Peste 900.000 de euro pentru reabilitarea unui drum comunal

Suma de 906.000 de euro o va investi Primãria comunei Godeanu în reabilitarea drumului comunal DC 6 B, amplasat între intersecţia cu drumul judeţean DJ 670 şi satul Pãuneşti.

Primarul Ionicã Gheorgheci a declarat cã banii respectivi sunt nerambursabili şi au fost obţinuţi prin promovarea unui proiect finanţat prin Mãsura 322 – Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunãtãţirea serviciilor de bazã pentru economia şi populaţia ruralã şi punerea în valoare a moştenirii rurale, program european administrat de Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului. “De-a lungul a circa 7.000 de metri vom efectua lucrãri de asfaltare, vom executa podeţe şi rigole pentru scurgerea apelor pluviale. Odatã cu punerea în exploatare a acestei artere rutiere sperãm sã aducem în zonã turişti şi cât mai mulţi investitori pentru a pune în valoare potenţialul turistic de care dispune comuna noastrã”, a precizat Gheorgheci. El a mai arãtat cã în paralel cu acest proiect se va desfãşura cu fonduri de la bugetul local şi o investiţie de alimentare cu apã potabilã a satului Pãuneşti, astfel încât constructorul sã nu fie obligat sã afecteze, pe o lungime de trei kilometri, carosabilul care va fi reabilitat.

 

Tags: