei de venituri – din ce în ce mai precar. Au înflorit magazinele, bãncile, staţiile de benzinã – şi mult prea puţin atelierele, fabricile, micile unitãţi de producţie. Zona servicii-comerţ e prea mare, ca dezvoltare, pentru forţa de acoperire ca venituri a oraşului. Discrepanţele acestea, sensibile, devin din ce în ce mai vizibile. E o formã de dezechilibru de care autoritãţile parcã nu au habar, dar care, din pãcate, va avea efecte pe termen lung
