Ce sã mai spunã nea Nelu dupã 25 de ani?

Acum o sã înceapã sã ancheteze şi dacã Moise a trecut legal prin Marea Roşie, dacã tot s-au apucat de dosarul mineriadelor din 1990. Sigur cã niciodatã nu e prea târziu sã se facã dreptate, dar sã te apuci sã îl întorci de la groapã pe suspect, sã îi rãscoleşti ultimii neuroni, sã îşi aducã aminte dacã a fãcut sau nu crime împotriva umanitãţii. Sã se facã justiţie, chiar de-ar fi sã piarã lumea. Dar ce justiţie este aceasta care nu funcţioneazã independent, iar dupã zeci de ani se dezmorţeşte. Parcã justiţia a funcţionat într-un regim autoritar sau chiar totalitar şi nu a putut ancheta decât pe duşmanii celor aflaţi la putere. Cineva definea democraţia ca fiind regimul în care îţi alegi liber dictatorii. Iar modul în care a funcţionat justiţia în democraţia româneascã din ultimii 25 de ani se potriveşte perfect cu formula de mai sus, dacã e sã fie vorba mãcar de justiţie. Aproape toţi magistraţii au fost sclavii sistemului, gladiatori falşi aruncaţi în arenã de politic pentru a-i rãpune pe duşmanii politicienilor, majoritatea aflaţi vremelnic, din patru în patru ani, la putere. Practic, cele douã tabere s-au tot rotit la guvernare şi am ales cam din aceleaşi variante şi formule, poate cu denumiri modificate. Singurii care s-au permanentizat la putere au fost politicienii de la UDMR. Aceştia au ştiut sã îşi joace bine cartea şi abia acum unii dintre ei au început sã dea socotealã în faţa justiţei, dacã au cãlcat în strãchini.
De ce redeschide abia acum Justiţia dosarul mineriadelor din 1990 şi alte dosare cu dinozauri morţi. Poate cã Iliescu ştia ce a fãcut, dar a construit un sistem obedient politicului şi cu instituţii slabe în domeniul societãţii civile şi justiţiei. În rest, puterea legislativã şi cea executivã au fãcut legea, fãrã a avea un control serios din partea societãţii civile şi a justiţiei, mai ales cã rãspunderea pentru neîndeplinirea promisiunilor fãcute de politicieni nu existã. Sau pentru nepunerea în practicã a programelor de guvernare asumate. Justiţia îl ancheteazã pe Iliescu, având de-a dreapta defibrilatorul şi de-a stânga perfuzia. Nu se ştie niciodatã când se rupe firul. Iliescu e oricum hârşit în politicã şi a ştiut sã taie şi sã spânzure prin interpuşi. I-a plãcut şi tabloul de tãtuc al poporului în care a stat nederanjat în ultimii ani şi chiar prãfuit în ultima vreme. Pânã la urmã, minerii au ajuns în Bucureşti sã planteze panseluţe şi sã restabileascã ordinea socialã, pentru cã cei din Piaţa Universitãţii doreau cam prea multã democraţie şi chiar sã implementeze punctul 8 de la Timişoara: fãrã comunişti şi securişti timp de 20 sau 30 de ani în funcţii politice şi publice. Cum ar fi arãtat România cu o astfel de lege în vigoare, acum dupã 25 de ani? Ce s-ar fi ales de Iliescu, un biet ingineraş de ape. Ce ar fi fãcut Petre Roman, Voiculescu, Bãsescu, Nãstase, Constantinescu? Cine ar fi condus România şi cãtre ce anume. Oare ce o fi fost în mintea lui Iliescu: orice preşedinte de stat democratic cheamã minerii sã facã ordine pe strãzi şi nu forţele de ordine? Acum cât mai are şi Iliescu de trãit sã explice vizunea proprie a anilor 1990 şi toate alea, ciomegele luate în cap de cei care purtau ochelari sau câte milioane de panseluţe au plasat în Bucharest minerii lui Cozma. Va fi greu sã îşi reaminteascã toate acestea. Nici nu va conta. Tot ce va conta este cã la apus de viaţã, în CV-ul sãu va apãrea o mare patã. Adicã nu va fi tãtucul patriei, ci poate un simplu suspect, sau inculpat, sau trimis în judecatã sau condamnat, dacã va mai prinde. Sau poate cã întreaga sa carierã în democraţie a fost o patã, o umbrã şi ce se întâmplã acum îl aduce cu adevãrat la luminã pe politicianul şcolit la umbra lui Lenin şi a altor filosofi sovietici. Culmea este cã şansa realã a lui Iliescu este sã îşi continue ultimul drum şi sã îi lase pe anchetatori cu ochii în soare. Înseamnã cã a fost un politician cu destin şi soarta a avut grijã de el. Mai ales cã a avut grijã sã facã la timp pasul de la ateu, la creştin vizitant de biserici. Depinde ce rãspunsuri politice îi va da Sf. Petru. Poate prinde un loc lângã Hrusciov sau mai degrabã lângã Beria.