În 1993, o iniţiativã precum aceasta, de organizare pe parcursul mai multor zile a unor manifestãri cultural-artistice, în principal, reunite sub genericul de serbãri, care sã marcheze personalitatea unui oraş, era una nouã, ineditã în peisajul urban şi cultural românesc. Iniţiativa, la nivelul Severinului, a plecat dintre consilierii locali, Ion Sârbulescu fiind principalul emul. El a fost cel care – având o experienţã anterioarã în coordonarea altor evenimente cultural-artistice anterioare, la nivel municipal, prieten al artelor şi artiştilor – susţine cu cea mai mare fervoare ideea. Ca urmare, mulţi i se alãturã, iar decizia Consiliului local al Severinului de la acea vreme, cu primarul Ion Moraru, hotãrãşte înfiinţarea acestei sãrbãtori. Care a fost ideea ei principalã, iat-o rezumatã de acelaşi Ion Sârbulescu în programul sãu politic din 2008: <<În 1993, la 160 de ani de la înfiinţarea oraşului Turnu Severin, împreunã cu primarul de atunci, şi cu consilierii locali, am hotãrât, în semn de recunoştinţã, sã cinstim cum se cuvine, înaintaşii şi locuitorii acestei urbe, dupã un calendar foarte exact: 21 aprilie – Ziua mondialã a latinitãţii, 22 aprilie – Ziua oraşului Turnu Severin, 23 aprilie – Ziua patronului spiritual al Municipiului Drobeta Turnu Severin, „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”. Primele trei ediţii le-am organizat direct, am respectat datele calendaristice iniţiale. Zilele Severinului trebuia sã adune toţii fiii oraşului pe care viaţa i-a dus spre alte zãri, sã comemoreze înaintaşii, trebuia sã aducã bucurie severinenilor.>>
Aşadar, nişte zile riguros alese, dar care, pe parcurs, au fost dislocate când înaintea acestei perioade, când dupã, pânã chiar spre 1 Mai, justificarea fiind aceea de evita Postul Paştelor. În acest context, sã menţionãm cã alegerea Sf. Mare Mucenic Gheorghe ca şi patron spiritual al oraşului s-a fãcut doar pentru cã aceastã zi mare de prãznuire din calendarul ortodox s-a întâmplat sã fie chiar lângã ziua de “naştere” a Severinului modern, 22 aprilie 1833, data la care generalul Pavel Kiseleff, guvernatorul rus al României, semna decretul prin care se hotãra înfiinţarea Noului Oraş Turnu Severin, în care trebuiau a se muta locuitorii Cerneţiului, comuna-reşedinţã de judeţ, mereu inundatã de apele Topolniţei. Aşadar, înaintea acestei zile, 21 aprilie, se marcheazã Ziua Mondialã a Latinitãţii, spectru cultural legat de destinul oraşului prin antica Drobeta, ridicatã de Împãratul Traian la cucerirea Daciei, apoi, sãrbãtoarea importantului sfânt creştin, Gheorghe, soldat roman, altfel, care nu s-a lepãdat de noua credinţã împãrtãşitã, creştinismul, nici în faţa Împãratului Diocleţian (244–311), unul dintre cei mai mari împãraţi romani persecutori.
1993, aşadar, prima ediţie a acestei sãrbãtori! Era vremea unei puternice emulaţii atât în plan politic, dar şi social, şi cultural. Presa “explodase”, se citea aproape orice publicaţie, chioşcurile de ziare erau luate cu asalt de la primele ore ale dimineţii, începuserã sã se nascã primele posturi TV partciulare, dar care nu ajunseserã prin Severin, nici operatorii de cablu, care sã retransmitã aceste noi programe; noi, la Severin, aveam videotecile şi magazinele care închiriau casete video tip VHS, pentru vizionare personalã, acasã, cu familia şi prietenii. Spectacolele de teatru scãzuserã în audienţã, era mai fascinant “spectacolul strãzii”, formã ineditã de atracţie, românul învãţa alfabetul expunerii în public, al non-conformismului şi liberei exprimãri! Nici cinematografele nu se… simţeau prea bine, videotecile începuserã sã-l “îngroape”, mai ales în provincie. A venit apoi, Internetul, şi sala de cinema a devenit un subiect desuet…
La 1993, scenele începuserã sã fie asaltate de noul val de artişti, proveniţi din linia a doua – prima linie fiind “ocupatã” de stelele TVR – a divertismentului românesc, cei care fãceau furori prin festivaluri şi concursuri studenţeşti, ori ale caselor de culturã orãşeneşti sau sindicale, grupuri de umor sau interpreţi individuali. Era vremea la care românii vroiau sã râdã, şi descopereau plãcerea de a râde de politicieni fãrã a le mai fi fricã de… partid. Aşa, s-au propulsat Doru Octavian Dumitru, ori cuplul Romicã Ţociu-Cornel Palade, ori Jeni Nicolau, din Craiova, apoi, grupurile studenţeşti “Divertis”, ori cei de la “Vacanţa Mare”, sau cei de la grupul “Tact” (cu severineanul Sorin Matei, în companenţã), “Experiment ’77″, din Fãgãraş (în componenţã cu Florin Alexandru, autorul de mai târziu al vestitului scenariu al site com-ului “La bloc”), sau excepţionalii umorişti bistriţeni de la “Ridendo”. Tot atunci, se relansa grupul severinean de satirã şi umor “Cavalerii râsului”, cu Laurenţiu Bresniceanu ca lider, la fel s-a întâmplat cu celalalt grup satiric severinean „Arlechin”, cu actorii severineni Nicolae Mâţu, Marius Creţu şi subsemnatul, în formula iniţialã.
În 1993, nu erau telefoanele mobile şi nici e-mail internaut, nici televizinile locale, care sã preia ştirea, ca astãzi, şi s-o multiplice, şi s-o difuzeze. Era vremea la care abia mijeau zorii “Terra Sat” şi ai „TV Datina”, iar radio “Galaxy” încerca „sã iese în aer” pe plan local. Cert este cã prima ediţia a Zilelor Severinului s-a desfãşurat, şi a cuprins multe momente culturale, în primul rând, zona politicã nefiind deloc în prim plan, cum avea sã se întâmple cu alte ediţii, mai târziu, când administraţia localã deturneazã, pe alocuri, semnificaţia iniţialã, şi face din sãrbãtoare prilej de campanie şi propagandã partizanã!
La prima ediţie, în 1993, programul artistic central avea sã se desfãşoare în incinta “Restaurant Terasa Teatru”, din aripa esticã a clãdirii-fanion a oraşului, Teatrul, incintã amenajatã special pentru acest lucru, şi unde intrarea s-a fãcut pe baza unor invitaţii, practic, ca la orice spectacol de ţinutã! Invitaţii speciali ai momentului au fost actorii Romicã Ţociu şi Cornel Palade, plus Jeni Nicolau. Prezentatorul evenimentului, Dan Şalapa.
Zilele Severinului şi-au desfãşurat urmãtoarele douã ediţii sub mentoratul aceluiaşi Ion Sârbulescu, la fel, direcţionate spre omagierea oamenilor locului, a performanţelor lor, dar şi punându-se în evidenţa valorile locale ale momentului. De altfel, una din raţiunile sãrbãtorii este şi aceea de a favoriza întâlnirile severinenilor de performanţã, cei de acasã cu aceia care, între timp, s-au îndreptat spre alte locuri ale ţãrii sau ale lumii, şi a le facilita reîntâlniri din care ar fi putut rezulta proiecte de afaceri, de dezvoltare a oraşului de obârşie, alte iniţiative, dincolo de orice opţiune politicã personalã.
Cu ediţia 1999, regizatã de Maria Nistor, Zilele Severinului ies cu spectacolul în stradã. Este un alt moment în premierã a sãrbãtorilor oraşului, în care, alãturi de scena în aer liber, se proiecteazã o paradã a breslelor şi a etniilor, a istoriei şi culturii care au marcat acest colţ de ţarã. La fel, se monteazã o serie de micro-spectacole de improvizaţie, pantomimã, scenete gen happening. Apar în peisajul stradal grupuri de tineri şi vârstnici îmbrãcaţi în haine de epocã, sau în daci şi romani, se lanseazã Balul Severinului, la care ţinuta obligatorie a fost costumul mascat!
Renaşte fanfara reprezentativã a oraşului şi concertele ei în Parcul Central “Tudor Valdimirescu”, populaţia este invitatã sã participe concret în desfãşurarea unor ateliere, de creaţie, alãturi de artişti. Invitaţii speciali, actorii Mircea Diaconu şi Diana Lupescu, împreunã cu scenografi şi tehncieni de teatru şi film sprijinã actorii şi artiştii amatori severineni, în toate aceste momente, derulate de Casa municipalã de culturã şi Casa tineretului, dând o notã de profesionalism şi echilibru întregii manifestãri. Desigur, nici muzeele severinului, Arhivele judeţene, Bilbioteca judeţeanã, sportivii nu au stat cu mâinile-n sân, noi am vrut doar sã menţionãm schimbãrile, noutãţile aduse în peisajul Zilelor Severinului, undeva, spre începuturile sale.
Şi sã nu uitãm un alt amãnunt, care astãzi face, de fapt, conceptul general al scenariului: amploarea evenimentului şi necesitatea de a acoperi zone mai mari de interes, de a asigura acces mai mare publicului, m-au fãcut sã propun, ca referent artistic, în cadrul aşa numitelor şedinţe tehnice care vizau astfel de evenimente, spre sfârşitul anilor ’90, ca sãrbãtoarea sã se desfãşoare pe mai multe scene, în locaţii diferite, fiecare cu câte un specific. Propunerea nu a fost agreeatã în totalitate, ea presupunea, evident, fonduri financiare mai mari, efort managerial mai elaborat etc. Oricum, ideea a rãmas, ea fiind, mai apoi, implementatã, ca dovadã cã actuala ediţie are cel puţin patru locaţii de spectacol în aer liber!
Ideea, însã, a fost atunci lansatã, ea reieşind din firescul unei organizãri mai eficace, mai ofertante, selecţionate pentru fiecare categorie de public în parte…
Ceea ce trebuie, la fel, menţionat, este deturnarea interesului pentru omagierea oraşului spre zona comercialului, a tarabelor cu tot felul de articole şi articolaşe, cu corturi de mici şi bere, cu muzica amplificatã nebuneşte, cu ignorarea zonelor verzi, cu munţii de gunoaie pe care petrecãreţii îi lasã în urma lor… O desemnificare grosierã a sãrbãtorii, pe care municipalitatea ar trebui s-o evite, aşa cum şi folosirea cadrului sãrbãtoresc spre lansarea de mesaje electorale ori de altã naturã politicã imediatã, ar trebui cu desãvârşire evitatã, ba chiar sancţionatã!
La mulţi ani, Drobeta Turnu-Severin, la a XX-a ediţie a ZILELOR care-ţi marcheazã existenţa!
Dan Şalapa
