Mehedinţiul în plin exod

Eram foarte, foarte aproape sã “intru” şi eu într-unul din celebrele proiecte nerambursabile pe fonduri europene de care mulţi fac atâta caz, cei care cunosc avantajele, desigur. Am depus curriculum-vitae, copii dupã diplome, cerere, toate actele cerute de onorata conducere a proiectului respectiv. Nu vã gândiţi cã era cine ştie ce post nemaipomenit, super bine plãtit şi pentru nu ştiu câţi ani de acum încolo. Era doar un post valabil pânã în septembrie acest an, şi aş fi luat vreo 800 de lei, în mânã, cum se zice. Nu era o mare afacere, dar erau buni şi ei. Zic aş fi luat pentru cã, în ultima clipã, a intervenit cineva de “sus”, şi postul a revenit unei distinse domnişoare cu care respectivul domn avea, şi are, sper, relaţii foarte cordiale, cel puţin pânã în septembrie, când expirã proiectul.
E un caz mic, desigur, ce trebuie tratat cu umor. Nu te poţi pune în calea marilor pasiuni. Dar este şi un caz simptomatic pentru societatea în care trãim. Tot vorbim de marea corupţie, de marile devalizãri naţionale, de marile procese penale din politicã, fotbal, economie, şi ne scapã din vedere tocmai mica golãnealã instituţionalã, micile amantlâcuri, micile şpãgi, peste care, iatã, trecem parcã mai uşor.
Normal cã m-a enervat ce mi s-a întâmplat, oricine s-ar fi enervat. Dar viaţa îşi vede mai departe de cursul ei şi trebuie sã mergi mai departe, nu ai încotro. Degeaba m-am bucurat la ideea unei experienţe de acest gen, pe un proiect european, dar şi la ideea cã tot ceea ce am învãţat în anii de facultate şi de practicã universitarã pe specialitatea de sociologie, aş putea, în sfârşit, fructifica într-un fel sau altul. Dar îmi dau seama foarte bine cã lucrurile sunt cu susul în jos în lumea noastrã, şi cã nu prea mai conteazã în ziua de azi nivelul studiilor, nici seriozitatea lor (prea multe universitãţi fantomã sau de doi bani au eliberat diplome pe bandã rulantã, contra cost, oricui a avut nevoie), nici experienţa. Tot vechile “valori” sunt la putere. Iar nouã nu ne rãmâne decât sã ne vãitãm sau sã plecãm din ţarã. Referitor la acest ultim aspect, cãci aici voiam de fapt sã ajung, discutam zilele trecute cu un prieten despre plecãrile din Severin. Am fãcut un calcul sumar, luând în considerare doar plecarea unui singur autocar de cca. 60 de locuri, în fiecare marţi, spre Occident. Nu mai punem la socotealã alte autocare sau curse de 10-15 persoane. Am ajuns uşor la cca. 800 de cetãţeni care pleacã în mod regulat, lunar, din Mehedinţi. Deci vreo 10.000 anual. E un veritabil exod, altfel nu-l pot numi. Acest exod e destul de uşor de calculat, dacã am lua în ecuaţie toate plecãrile constante şi originea celor ce pleacã. Peste 90% sunt mehedinţeni, în mod cert, cãci şi în alte judeţe existã reţele de transport spre “munca-de-afarã” şi nu e logic sã vii tocmai în Mehedinţi ca sã pleci la muncã în Franţa, de exemplu. Ştiu cel puţin un autocar care pleacã, în fiecare marţi, şi pleacã aproape plin, cu bãrbaţi şi femei care aici nu se mai regãsesc pe piaţa muncii. De ce nu se mai regãsesc e altã poveste, veche şi absurdã. Ne aflãm în faţa unui exod. Gândiţi-vã cã în aceşti ani de europenitate deschisã avem undeva în jur de 40% din totalul populaţiei acestui judeţ fluctuantã, aflatã într-un dute-vino anual, şi vorbim de o populaţie încã tânãrã, aptã pentru muncã, nu de copii şi pensionari, populaţie îndeobşte sedentarã.
E o realitate sociologicã serioasã, ce nu a fost pânã acum mãsuratã şi nici nu i s-au conturat consecinţele. Ar merita, nu-i aşa, un „proiect pe fonduri europene”? Judeţul se depopuleazã masiv, cred cã nu e scarã de bloc şi chiar familie care sã nu aibã în componenţa ei pe cineva plecat „afarã”. Afarã, pentru cã înãuntru, aici, e jale cu J mare.