Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, şi preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipã, au inspectat, vinerea trecutã, Centrul Naţional-Olimpic de canotaj de la Orşova.
Aflatã la prima vizitã în Mehedinţi, Szabo a explicat de ce a preferat sã ajungã la malul Dunãrii, unde, alãturi de juniorii antrenaţi, la CSS Orşova, de Mariana Maliş, se pregãteşte şi lotul naţional feminin de seniori.
“Centrul de la Orşova este extrem de puternic pentru canotajul românesc, de aceea am ţinut foarte mult sã ajung aici. E foarte uşor sã stãm în birouri, dar realitatea se constatã mergând pe teren, în teritoriu, aşa cã împreunã cu doamna Lipã ne-am coordonat şi am ajuns la Orşova tocmai pentru a vedea, la faţa locului, cu ce probleme se confruntã canotajul”, a spus Gabriela Szabo.
Dupã ce au fost felicitaţi pentru rezultatele obţinute la Europenele şi Mondialele de juniori, canotorii şi-au reluat antrenamentele şi au vâslit în noile bãrci achiziţionate de Ministerul Tineretului şi Sportului. O parte dintre sportivi i-au amintit însã ministrului cã nu au primit toate indemnizaţiile lunare şi cã mai este nevoie de investiţii în modernizarea bazei nautice.
“Mari probleme nu existã, fiindcã m-a preocupat centrul de canotaj de la Orşova, chiar am şi mãrit bugetul pentru a crea condiţii sportivilor. Mi-ar plãcea sã vãd la multe federaţii ceea ce vãd aici. A fost şi un obiectiv strategic, când am devenit ministru al Tineretului şi Sportului, sã investesc în infrastructurã, dar în special în centrele de pregãtire naţionalã, fiindcã acolo se pregãtesc loturile importante ale României”, a precizat Gabriela Szabo.
Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipã, îşi pune şi ea mari speranţe în calificarea cât mai multor echipaje la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016, şi, în opinia sa, cea mai mare problemã a canotajului românesc este aceea cã nu existã o pistã de canotaj unde sã poate fi organizate competiţii internaţionale:
„Este un an foarte greu, având în vedere cã e an preolimpic, iar dacã nu te califici degeaba ai muncit patru ani de zile, dar eu am speranţã, ţinând cont de rezultatele, comportamentul şi dorinţa canotorilor. Performanţa nu este simplã, nu este uşoarã, cere foarte multe sacrificii, şi dacã sportivii vor înţelege acest lucru cu siguranţã vor veni şi rezultatele şi va exista satisfacţie. Cea mai mare problemã a canotajului românesc este cã nu avem o pistã unde sã putem organiza şi noi o competiţie internaţionalã, fie cã vorbim de un campionat european de juniori sau de unul mondial de seniori. Bulgarii, în fiecare an organizeazã la nivel de seniori câte un campionat, deşi ei nu au nici mãcar un sfert din performanţele noastre”.
În final, actualul preşedinte al FRC a rememorat perioada în care s-a antrenat la malul Dunãrii.
„M-am pregãtit aici în 1989 şi în 1996, pentru Olimpiada de la Atlanta. Îmi place cã baza a înflorit, este curat, sunt condiţii chiar la cel mai înalt nivel, ca drept dovadã, lotul olimpic se pregãteşte aici. Mã bucur când vãd baza plinã de sportivi, asta înseamnã cã avem viitor. Depinde numai de ei dacã îşi doresc sã facã sport de performanţã şi când ating vârsta senioratului, fiindcã mulţi sportivi renunţã între 19 – 23 de ani”, a dezvãluit Elisabeta Lipã.
Szabo şi Lipã, în inspecţie de baza nauticã de la Orşova
– Posted on 26 March 2015Posted in: Arhiva


