Cine e Klaus Iohannis şi cu ce ne ajutã?

Dupã ce a devenit preşedinte cred cã ar fi cazul sã ne întrebãm şi noi cine este Klaus Iohannis şi cu ce ne poate ajuta? Pânã la urmã poate ni se pare anormal ca preşedintele sã nu iasã deloc în evidenţã. Este anormalã tãcerea preşedintelui şi lipsa de comunicare pe teme vitale pentru poporul român, cum ar fi în principal nivelul de trai, sãrãcia, sãnãtatea. Cam astea ar fi principalele probleme cu care se confruntã alegãtorii preşedintelui şi cei 45% care l-au votat pe Ponta. Cam 90% din veniturile românilor sunt cheltuite lunã de lunã pe mâncare şi pe întreţinere şi alte facturi. Mi se pare enorm de mult şi nu mai rãmân deloc bani pentru plata impozitelor şi a taxelor, taxele aferente maşinii, locul de parcare, taxele pentru şcoala şi întreţinerea copiilor, haine, asistenţa medicalã sau medicamente, dentist, sãpun, pastã de dinţi şi altele. Adicã românii îşi dau toţi banii sã poatã sã o ducã de la o lunã la alta.
Sunt teme care nu reprezintã un secret pentru nimeni şi nu ar trebui sã fie nici pentru actualul preşedinte. Este de precizat pentru Klaus cã leafa minimã în România este de 850 de lei, iar în Franţa, de exemplu, unde a fost plecat recent, este de 1.050 de euro, adicã de cinci ori şi jumãtate mai mare decât în ţara pe care o reprezintã preşedintele, pentru cã deocamdatã nu ştim dacã o şi conduce, alãturi de proaspãtul blând Ponta. Premierul a dispãrut definitiv din peisaj şi face tot ce poate pentru a nu-l depãşi la apariţii TV pe preşedintele cu jurãmânt depus. Oare Ponta face şi ce îi spune Klaus off the record? O avea ce sã îi spunã Kalus lui Ponta? Ceva de genul: „Mãi, Victor, mai pune-o şi tu de o creştere economicã şi de nivel de trai!”. Ar fi chiar un ghinion pentru români dacã preşedintele ţãrii ar spune la un moment dat despre sãracii României cã au avut ghinion în viaţã şi cã trebuie sã îşi achite taxele, sã susţinã statul, chiar dacã sunt sãraci. Românii ar putea sã replice şi ei când o fi chemaţi la ghişee sã îşi plãteascã taxele şi impozitele: „Ghinion!”.
Dar nu sunt românii în stare de o revoltã generalã împotriva instituţiilor statului, sã nu îşi mai achite obligaţiile cãtre acesta. Ar fi un mijloc excelent de presiune împotriva politicienilor corupţi şi incompetenţi. Nu ar fi mare chestie cã sunt corupţi. Au politicieni corupţi şi alte state, dar dacã sunt şi incompetenţi, necazul e foarte mare. Sã fure, dar sã şi facã treabã. Nu au prea multe de fãcut politicienii români. Ei trebuie sã creascã salariul minim din România de la 850 de lei, net, la 1.050 de euro, tot net. Nu este deloc complicat. Trebuie doar sã aplice acele politici economice şi publice potrivite pentru România şi pentru stimularea nivelului de trai şi a dezvoltãrii. Existã totuşi un pericol pentru politicieni dacã românii încep sã trãiascã bine. Nu o sã mai fie preocupaţi zi de zi de asigurarea pâinii şi de plata facturilor, o sã înceapã sã mai citeascã una alta şi sã se culturalizeze şi sã îşi punã mai des la treabã materia cenuşie cu teme pe care de regulã nu le au în agendã.
Ce se va întâmpla dacã încet-încet leafa minimã a românului va începe sã creascã de la 850 de lei, deşi sunt foarte mulţi care câştigã 600 de lei pe lunã, la 1.000, 2.000, 3.000, 4.000 de lei. Preţurile sunt pânã la urmã la fel ca în Franţa sau ca în America sau Canada, veniturile sunt de cinci- şase sau zece ori mai mici. S-a spus recent cã peste un milion de angajaţi români trãiesc din salariul minim. Este un record pentru democraţia româneascã. Din cei 4 milioane de salariaţi, un sfert sã fie plãtiţi cu leafa minimã. Economia continuã sã se desfãşoare „la negru” probabil în procent de 50%, reprezentând mediul privat. La stat este mai greu sã oferi bani „la negru” pe lângã leafa de 600 de lei sau salariul de 850 de lei. Sunt şi mulţi patroni care încheie contracte nu pe 8 ore, ci pe 4 sau pe 2, sã achite taxe mai mici cãtre stat. Aşa scapã şi de controlul pentru munca fãrã acte. Şi aceasta e tot o economie „la negru” scãpatã de taxele la bugetul de stat, adicã o evaziune fiscalã, fãrã de care nu ar exista probabil jumãtate din sectorul privat. Este posibil ca şi statul sã ştie acest lucru şi sã lase lucrurile în voia lor, mãcar sã se conserve actualul numãr de locuri de muncã. Este o concesie voitã. Totuşi, de ce îşi doresc unii politicieni anumite posturi dacã tot nu se pricep şi nu au nicio idee pentru dezvoltarea ţãrii şi creşterea nivelului de trai. Chiar se pot uita în oglindã dupã cinci sau zece ani de mandat sau patru?
Dacã Klaus şi-a spus sieşi cã nu e în agenda preşedintelui sã contribuie la creşterea bunãstãrii şi a nivelului de trai, atunci sunt 5 ani sau 10 ani pierduţi din nou pentru români.