1. Partenerii SANOMED cer anularea contractelor!
Devenit subiect de presã în nordul ţãrii, dintr-o perspectivã deloc mãgulitoare, Sanomed este încondeiatã şi în “Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi”, în 6 decembrie 2011, în articolul “Botoşani: Spitalul judeţean o ţine tot în procese”. Iatã-l extras de pe site-ul ziarului: <<Mâine, Spitalul Judeţean are un nou termen în procesul cu firma Sanomed, care a avut contract de asociaţiune cu spitalul pentru laboratorul de analize medicale. Contractul este suspendat în momentul de faţã, de aproape un an de zile, însã spitalul se luptã sã le demonstreze magistraţilor cã respectivul contract a fost pãgubos pentru unitatea medicalã, motiv pentru care se doreşte anularea acestuia. Un termen în acest proces a fost la mijlocul lunii trecute, însã firma Sanomed a solicitat o amânare pentru a veni cu noi documente la dosar. Tot în aceastã lunã, şi Consiliul Judeţean are proces cu firma Sanomed pentru declararea nulitãţii contractului, a cãrui încheiere a fost consideratã de CJ ilegalã. „Noi am strâns date contabile care aratã cã asocierea între spital şi firma Sanomed nu şi-a arãtat eficienţa, a fost pãguboasã pentru laborator”, a declarat Victor Niţu. Procesul între Consiliul Judeţean şi firma Sanomed se judecã pe 12 decembrie la Curtea de Apel Suceava, dupã ce la Botoşani a avut câştig de cauzã firma, Consiliul Judeţean formulând apoi recursul. (Doina Marcu)>>
2. SANOMED “umflã” cheltuielile de 7,6 ori !
În 8 decembrie 2011, “Botoşãneanul” revine cu detalii despre subiectul Sanomed, şi consemneazã cu privire la cursul procesului Sanomed-Spitalul Judeţean Botoşani:
<< La penultimul termen, societatea privatã a solicitat amânarea procesului pe motiv cã trebuie sã completeze dosarul cu o serie de acte, urmând ca la urmãtoarea prezentare în instanţã, judecãtorii sã decidã cine va avea câştig de cauzã. În schimb, decizia care s-a luat miercuri, 7 decembrie, a fost… o nouã amânare pentru efectuarea unei expertize contabile care sã clarifice cum şi câţi bani s-au cheltuit cât timp Sanomed a oferit servicii de analize medicale Spitalului Judeţean. „S-a amânat pe 15 februarie când se va aduce expertiza contabilã care sã stabileascã faptul cã prin încheierea contractului nu s-a realizat eficientizarea activitãţii laboratorului. Se vor verifica actele contabile pentru cã noi susţinem cã comparativ cu 2009 când nu am avut contract cu Sanomed, ei în 2010 au cheltuit de 7,6 ori mai mult”, a declarat Victor Niţu, jurist Mavromati. În acelaşi proces, cea mai mare unitate medicalã solicitã plata a aproximativ 870.000 de lei care înseamnã beneficiu nerealizat (E.Ş.)>>
3. Şoc: La Severin, SANOMED este “sãnãtoasã” tun!
Detaliul cu acuzaţia privind cheltuieli mai mari de 7,6 ori efectuate de Spitalul judeţean Botoşani de când au încheiat contract cu Sanomed este chiar o ştire care ar fi trebuit sã punã pe gânduri pe mai marii Consiliului judeţean Mehedinţi, care au agreat contractul dintre Sanomed şi Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Sverin! Dar, n-a fost sã fie, ca urmare, “Gazeta de Sud”, într-un amplu material de analizã a situaţiei medicale oltene, de la începutul acestui an, sesizeazã diferenţa de percepţie, contrastantã, orice s-ar zice! Mai precis, dinspre Spitalul severinean, se aduc laude firmei Sanomed privind prestaţiile în cadrul termenilor contractuali. Prin comparaţie, semnatarul articolului aduce în discuţie situaţia de la Botoşani. Iatã extrasul care ne intereseazã, din “Gazeta de Sud”, 13 ianuarie 2012 : << Laude de la Severin… În prezent, firma Sanomed are încheiat un contract de asociere în participaţiune cu Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Managerul unitãţii medicale, dr. Claudia Manu, susţine cã aici medicii sunt mulţumiţi de modul în care se fac analizele. „Avem un contract de asociere investiţionalã cu Sanomed de anul trecut şi funcţioneazã bine. Acum s-a diversificat gama de analize. Se fac toate analizele de care au nevoie medicii noştri şi care înainte nu se puteau face din lipsã de bani sau dotãri. Suntem mulţumiţi“, a spus dr. Claudia Manu. Aceasta a mai precizat cã analizele pentru spital sunt plãtite de unitate, iar pentru cele care se fac în privat, beneficiul se împarte între firmã şi spital. În ceea ce priveşte costurile analizelor fãcute pentru privat, acestea nu depãşesc, la Severin, preţurile CNAS, „pentru cã piaţa este cea care le regleazã“, dupã cum a explicat managerul Spitalului Judeţean Drobeta Turnu Severin. …critici de la Botoşani. În schimb, la Botoşani, situaţia este cu totul alta. Un contract similar, de Asociere Investiţionalã, s-a încheiat la începutul anului 2010 între Spitalul Judeţean Botoşani şi SC Sanomed SRL din localitatea Cornu de Jos, judeţul Prahova. Asocierea s-a dovedit cu cântec, iar dupã un an pãrţile au ajuns la instanţã. Procesul este şi acum pe rol, urmãtorul termen fiind 15 februarie. Instanţa a admis suspendarea contractului, iar la ultimul termen s-a admis şi expertiza tehnicã solicitatã de Spitalul Judeţean Botoşani. Juristul spitalului, Victor Niţu, susţine cã asocierea cu Sanomed a fost o decizie greşitã, care a defavorizat unitatea medicalã. „Noi am negociat cu ei trei sãptãmâni, dar din trei modele de contract a rãmas al lor. Aşa a decis managerul spitalului, deşi sindicatul s-a opus. Nu ne au preluat personalul dupã prima lunã, dupã cum scria în contract, iar salariile le-a plãtit spitalul. S-au obligat sã ne asigure un beneficiu de 7.000 de lei pe lunã şi nu l-au adus, iar banii din serviciile în privat i-au încasat doar ei. Când am fãcut un total, în comparaţie cu 2009, în 2010 preţurile crescuserã de şase-şapte ori“, a afirmat Victor Niţu. Nemulţumirile celor de la Spitalul Botoşani vizau şi modul în care se luau hotãrârile în Consiliul de Conducere, „în condiţiile în care trei membri din cinci erau de la ei“, dar şi faptul cã „unitatea era obligatã sã le asigure cel puţin acelaşi numãr de analize ca înainte de încheierea contractului“. „Dacã nu aveam inspiraţia sã-i dãm în judecatã şi sã suspendãm contractul în instanţã, ne dãdeau ei şi ne-ar fi cerut daune interese de zeci de ori mai mari decât investiţiile lor“, a mai spus Victor Niţu, juristul Spitalului Judeţean Botoşani.>>
4. Malpraxis financiar-contabil
În încheierea acestui periplu printre câteva dintre materialele jurnalistice în care apare firma SANOMED SRL, redãm un extras de pe portalul de ştiri BotoşaniNews, din 8 ianuarie 2012, mai exact din articolul intitulat “Rãzboiul dintre Spitalul Judeţean şi Sanomed continuã. Datoriile acestora, analizate de un expert judiciar”: <<Comisie de expertizã în procesul dintre Spitalul Judeţean şi firma Sanomed, cea care a preluat, în urmã cu doi ani, activitatea laboratorului spitalului. Experţii judiciari au fost numiţi de instanţã şi analizeazã cererea firmei Sanomed privind achitarea de cãtre Spitalul Judeţean a unei datorii de peste 700.000 lei. Procesele dintre cele douã pãrţi, începute în urmã cu aproape doi ani, nu s-au încheiat nici la aceastã datã. “Noi am plãtit salariile angajaţilor, iar ei când ne-au decontat analizele medicale ne-au introdus şi salariile încã o datã. Practic, se plãtesc dublu: o datã manoperã şi o datã separat, lucru care nu se poate. Este strigãtor la cer“, a spus medicul Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judeţean.
De partea cealaltã, şi Spitalul Judeţean solicitã firmei private aceeaşi sumã de bani, respectiv peste 700.000 lei. “În fiecare lunã, ei trebuiau sã ne ofere un profit de 70 milioane lei vechi, plus cã le-am cerut sã ne dea contravaloarea salariilor, care tot expertul o sã stabileascã, pe care le-am plãtit noi, deşi angajaţii lucrau pentru ei. Firma, în decontul de cheltuieli, pe analizã, şi-au trecut şi manopera, deşi nu au plãtit-o“, a precizat Victor Niţu, juristul Spitalului Judeţean.>>
Plãţi duble, pe de o parte, neplata salariilor cuvenite, pe de alta, deconturi de cheltuieli ce includ servicii neefectuate… Ei, dar astea, precum înţelegem, se petrec în alte pãrţi, la Severin, tot contractul Sanomed-Consiliul judeţean Mehedinţi-Spitalul judeţean este… sãnãtos tun! Tun financiar?
(va urma) Sanita.ro



