„Jurnal imediat” – versiunea Revoluţiei române din decembrie 1989, într-un oraş românesc de provincie

„Jurnal imediat” – Iatã un titlu care incitã, punându-l pe cititor pe gânduri de cum ia cunoştinţã de el, tipãrit pe coperta acestei cãrţi.
Şi rãsfoindu-i filele a la Iorga, ce aflã cititorul? Aflã cã are în faţã o carte despre Revoluţie.
Mai precis, un jurnal despre Revoluţie; un jurnal despre Revoluţie la Turnu Severin, în formula napoleonianã a celor 100 de zile, începând din 15 decembrie 1989 şi aşa mai departe.
Demersul îl are ca autor pe Gelu Rhone, cetãţean şi atunci şi astãzi al Severinului, propunãtor, aici, al unei versiuni a Revoluţiei române din decembrie 1989, într-un oraş românesc de provincie, reşedinţã a unui judeţ dintre cele mici ale ţãrii, ambele mai mult decât comune din multe puncte de vedere pe harta României.
Aşadar, a fost o Revoluţie la Turnu Severin?- se poate întreba cititorul, dacã n-a şi fãcut-o deja, cu perspectiva pe care o are astãzi asupra lucrurilor.
Ei bine, autorul ne spune cã da, la Turnu Severin a fost o Revoluţie, sau poate, mai exact, a fost Revoluţie, aşa cum a fost peste tot în ţarã la sfârşit de ‘89 şi început de ‘90.
Şi dacã n-a fost una spectaculoasã, cu vãrsãri de sânge şi confruntãri între presupusele tabere aflate în luptã, în mod sigur a fost una ca stare de spirit, cu multã urã la adresa vechiului regim în curs de scufundare şi mai cu seamã cu foarte multe aşteptãri, iluzii şi speranţe într-un trai omenesc şi într-o lume întemeiatã pe mai multã echitate.
Din capul locului, cel ce semneazã aceste rânduri mãrturiseşte cã este de acord cu Gelu Rhone în susţinerile lui şi, în egalã mãsurã, cu felul în care el îşi construieşte demonstraţia şi iatã de ce.
Mai întâi, pentru cã în zilele Revoluţiei autorul era militar în garnizoana Turnu Severin şi nu un militar oarecare, ci ofiţer superior, cu însãrcinãri semnificative, aflat în preajma comandantului acestei garnizoane, revenindu-i misiuni ce l-au plasat în mijlocul evenimentelor, multe dintre ele generate de mãsuri luate de factorii de atunci ai puterii în judeţ şi în oraş.
Apoi, pentru cã, astfel plasat şi, mai ales, reprezentând Armata, adicã o instituţie cu rol fundamental în orice act de natura celor din decembrie 1989 din România, autorul a avut în permanenţã o perspectivã globalã asupra întâmplãrilor din aria de competenţã, iar prin legãturile din ţarã, cu ofiţeri de diferite ranguri, inclusiv cu militari de rang inferior, şi asupra evenimentelor din centrele importante ale revoluţiei, Bucureşti, Timişoara, Craiova, Reşiţa, Sibiu, Braşov şi altele.
În al treilea rând, întrucât autorul ne convinge cã a avut de la început conştiinţa participãrii la o schimbare majorã în istoria ţãrii, indiferent cum se va fi numit ulterior aceastã schimbare – revoluţie, loviturã de stat sau, şi mai rãu, rãscoalã, zaverã, “mare vânzolealã” etc. etc. – fapt pentru care a fost foarte atent la ceea ce se petrecea în jurul sãu, punând cu discernãmânt în aplicare ordinele şi dispoziţiunile primite, citind critic presa, adnotând şi transcriind sau pãstrând pentru uz personal dar şi pentru folosul istoriei documente semnificative, cum sunt procesele-verbale încheiate de autoritãţile acelor zile, dincolo de fluiditatea şi efemeritatea lor sau poate tocmai de aceea.
În al patrulea rând, pentru cã, pe baza celor puse în paginã, autorului nu-i poate fi ignoratã ori subestimatã abilitatea de a înţelege evenimentele, de a-şi descifra interlocutorii, de a-i pune pe fiecare la locul potrivit, de a diagnostica şi de a se pronunţa ferm asupra întâmplãrilor şi asupra oamenilor, aşa cum i s-au înfãţişat ele şi ei atunci.
Consemnând impresiile, gândurile şi judecãţile la cald şi orânduindu-le în cronologia desfãşurãrii lor, a rezultat un scenariu credibil, la punctul de întâlnire între beletristic şi documentar.
Beletristic, deoarece este zugrãvitã cu cert talent literar atmosfera sumbrã, pâcloasã şi rece a acelor zile, suportatã cu tot mai mare greutate de organismul Armatei, obligat sã stea consemnat cvasipermanent în cazarmã, în stare de alarmã şi în aşteptarea unei confruntãri incerte, cu un duşman necunoscut. Singurele certitudini ale acelui climat, ne sugereazã autorul, erau “turiştii” sovietici din oraş şi din judeţ, identificaţi într-un trafic suspect şi permanent cu spaţiul iugoslav, pânda şi bãnuiala tot mai greu de digerat a ofiţerilor de contrainformaţii şi interminabilele şedinţe politice, organizate şi desfãşurate sub supravegherea atentã a activiştilor politici, cu multe grade pe umãr dar neprofesionişti ca militari şi îndoctrinaţi pânã la absurd, unul dintre ei preocupat sã strângã cotizaţia de partid pânã şi dupã cãderea lui Ceauşescu.
Documentar, pentru cã numeroasele ipostaze ale evenimentelor sunt consemnate pe temeiul actelor, ordinelor şi dispoziţiilor primite de la eşaloanele militare superioare, precum şi pe baza a ceea ce s-a scris ori s-a spus în acel interval de timp, cu scop normativ, organizatoric sau instituţional, în armatã şi, global, în şi pentru întreg spaţiul public românesc.
Înregistrându-le prompt, selectiv şi într-o ierarhie, e drept, subiectivã, autorul creeazã un tablou complex, dinamic şi strict determinat de moment. De-a lungul şi de-a latul lui se perindã personajele importante şi mai puţin importante ale acelor zile, de la comandantul Brãdiceanu, cel care a controlat şi condus cu mânã de fier evoluţia situaţiei, influenţatã din toate pãrţile de o multitudine de factori, unii dintre ei de o splendidã bizarerie, ca în toatã ţara, continuând cu mai marii structurilor Ministerului de Interne din Mehedinţi şi cu cei ai structurilor de stat care nu dezertaserã, numiţi inconsecvent de cãtre actorii pozitivi ai acelor zile când „tovarãşi”, când „cetãţeni”, ca şi cum ne-am fi întors în timp în plinã revoluţie francezã.
Nu lipsesc, evident, fruntaşii evenimentelor, veniţi dinspre mediul civil şi veritabil cetãţenesc, de care cei mai în vârstã de astãzi, trãitori ai acelor momente, îşi vor aminti sau îi vor recunoaşte.
Demn de remarcat, nici unul dintre aceste personaje nu ne apare într-o posturã retuşatã, cosmetizatã sau schimbatã în raport cu traiectoria lui socialã sau politicã ulterioarã, ceea ce este un semn cã autorul n-a revenit în cei mai bine de douã zeci de ani scurşi de la „zilele cometei” în vreun fel asupra portretelor în cauzã, fiind, poate, interesant de fãcut un exerciţiu în aceastã materie.
Nici evenimentele nu sunt prezentate, în genere, altfel decât sub înfãţişarea sub care au fost percepute acestea la momentul producerii lor, fiind însã limpede cã, pe mãsura scurgerii timpului, devenea tot mai acut sentimentul cã evoluţia lucrurilor se îndepãrta aproape ireversibil de aşteptãrile multora dintre cadrele armatei şi în egalã mãsurã de speranţele oamenilor.
Summa summarum, la distanţa pe care o are astãzi faţã de evenimente, Gelu Rhone ne propune o cronicã a celor 100 de zile, dar, atenţie, nu este o simplã cronicã, ci un tablou de foarte multe ori contrapunctat cu judecãţi de valoare, îndoieli şi interogaţii, interioare sau nu, retorice sau nu, cu privire la întâmplãrile de aici şi din ţarã, multe dintre ele rãmase, din pãcate, pânã astãzi fãrã rãspuns.
Pânã la urmã, ceea ce produce autorul este o versiune, versiunea proprie, la care avem dreptul fiecare dintre noi şi toţi deopotrivã, asupra Revoluţiei, versiunea frustã, imediatã, a acesteia, o reprezentare care în mod evident nu este a cuiva „din spatele perdelelor”, ci a unuia „din interior”, nepreocupat însã, expres, în a-i descifra resorturile şi nici episoadele ei tenebroase, cãrora fie nu le-a venit timpul sã fie devoalate, fie, realmente, sunt de aşa naturã încât nu ascund ceea ce ne-am închipuit şi încã ne închipuim mulţi cã ascund.
În fond dacã, vorba lui Ciu En Lai, chiar despre revoluţia francezã este excesiv sã pretindem a se şti chiar totul, fiind prea devreme şi prea aproape de prezent, atunci cum sã ne putem imagina cã noi, la numai 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 din România şi din spaţiul est european, am putea solicita sã ştim totul despre ele?
Pentru fragmentarium-ul revoluţionar severinean, pânã una alta, sã acceptãm cu deferenţã oferta lui Gelu Rhone, fiind una onestã, generoasã, proaspãtã şi revelatoare pentru multe dintre faptele întâmplate în cele 100 de zile consecutive datei de 15 decembrie 1989.
Prof. dr. Tudor Rãţoi,
Director, Arhivele Naţionale Mehedinţi