Lucrul mecanic bine fãcut la mânã

* Dupã ce, pe 24 ianuarie, s-au afişat împreunã, de Ziua Unirii Principatelor, la Iaşi, dând de înţeles celor care mai au chef sã-i ia în serios cã sunt croiţi pe colaborare fermã în direcţiile majore ale interesului naţional, Klaus Iohannis şi Victor Ponta, cu deosebire primul, au reluat armura politicianistã. Şi retorica adecvatã. Pentru cã iatã ce citesc eu, duminicã seara, pe „burta” unei televiziuni de ştiri: „Iohannis strigã: JOS PONTA!”. Acuma, sã nu mã întrebaţi dacã, într-adevãr, şi unde a strigat Santa Klaus aşa ceva sau dacã nu cumva este vorba de o concluzie trasã de redactorii respectivei televiziuni, cãci nu am de unde sã ştiu. Un sâmbure de adevãr este, probabil, în toate astea. Cred asta fiindcã noul prezident începe sã ne obişnuiascã şi el, încet, încet, cu dublul discurs – vechiul şi binecunoscutul nãrav al politicianului român (probabil, al politicianului în genere) de azi, de ieri, dintotdeauna.
* Noi ne dãm seama cã Iohannis este prins, cumva, între ciocan şi nicovalã: pe de o parte, este nevoit sã le dea satisfacţie celor care l-au susţinut în campania electoralã, iar pe de alta, nu ar dori sã le dea apã la moarã acelora care-l acuzau, în aceeaşi campanie, cã, odatã ajuns preşedinte, îi va readuce la butoane pe toţi exponenţii regimului bãsist. Înţelegem, prin urmare, ingrata situaţie în care se aflã actualul cotrocean, dar suntem de pãrere cã nu ar mai trebui sã continue s-o scalde şmechereşte, aşa, ca-n Balcania, ca-n eterna Balcanie. Dumnealui doarã este neamţ, om, nu-i aşa, dintr-o bucatã şi, pe deasupra, adept înflãcãrat al „lucrului bine fãcut”. Mecanic sau la mânã. Sau lucrul mecanic bine fãcut la mânã, cum vã place. Nu cã ar fi cabinetul Ponta soluţia optimã pentru România de acum, dar, pânã una-alta, acest cabinet este unul legitim, rezultat în urma unor alegeri democratice şi susţinut de o majoritate convingãtoare în Parlament. Argumentul lui Iohannis cã nu-şi poate respecta programul politic decât cu un guvern liberal este şi el, omeneşte, de înţeles, dar ca un guvern liberal sã ajungã la putere este necesarã parcurgerea unei anumite proceduri democratice (constitu-ţionale). Procedurã imposibil de parcurs dacã nu se schimbã majoritatea parlamentarã. Or asta presupune reactivarea traseismului politic, cu toate consecinţele de rigoare. Iar, dacã e sã ne luãm dupã propriile sale declaraţii, dl. Klaus Iohannis este, din tot sufletul sãu de neamţ punctual şi inflexibil, un adversar ireductibil al traseismului. Mã tem cã, din aceastã dilemã, nu va putea ieşi prea curând. Spre disperarea duduii Gorghiu, care, şi dumneaei, cicã se viseazã preşedinte al Camerei Deputaţilor. Doamne, iartã-ne!
* Dar, cine ştie? Poate cã asta ar fi singura soluţie ca sã nu-l mai vedem izmenindu-se toatã ziua cu ziarizdele de pe la televiziuni pe „colegul lui Mihai Viteazul”, impostorul oportunist şi lipsit de maniere, Zgonea pe numele lui de tinichigiu sau ce-o fi el la bazã.
* Bãsescu a fost scos de sub urmãrire penalã în cel mai greu dintre cele câteva zeci de dosare în care este „erou principal”, „Dosarul Flota”. Intuind, probabil, uriaşul val de revoltã care ar fi urmat acestei ştiri, şi voind a-l înãbuşi mediatic cât mai eficient cu putinţã, DNA a fabricat pe loc, cu scenariul şi efectele de rigoare, „cazul Toni Greblã”. Care ar fi primit ca mitã, între altele, pentru a-şi trafica influenţa într-o cauzã oarecare, douã rochii, nişte cordelinã(?!), nişte capsatoare(!?) şi o maşinã spre folosinţã, de la un fin din Gorj. Tare, tare de tot! Ca prin minune, nimeni nu s-a mai revoltat cã înfloritoarea flotã maritimã a României a dispãrut ca şi cum n-ar fi fost vreodatã (prejudiciu – zero!), fãrã a fi cineva tras la rãspundere pentru asta (o culme a Justiţiei independente!), în schimb ţara gemea de indignare auzind de penibilele gãinãrii la care s-ar fi pretat unul dintre judecãtorii Curţii Constituţionale! Cum adicã, îndrãzneşte cineva sã punã în balanţã pierderea unei nenorocite de flote, însumând câteva milioane de tone deplasament, cu imensa pagubã de douã rochii şi un capsator, fãcutã de un fin în speranţa unei intervenţii a influentului naş, undeva, acolo, sus? Pãi, unde ne trezim aici?
* “8000 de euro, miel, peşte şi cârnaţi – preţul pentru a deveni membru al USR (Uniunea Scriitorilor din România – n.n.)” este titlul unui material de-a dreptul şocant, semnat de publicistul craiovean Ion Spânu, în Cotidianul.ro. Noi ştiam mai de mult cã Uniunea Scriitorilor tinde sã devinã o rezervaţie de veleitari şi de grafomani înrãiţi, dar ce am citit în articolul lui Spânu despre încercãrile prin care au trecut doi scriitori craioveni, soţ şi soţie, în dorinţa lor de a deveni membri ai USR, întrece orice imaginaţie. Citiţi-l şi domniile voastre. Citindu-l, veţi putea afla, printre altele, şi cum a contribuit, la un moment dat, Casa de Culturã din Drobeta Turnu Severin la prosperitatea şi bunãstarea financiarã a unuia dintre vicepreşedinţii USR, Gabriel Chifu. Numai şi numai pentru cã acesta a onorat cândva, cu ilustra-i prezenţã, o manifestare literarã din strãvechiul nostru oraş. Cât se poate de tare! Aproape la fel de tare ca împrejurarea în care un grup de complotişti de duzinã (printre ei, şi numitul Chifu), a alungat, cu ani în urmã, de la conducerea revistei Ramuri pe binefãcãtorul lor, marele scriitor Marin Sorescu.
* Iohannis a anunţat cã se duce luni sã viziteze arhivele CNSAS. De ce oare? Vrea sã recupereze ceva? Vai, nu, se poate aşa ceva? Dl. Iohannis – ne lãmureşte chiar d-sa pe „organul” favorit, Facebook – vrea sã doteze corespunzãtor viitorul „Muzeu al comunismului”, promis în campanie. Frumoase şi de-a dreptul înãlţãtoare iniţiative. De care România avea, desigur, stringentã nevoie!…