De ce ne-a fost fricã…

* Ştiţi cum e, stimaţi cititori, de ce ţi-e fricã, nu scapi. În urmã cu o sãptãmânã, îmi exprimam temerea faţã de atacul encomiastic ce avea sã se producã la adresa lui Eminescu, dinspre zona activismului circumstanţial, oportunist şi sfertodoct, cu ocazia jubileului naşterii marelui poet. Aşteptãrile, dacã pot sã le spun aşa, mi-au fost confirmate. Cu asupra de mãsurã, aş zice. Dar nu vreau sã insist în aceastã direcţie. Bomboana de pe coliva Festivalului Internaţional (sic!) Mihai Eminescu, desfãşurat sãptãmâna trecutã la Drobeta Turnu Severin, a constituit-o acordarea marelui premiu, cui credeţi? Lui Klaus Iohannis, prieteni, proaspãtul preşedinte al României, pentru maculatura autobiograficã „Pas cu pas”, scoasã într-un tiraj de massã, din care, zice-se, s-ar fi vândut cel puţin 100.000 de exemplare. Aşa, şi? Ce legãturã existã între Iohannis şi tot ce ar putea avea tangenţã cu el, pe de o parte, şi Eminescu, pe de altã parte? Au avut organizatorii, aşa, o revelaţie, cum cã respectivul Iohannis ar fi omul providenţial pentru aceastã Românie, rãtãcitã, fãrã speranţa regãsirii de sine, în jungla postcomunistã? Posibil, dar nu ştiu ce faptã de vitejie a acestuia ar fi fost în mãsurã sã provoace asemenea revelaţii, din moment ce, de când a fost ales şi pânã în prezent, nenea Klaus a ţinut-o într-un chef cu prietenii, întrerupt doar de câte o vizitã de reculegere la vreo bisericã sau catedralã cu largã vizibilitate. Pentru cã, nu-i aşa, degeaba te duci la bisericã sã te rogi dacã nu te şi vede cine trebuie. Lumea, cum ar veni. Deci, revin, au avut organizatorii amintitului festival vreo revelaţie în sensul enunţat mai sus? Aş, nici vorbã! La mijloc, prieteni, este reflexul bine înrãdãcinat într-o anumitã zonã a, cum sã-i zic, intelectualitãţii române, de a merge cu osanale, plecãciuni şi plocoane la poarta noului stãpân. Greţos şi absolut descurajant! (O parantezã: ce mare scriitor roman mai se bucurã azi de privilegiul de a fi tipãrit în tiraje de massã?).
* Dacã am înţeles bine, între organizatorii (deci finanţatorii!) festivalului, s-a aflat şi Consiliul Judeţean Mehedinţi, organism abilitat în administrarea banului public. Întrebare: premierea lui Iohannis a fost sugeratã de reprezentanţii Consiliului Judeţean Mehedinţi sau a fost rezultatul deliberãrilor juriului? Un juriu din care, pe lângã… inevitabilii Mihai Cimpoi, Ileana Roman şi Florian Copcea, înţeleg cã a fãcut parte, teoretic cel puţin, şi Eugen Simion, nume prestigios al istoriei şi criticii literare româneşti, eminescolog de calibru şi, nu în ultimul rând, academician veritabil şi nu din aceia fãcuţi pe puncte. Al cãrui vot de la jurizare ne-ar interesa foarte, foarte mult. Tocmai fiindcã îl ştim un om principial, tocmai fiindcã avem încredere în valabilitatea criteriilor sale valorice.
* Sub titlul „Aproape o cronicã – Viaţa în care mor de Emilian Iachimovschi”, scriitorul Valeriu Armeanu publicã, într-unul din numerele de sãptãmâna trecutã ale cotidianului Datina, un bubuitor pamflet la adresa unor tendinţe nocive din poezia mehedinţeanã actualã şi a celor care le promoveazã şi încurajeazã. Citiţi-l, este cât se poate de instructiv!
* Revenind la Dulapul Sãsesc, cred cã trebuie menţionat faptul cã omul pare sã fie prizonierul unui anumit tip de inerţie, el neieşind, practic, din ritmul chef cu prietenii – voiaj în strãinãtate – pelerinaj la biserici (catedrale). Cealaltã versiune ar fi cã actualul preşedinte al României tatoneazã încã, spre a gãsi punctele sensibile ale românilor. Cele pe care – ocupat cu meditaţiile, desigur – nu a avut timp sã le sesizeze. E limpede, dincolo de orice explicaţie, cã maestrul Klaus Iohannis a picat, nu ştiu dacã tocmai fãrã voia lui, în mijlocul unui focar de interese pe care nu le poate controla în totalitate. Pe de o parte, Ponta şi ai lui îl ademenesc cu perspectiva coabitãrii pe stil nou, pe de altã parte, duduia Gorghiu, preocupatã prea mult sã-şi punã în evidenţã osoşii genunchi, îl preseazã cu perspectiva (deocamdatã, aproape iluzorie) a „dãrâmãrii” Guvernului Ponta. Din aceastã dilemã, Santa Klaus nici nu cred cã vrea sã iasã. Cel puţin pânã când ÎCCJ nu se va pronunţa în ceea ce priveşte mult discutata sa incompatibilitate. Sã-l mai aşteptãm. Cu proverbiala noastrã rãbdare dintotdeauna.
* Cicã popularitatea preşedintelui Franţei, Francois Hollande a crescut cu 10 la sutã dupã atacul terorist asupra revistei Charlie Hebdo. Aşa am citit pe burtiera România TV. Ce sã înţelegem de aici? Cã extrem de ştersul şef de stat al Franţei (poate cel mai inexpresiv şi fãrã personalitate din perioada postbelicã) ar putea fi în relaţii de parteneriat cu atacatorii? Doamne, iartã-ne!