CSM Drobeta nu-şi permite sã-şi pãstreze valorile

Dupã multiplii campioni naţionali de nataţie, Marius Radu şi Alin Artimon, plecaţi toamna trecutã la CSM Bacãu, luptãtoarea Suzana Şeicariu (foto) va ajunge la CS Steaua Bucureşti. Medaliatã cu aur la toate categoriile de vârstã la care a participat pânã în prezent pe plan intern şi vicecampioanã europeanã de cadeţi, în 2014, eleva descoperitã de Marin Dobrescu nu va mai reprezenta clubul severinean şi la juniori. Componentã a lotului naţional, Şeicariu a decis în aceastã lunã sã pãrãseascã CSM Drobeta, club a cãrui situaţie financiarã nu permite pãstrarea sportivilor de valoare. Din acest motiv, înotãtorii Radu şi Artimon s-au transferat în urmã cu 6 luni la CSM Bacãu, iar judoka Maria Paraschiv, medaliatã la Naţionalele de Juniori şi Tineret, a revenit la CSM Focşani, de unde fusese transferatã în 2012.
Dacã Radu ajunsese la malul Dunãrii în 2007, de la LPS Emil Racoviţã Bucureşti, iar Artimon fusese achiziţionat în 2012 de la CSM Brãila, Şeicariu e nãscutã în Drobeta -Turnu Severin şi practicã luptele de 8 ani! Sportiva crede cã de la Steaua poate ajunge mai uşor la JO, unde sperã sã fie prezentã chiar în 2016. “E un pas înainte în cariera mea. Am ales sã plec la Steaua şi sper cã ajung la Jocurile Olimpice. Din acest an am trecut la juniori şi dacã nu s-o putea sã ajung în 2016, la Rio de Janeiro, în 2020 cu siguranţã voi fi acolo. Sper sã nu am parte de accidentãri”, a spus luptãtoarea de 18 ani, Suzana Şeicariu. În 2012, CSM Drobeta a cedat-o la CS Steaua Bucureşti şi pe vicecampioana mondialã de juniori Roxana Iancolovici, dar luptãtoarea s-a accidentat între timp la coloanã şi a fost nevoitã sã abandoneze sportul de performanţã, iar în prezent se ocupã de pregãtirea copiilor la clubul severinean.

Tags: