Am o plîngere serioasã împotriva unor agresiuni grosolane, care ne injecteazã clipã de clipã picãturi otrãvite în ochi, în minte şi în suflet. Cui mã plîng, nici eu nu ştiu, acum, cînd toate au luat-o razna, iar mizeria ne este servitã pe post de mic dejun, prînz şi cinã. Site-ul care ne sare automat în ochi atunci cînd ne decuplãm de la e-mail, este vorba despre „Yahoo România”, ne trage cîte o palmã dureroasã nouã, doamnelor, care mai avem bunul simţ şi ruşinea la cote normale. Mi se face greaţã de anumite titluri mizerabile, preluate de pe reviste de doi bani, cum ar fi: „Istoria vibratoarelor”, „Cinci metode care te duc la orgasm”, „Cele mai bune poziţii pentru orgasm”, „De ce bãrbaţii mimeazã orgasmul” et cetera. Astfel de articole produc silã, nu interes. Dansul la barã, sexualitatea la vedere şi pornografia cu noua ei brutalitate, sînt o sumã dramaticã de exhibiţii, care nu-şi au locul într-o societate cu capul pe umeri. Generaţia aceasta, hrãnitã cu de-a sila din propriile vicii şi slãbiciuni, din violenţã şi ruinã, trebuie sã se trezeascã la realitate. Societatea la vedere ar trebui sã fie un loc de siguranţã publicã şi moralitate, un loc-oglindã unde sã fie proiectate doar aspecte educative. Exhibãrile mîrlãneşti trebuie închise în spaţii ermetice, nu afişate în apele internetului, accesibile şi minorilor.
Nici prea titrat, nici cu o profesie la bazã
Dar, sã revenim la ciobanii şi oile noastre. Cã e de bine sau e de rãu numirea lui Eduard Hellvig la cîrma S.R.I. nu vom şti prea curînd. Dacã Preşedintele României n-a consultat axa Washington-Berlin, iar numirea lui Hellvig ar fi parte din pachetul de datorii faţã de sponsori, atunci, se cheamã cã a înţãrcat bãlaia. Ar fi vorba de încã un buştean doborît sub pretextul copacilor smulşi de inundaţiile şi viitura arestãrilor din ultimul timp. În contextul vasalitãţii faţã de imperiile hiperactive ale Occidentului, era firesc sã-ţi consulţi stãpînii care ţi-au întins o mînã în competiţia cîştigatã. Nici prea titrat, nici cu o profesie la bazã (a se vedea cã un curs de cîţiva ani, trei parcã, la o universitate, plus nişte cursuri politice de varã, sînt cuiburi nãscãtoare de politicieni cu capul în nori), din postura de şomer de lux, Eduard Hellvig a fãcut un salt acrobatic tocmai în fruntea Serviciului Român de Informaţii, una dintre cele mai importante pîrghii în administrarea statului. Dacã sistemul de învãţãmânt, metamorfozat cu intenţii criminale, produce doar semianalfabeţi cu diplome de alfabeţi, de unde sã scoatem guvernanţi sau oficiali de calitate? La conducerea României s-a rotit perpetuu acelaşi profil de politician care şi-a dat pantalonii jos la comandã sau şi-a ridicat generos fusta, cu plecãciune şi smerenie, în faţa „valorilor” occidentale!
Dupã cîte vedem de ani şi ani de zile, a te remarca, azi, în politicã, înseamnã a frauda şi a-ţi face stagiul dupã gratii. În acest ritm al inversãrii acute şi dureroase a valorilor românismului, nu peste mult timp, copiii românilor se vor numi în mod obligatoriu, Klaus, Orban, Helga, Merkel, Hellvig, Marko Attila, acesta din urmã fiind numele deputatului fugar, care se ascunde în Ungaria dupã ce Camera Deputaţilor a dat aviz de arestare preventivã din luna decembrie a anului trecut, iar M.A.E. s-a spãlat pe mîini.
Se impune pentru români un salariu minim pe Uniunea Europeanã, dacã tot vorbesc despre drepturi şi obligaţii nediscriminatorii
Efectiv, pe Eduard Hellvig l-a cãutat norocul pe acasã, avînd în vedere cã în 2009, absolvent ca bursier Sörös al unor cursuri speciale, a solicitat acordarea de ajutor de şomaj din partea statului român, pentru cã nu şi-a putut gãsi un loc de muncã. Pãi, cred şi eu! Cum sã-şi gãseascã loc de muncã în baza unei şcoli politice? România are nevoie de medici, profesori, ingineri, arhitecţi, muncitori, oameni de ştiinţã, nu de prãsirea şi înmulţirea la infinit a unei clase politice degenerate. O analizã a declaraţiilor de avere a celor 59 de foşti parlamentari care au solicitat ajutor de şomaj, printre care şi Eduard Hellvig, aratã cã mulţi dintre ei fac parte din categoria şomerilor de lux, cu conturi consistente în bãnci şi acţiuni la diverse firme aducãtoare de venituri. Rogu-vã, gîndiţi-vã la un român muncitor, al cãrui loc de muncã a fost desfiinţat şi care va primi o îndemnizaţie de şomaj de 500 de lei pe lunã, timp de nouã luni. Din ce trãieşte bietul român, cînd numai întreţinerea la bloc pe timp de iarnã se ridicã la 400 de lei pentru un apartament modest? Dar un ţãran cu o pensie de 400 de lei cum supravieţuieşte? Europarlamentarii care reprezintã România la curţile de neînduplecat ale Uniunii ar trebui sã propunã pentru români un salariu minim pe Uniune, dacã tot vorbesc despre drepturi şi obligaţii nediscriminatorii. Guvernanţii noştri acceptã condiţiile abuzive ale infamei dictaturi F.M.I., în faţa cãruia dã raportul cu slugãrnicie şi umilinţã. Nu prea înţeleg cum devine „chestiunea”: sîntem integraţi în Uniunea Europeanã, dar F.M.I.-ul dicteazã? Cîţi stãpîni are România? A cui colonie sîntem? Mãcar sã ştim şi noi Muncitorii calificaţi şi necalificaţi care lucreazã în condiţii grele, uneori inumane, clasa mijlocie care lucreazã cîte 12 ore pe zi, intelectualii, medicii, profesorii ar trebui plãtiţi cu mii de euro pe lunã.
Auzim cum se cioplesc ţepele! Poporul nu poate fi sabotat la nesfîrşit!
Un fapt m-a şocat în tot acest sfert de veac, şi anume, obrãznicia mereu crescândã a clasei politice de a da gãuri în partea de barcã a poporului nostru, reuşind împãrţirea lui în douã şi scufundarea într-o mare mãsurã. Mã întreb, cînd oare ne-a dat nouã mintea pe dinafarã? Atunci cînd unii au intrat în biserica „Adorarea lui Bãsescu” şi au stat prea mult în genunchi, sau acum, cînd, cu coada între picioare, alţii sau tot aceiaşi se ploconesc în faţa unor „sfinţi” strãini, care nu se vor trezi niciodatã din revelaţia lãcomiei şi corupţiei? Auzim cum se cioplesc ţepele şi vedem cum se pun în scenã piese de teatru, actori fiind vechile lichele politice. Brambureala cu arestãrile preventive şi eliberãrile de dupã, nu e o întîmplare simplã. S-a dorit un nou episod gen „ziariştii rãpiţi în Irak”, în care Bãsescu şi serviciile secrete trebuiau sã aparã ca salvatori, iar opinia publicã sã aibã mintea ocupatã. Regia aceasta nu va mai funcţiona prea mult timp. Poporul nu poate fi sabotat la nesfîrşit! Dacã aş fi prim ministru aş reduce la jumãtate numãrul servitorilor din servicii. România nu-şi poate permite luxul unei concurenţe cu C.I.A. sau F.S.B., privind numãrul de angajaţi, aceştia consumînd bani serioşi de la buget, în timp ce sãnãtatea şi educaţia trãiesc de pe o zi pe alta. De ce ar avea nevoie România de atîţia servitori servili, care sã spunã mereu „yes” (dar fãrã sã iasã din sistem!), în schimbul unor salarii consistente, cînd soarta României este tranşatã în spatele uşilor închise de nedreptele şi întortocheatele politici Washington-Bruxell & Co?
Maria Diana Popescu, Agero www.agero-stuttgart.de
