Atacul terorist asupra sãptãmînalului Charlie Hebdo (la rîndul sãu, un purtãtor de „arme” instigatoare) scoate la ivealã practici absconse ale politicii externe franceze. Dar sã vedem cum stau lucrurile în prezent cu Franţa colonialã şi ce socoteli de stat are în lumea africanã. Mawuna Remarque Koutonin, jurnalist la „Silicon Africa”, face dezvãluiri inedite cu privire la problemele care dau bãtãi de cap ţãrilor africane din fostul imperiu colonial francez. Paisprezece ţãri africane (Benin, Burkina Faso, Guineea Bisau, Coasta de Fildeş, Mali, Niger, Senegal, Togo, Camerun, Republica Central Africanã, Ciad, Congo, Guineea Ecuatorialã şi Gabonul), pe lîngã faptul cã sînt ţãri plãtitoare de taxe cãtre instituţii şi companii din Hexagon, sînt obligate de Puterea de la Paris, printr-un „pact colonial”, sã-şi depunã 85% din rezerva lor externã într-o bancã centralã francezã, aflatã sub controlul Ministrului de Finanţe din Hexagon. Situaţia pare fãrã ieşire, dat fiind faptul cã politicienii şi oamenii de stat ai ţãrilor menţionate, oponenţi ai mãsurilor economice abuzive ale Franţei, sînt îndepãrtaţi sau anihilaţi prin şantaj şi violenţã. Potrivit respectivului „pact colonial”, Franţa are prioritate absolutã în cumpãrarea resurselor naturale de pe teritoriul unei foste colonii. Doar dupã refuzul Franţei, cele paisprezece ţãri pot cãuta alţi parteneri. Companiile franceze şi-au impus pe teritoriul acestor state o poziţie de lider absolut, deţinînd majoritatea serviciile publice (apã, electricitate, telefonie, salubritate etc).
„În ultimii 50 de ani, 67 de lovituri de stat au avut loc în 26 de ţãri din Africa, 16 dintre ele, foste colonii franceze”
În anul 1958, cînd Sekou Toure din Guinea a decis ieşirea ţãrii sale de sub tutela Franţei, administraţia francezã din statul african, intrigatã de decizie, a distrus ceea ce Guineea construise: spitale, şcoli, edificii, clãdiri publice administrative etc. Mesajul era evident: dacã mai îndrãzniţi sã doriţi ieşirea de sub tutela Franţei, veţi plãti un mare preţ. Dupã demonstraţia de forţã a Franţei, statele africane din imperiul colonial francez s-au resemnat. „Primul care a gãsit o soluţie de compromis”, consemneazã Mawuna Remarque Koutonin, jurnalist la „Silicon Africa”, a fost Sylvanus Olympio, preşedintele Republicii Togo. El fost de acord sã plãteascã Franţei o taxã anualã pentru a-i fi protejate aşa-numitele beneficii din timpul administraţiei franceze. „În 1963, taxa pentru „datoria colonialã” a Republicii Togo reprezenta 40% din bugetul ţãrii africane. Numeroase state africane au fost obligate sã aleagã varianta plãtirii unei taxe, din cauza pericolului reprezentat de sprijinul Franţei pentru acei actori politici al cãror scop era preluarea puterii pentru susţinerea influenţei franceze şi plata taxelor cãtre Hexagon. Sînt numeroase exemplele de „susţinere” francezã a statelor africane fãrã stabilitate, prin iniţierea şi sprijinirea unor lovituri de stat. „Silicon Africa” scrie cã „în ultimii 50 de ani, 67 de lovituri de stat au avut loc în 26 de ţãri din Africa, 16 dintre ele, foste colonii franceze.
Libertate de exprimare prost înţeleasã, prin atentate împotriva libertãţii religioase a omenirii
Atacurile asupra obscurului, pînã mai ieri, sãptãmînal umoristic din Franţa, bine rînduite de cãtre poliţaii planetei şi aliaţii ei, pentru a obţine efectul dorit, adicã instaurarea unei atmosfere de panicã şi teroare în Franţa şi în Europa, au dus la creşterea popularitãţii unei fiţuici vulgare, care defileazã pe linia absurdului pornografic şi în mod sigur la comandã. Conform ziarului „Liberation”, sãptãmînalul Charlie Hebdo, purtãtor de „arme” scandaloase, care pînã la atentatele programate de la butoanele guvernului mondial, apãrea într-un tiraj modest, în urma mediatizãrii evenimentului sîngeros, a ajuns sã fie tipãrit în trei milioane de exemplare. Sãptãmînalul care a transformat libertatea presei în atacuri violente asupra libertãţii religioase a omului, a beneficiat de donaţii bãneşti, şi cred cã trebuie sã fii într-o ureche ca sã sponsorizezi nişte caricaturişti lipsiţi de talent real (care au iscat un scandal sîngeros în Europa), astfel ca mîzgãliturile lor sã aţîţe în continuare şi sã batjocoreascã simbolurilor sacre ale omenirii. Sponsorii care au bravat pe latura senzaţionalului ar fi trebuit sã-şi îndrepte atenţia spre lumea a treia, unde se moare pe capete din cauza inaniţiei, a bolilor, şi lipsei apei potabile. Jurnaliştii de la Charlie Hebdo calcã pe cadavrele colegilor şi comit, în continuare, în numele libertãţii de exprimare prost înţelese, atentate împotriva libertãţii religioase a omenirii. Dacã vom cîntãri cele douã libertãţi – libertatea de exprimare prin batjocorirea religiilor şi a divinitãţii, şi libertatea omului de a crede şi apãra cu sfinţenie ceea ce ei considerã sfînt şi intangibil, balanţa va înclina, în mod cert, spre libertatea religioasã. Şi… apropos de terorism şi imparţialitate: pentru omenii nevinovaţi, masacraţi în Nigeria în acelaşi timp cu jurnaliştii parizieni, aproape nicio reacţie oficialã internaţionalã. Ei nu conteazã! Nu meritã un marş al solidaritãţii! Alo, O.N.U., Washington, Tel Aviv, Londra… se-aude?
Un preşedinte de plastilinã în faţa Departamentului de Stat al S.U.A.
Nu cred în conspiraţii ieftine, dar am certitudinea cã atentatele de la Paris au fost un fel de „11 septembrie 2011”. O palmã datã Franţei cu sprijinul Puterilor din umbrã, cu acceptul acesteia şi cu propria jertfã de sînge. Sînt împotriva rãzboaielor, violenţei şi morţii şi nu mã înghesui sã-i felicit pe ziariştii francezi, care continuã sã punã paie pe focul sacru al altor civilizaţii, cãlcînd pe cadavrele colegilor, crezînd cã ei fac parte dintr-o naţiune superioarã. Problema gravã e cã nimeni nu mai poate întoarce spatele marilor puteri din umbrã. Niciun stat nu mai are voie sã pãrãseascã de capul lui cîmpul de luptã, confruntãrile de pe glob facînd parte din regii reale pe care nicio naţiune nu le poate nega şi nici stopa. Unchiul Sam şi aliaţii au mers prea departe şi nici mãcar lor nu le-a mai rãmas loc de întors. S.U.A se va folosi fãrã rezerve şi de preşedintele Iohannis, vizita duducãi Victoria Nudelman-Nuland n-are cum sã fie o excursie de dragul florilor de mãr din România. Obligatoriu, Preşedintele nostru va lucra la ceea ce a lãsat neterminat Bãsescu. Am avut doar preşedinţi de plastilinã în faţa Departamentului de Stat American şi în faţa organismelor de cãmãtari internaţionali.
Ajutat şi iniţiat de ciobãnimea din politicã va continua maratonul împrumuturilor pentru a cumpãra avioane şi arme la mîna a doua şi a treia, ca sã „subvenţioneze” afacerile marilor corporaţii americane. E musai sã cumpere cineva şi avioanele uzate ale americanilor, casarea acestor tinichele ar aduce pierderi uriaşe pentru ei. Cum România a cumpãrat fregatele propuse pentru casare ale englezilor, acum au sosit în Ţarã vechiturile obosite de rãzboi ale S.U.A., cu toate cã dupã cinci mii de ore de zbor şi
staţionãri de ani de zile în hangare strãine, avioanele F-16 ar trebui scoase din uz sau refãcute în proporţie de 80%. Vor reabilita ele statutul României, singura ţarã membrã a N.A.T.O. care, practic, nu mai are aviaţie militarã? Întrebarea cocheteazã cu imposibilul.
Corupţia şi mafia autohtonã îşi vor pune noi mãşti şi vor organiza alte reţele greu de depistat şi de stîrpit
Aveţi puţinticã rãbdare şi vã veţi convinge. Şi în urmãtorii ani de mandat prezidenţial se vor vinde pe un covrig resursele încã nevîndute ale României şi se va pune la zid cu ajutorul justiţiei tot ceea ce nu este pe plac şi de folos Departamentului de Stat American. Munţii, pãdurile, cîmpiile Patriei Române se vor vinde la fel de simplu. Corupţia şi mafia autohtonã îşi vor pune noi mãşti şi vor organiza alte reţele greu de depistat şi de stîrpit. Şi nu vorbim de o mafie care doar va face preş legile, va înstrãina resursele Ţãrii, deturnînd sume astronomice, ci de o mafie cu reacţii violente, şantaj, ameninţãri şi presiuni. Românul tot de azi pe mîine o va duce, tãcînd şi îndurînd, pentru cã, sã ştiţi, modalitãţile prin care sînt controlate şi influenţate mulţimile nu sînt poveşti. În lumea ocultã a preşedinţiei româneşti, de-a lungul sfertului de veac de tragere în ţeapã a poporului, s-au predat, ca de la camarad la camarad, ştafete oneroase, care au dãunat extrem de mult României, şi pe care preşedintele în exerciţiu le urmeazã cu sfinţenie, prezent în toate. La americani, în vizitã, drepţi! Cînd Victoria Nudelman a avenit la noi, tot, drepţi. La sediul N.A.T.O., drepţi! Atîtea lucruri bune a fãcut pentru români şi atîtea texte ne-a citit de pe hîrtie, încît am ajuns sã fiu mîndrã cã nu mai avem un preşedinte jucãtor, ci unul cititor, care doreşte sã conducã Ţara prin intermediul feisbucului, o uriaşã magazie virtualã cu lucruri stricate, obsedaţi, torturi, înmormîntãri, silicoane, politicieni puşcariabili, plãcinte, criminali, manele, surcele, prostituţie, politicã, anunţuri de sinucidere, un talcioc cu un numãr extrem de mare de tarabe cu chilipiruri umane, spãlãtorii de rufe, lenjerii intime pe sîrmã, o magazie ticsitã cu lucruri pestriţe, aruncate halandala: de la data naşterii, oliţa de noapte şi prima relaţie sexualã, pînã la numãrul de la pantof. O reţea creatã special pentru a manipula mintea şi timpul celor cu un fond de naturã descoperit.
Citatul din Eminescu, prea greu pentru Preşedinte!
Ca sã fim la zi cu isprãvile, nu trebuie sã trecem cu vederea mesajul Preşedintelui Klaus Iohannis la împlinirea a 165 de ani de la naşterea Poetului Nepereche, Mihai Eminescu, ocazie în care a folosit în mod trunchiat un citat din publicistica eminescianã. În mesajul video postat pe reţeaua de socializare, Klaus Iohannis citeşte şcolãreşte, cum ne-a obişnuit, un fragment dintr-o ediţie a „Operelor complete”, dar, probabil, la sfatul eminenţilor consilieri, a sãrit peste cîteva cuvinte, astfel schimbînd complet sensul mesajului, transformîndu-l într-o criticã durã la adresa liberalilor, fãcutã în 1881 de cãtre Mihai Eminescu. Pe iubitorii Poetului Nepereche, jurnalistul Marius Albin Marinescu îi informeazã, ca rãspuns la mesajul gafant al Preşedintelui din 15 ianuarie, cã „Iohannis a evacuat, printr-un testament declarat fals de cãtre criminalişti, cunoscuta Librãrie Mihai Eminescu din Sibiu, chiar la 15.01.2001, cînd în incinta librãriei se omagia ziua poetului naţional, aducînd chiriaşi cu dare de mînã, printre care şi o bancã de renume, care i-a plãtit 60.000 de dolari, reprezentînd chirie anticipatã pe trei ani. Timp de şase ani, pînã cînd justiţia braşoveanã a demascat impostura, Klaus Johannis, pe atunci „primarele” Sibiului, şi familia lui, au deţinut ilegal douã imobile, unul fiind al fostei librãrii Eminescu, de pe urma cãrora au încasat sume uriaşe de bani. Impostura a fost dezvãluitã pentru prima datã de doi ziarişti sibieni, Marius Albin Marinescu şi Dan Tomozei, care au avut de pãtimit de pe urma curajului lor, scrie site-ul 9 AM News. Cînd va fi obligat Klaus Johannis sã restituie banii obţinuţi timp de şase ani din chiriile care s-ar fi cuvenit statului român, proprietarul de drept al imobilelor, se întreabã jurnalistul Rãzvan Savaliuc?
La „sfîntul aşteaptã”, domnule!
Maria Diana Popescu, Agero www.agero-stuttgart.de
