Despre retragerea titlului Elenei Udrea

Observ cã de câteva zile apar tot felul de informaţii cu privire posibila retragere a titlului de cetãţean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin acordat în 2010 Elenei Udrea, pe vremea când era ministrul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului. Lãsând la o parte faptul cã în mandatul Elenei Udrea s-au fãcut în judeţul Mehedinţi investiţii de 120 de milioane de euro, cred cã cei care doresc prin orice mijloc sã-i retragã acesteia titlul de cetãţean de onoare greşesc. Sau o fac pur şi simplu dintr-un execiţiu de imagine. Spre deosebire de Miron Mitrea, Elena Udrea este arestatã preventiv, având posibilitatea sã-şi dovedeascã în instanţã nevinovãţia. Miron Mitrea a fost condamnat definitiv, la acest moment fiind încarcerat în penitenciar unde trebuie sã-şi ispãşeascã pedeapsa de doi ani de zile. Elena Udrea nu este într-o astfel de situaţie. În momentul în care Elena Udrea este condamnatã definitiv, dacã va fi condamnatã pânã la urmã, atunci se justificã demersul de a i se retrage titlul de cetãţean de onoare.
Pânã atunci însã, Elena Udrea, ca şi Miron Mitrea la momentul cercetãrii penale, beneficiazã de prezumţia de nevinovãţie.

Tags: