Consiliul pentru Dezvoltare Regionalã (CDR) Sud-Vest Oltenia s-a întrunit la Drobeta Turnu Severin vineri, 27 februarie.
La Întâlnire au participat membrii CDR, precum şi reprezentanţi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regionalã Sud-Vest Oltenia.
Conform ordinii de zi a şedinţei, doamna Marilena Bogheanu, director al ADR SV Oltenia, a prezentat şi supus dezbaterii Raportul de activitate al Agenţiei pentru Dezvoltare Regionalã Sud-Vest Oltenia pentru anul 2014, şi a adus la cunoştinţã membrilor CDR stadiul implementãrii celor douã programe gestionate de ADR Sud-Vest Oltenia: Programul Operaţional Regional (POR) şi, respectiv, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivitãţii Economice (Axa 1 şi Operaţiunea 3.1.1 din cadrul Axei 3).
În cadrul şedinţei a fost prezentat Planul de Dezvoltare Regionalã (PDR) Sud-Vest Oltenia 2014-2020, care include analiza socio-economicã şi principalele prioritãţi de dezvoltare ale regiunii, precum şi portofoliu de proiecte pentru perioada 2014-2020. În acest context a fost prezentatã şi supusã spre aprobare lista de proiecte prioritare din domeniul infrastructurii de transport ce vor fi propuse spre finanţare prin POR 2014-2020, în cadrul axei prioritare 6.
Un alt punct pe ordinea de zi l-a constituit alegerea preşedintelui şi a vicepreşedintelui CDR pentru urmãtorul an. Preşedinte al CDR a fost ales domnul Aladin Georgescu- vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al CJ Mehedinţi, iar vicepreşedinte al CDR a fost ales domnul Ion Prioteasa- preşedinte al CJ Dolj.
Domnul Ion Cãlinoiu –preşedinte al CJ Gorj şi domnul Gheorghe Pãsat- vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al CJ Vâlcea, au fost desemnaţi membru, respectiv membru supleant în Comitetul de Monitorizare pentru POR 2014-2020, din partea autoritãţilor publice din regiune, iar un reprezentant al Asociaţiei Vasiliada şi al Federaţiei IMM-Mehedinţi au fost desemnaţi membru, respectiv membru supleant, din partea societãţii civile.
Membrilor CDR le-au fost aduse la cunoştinţã iniţiativele de dezvoltare ale ADR SV Oltenia precum şi participarea instituţiei în proiecte cu finanţare europeanã.
Consiliul pentru Dezvoltare Regionalã Sud Vest Oltenia este organismul regional deliberativ al Regiunii Sud-Vest Oltenia, fiind format din 20 de membri. Consiliul funcţioneazã pe principii parteneriale la nivelul regiunii noastre, în scopul coordonãrii activitãţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regionalã. Consiliul pentru Dezvoltare Regionalã Sud- Vest Oltenia este alcãtuit din preşedinţii consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecãrei categorii de consilii locale municipale, orãşeneşti şi comunale din cele cinci judeţe ale regiunii (Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea).
Şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regionalã Sud-Vest Oltenia
– Posted on 5 March 2015Posted in: Arhiva


