CARICATURILE (din Franţa şi de la noi) de Pr. Sever Negrescu

Ecourile nu s-au stins. Vibraţiile acestora se aud cutremurând întreg Globul. Tirajul revistei a crescut, odatã cu mâhnirea multora şi cu bucuria altora.
Moartea continuã sã intre în lume prin pãcat. Şi noi ne facem cã nu vedem, cã nu ştim, cã nu auzim, cã nu putem. Existã o putere a Nefiinţei şi o neputere a Omului credincios. Prima caricaturizeazã, a doua ucide. Cei care, în numele Artei şi al Libertãţii de expresie l-au caricaturizat pe Mahomed în Franţa (acum, mai demult în Danemarca), neavând niciun Dumnezeu, aparţin Nefiinţei; cei care au ucis în numele Ofensei aduse Profetului aparţin neputinţei umane de a ierta. Nici unii, nici alţii nu pot fi martiri: ai Artei, ai oricãrui Profet sau ai oricãrei Libertãţi de exprimare. În mãsura în care aceasta devine ofensatoare, ea nu mai este libertate. Fugim permanent “de a fi , de a rãmâne robi ai lui Dumnezeu” şi astfel devenim “robi ai Diavolului, diavolilor.” Nu putem sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Nu putem fi liberi îngrãdind libertatea altora, nu putem fi, chiar, necredincioşi, jignind credinţa altora, nu reuşim sã rãmânem oameni dacã vrem sã devenim stãpânii lui Dumnezeu.
Existã, azi mai mult ca oricând, la noi şi pretutindeni, o putere a Confuziei, a Nimicului şi Nimicniciei. Creştinismul este cu totul altceva decât puterea acestei lumi, el reprezintã Puterea Smereniei. Existã o moarte spre Moarte şi o moarte spre Înviere. Hristos s-a smerit pe sine ascultãtor fãcându-se pânã la moarte pe Cruce (spre Învierea noastrã). Existã o înviere a Vieţii şi o înviere a Morţii. Caricaturizarea lui Mahomed a dus la o înviere a Morţii care nu foloseşte nici chiar Artei.
Sâcâitor de mult, pe aproape toate canalele locale TV, este dat în ultima vreme grupul folcloric Izvoraşul, parcã o caricaturã a celor ce sunt de fapt: “şi stau bine şi mã gândesc, sã iau sticla şi sã mã otrãvesc… dar sunt tânãr şi iubesc şi mai vreau sã mai trãiesc.” Deci… se poate propovãdui şi aşa şi aşa? Nu! Cu siguranţã, nu!
Caricaturile de la noi sunt mai revoltãtoare decât cele din Franţa. Noi iertãm şi cerem sã fim iertaţi. Dacã nu, riscãm sã pãţim ceea ce pate o cunoscutã cântãreaţã de muzicã popularã de pe la noi: “Neicuţa al meu noaptea în somn, mã mângâie pân-adorm.” Nu înţelegem, defel, cum vine aceasta.
Noaptea, somnul şi mângâierile Caricaturilor…