Şansele de azi ale Severinului

E din ce în ce mai evident cã şansele economice nu prea surâd judeţului nostru de o bunã bucatã de vreme. Economic stãm pe loc, şi stãm prost. Ba mai mult, nici viitorul nu sunã prea bine. Chiar nu sunã bine. Ideea reindustrializãrii Severinului, ideea vehiculatã în campania electoralã de deputatul Rodin Traicu, dincolo de faptul cã era una generoasã şi promiţãtoare a rãmas doar o idee, doar o poveste electoralã fãrã nici un rezultat, doar o figurã retoricã. Investiţiile semnificative, apte sã stingã şomajul cronic, lipsesc. Firmele mai de Doamne ajutã îşi reduc activitatea şi trimit oamenii în şomaj. Soarta RAAN pare pecetluitã şi nici alte unitãţi economice nu se simt prea bine. În privinţa sprijinului guvernamental pe aceastã linie nu am sesizat mai nimic serios, sub pretextul cã RAAN e sub decizia unui administrator judiciar. Îmi amintesc cã pe vremea guvernãrii liberale la RAAN au venit nu doar ministrul de atunci al economiei, Varujan Vosganian, dar chiar şi primul ministru, Cãlin Popescu Tãriceanu, însoţit de secretarul de stat Viorel Palaşcã. Adicã se arãta în mod direct un interes major faţã de RAAN şi faţã de soarta salariaţilor de acolo, RAAN fiind cea mai mare unitate economicã a judeţului. Acelaşi interes manifest şi constant era şi pe vremea guvernului Nãstase, RAAN avea un sprijin guvernamental şi parlamentar foarte puternic prin deputatul Eugen Nicolicea. Chiar şi pe timpul guvernãrii Boc-Bãsescu lucrurile la RAAN mergeau încã bine, exista şi atunci, prin Mihai Stãnişoarã, un sprijin important la Bucureşti şi nu exista în rândurile salariaţilor disperarea de acum. În toate guvernãrile de pânã mai ieri Severinul a mai pus câte ceva la zestrea sa, ba o Salã Polivalentã, ba o Garã, ba o piaţã sau douã, strãzi refãcute, Catedrala, Teatrul, Cetatea, Muzeul, Castelul Artelor, Maternitatea nouã, ANL-uri, Stadionul, sensuri giratorii. Dar astãzi nu trãim decât o continuã stagnare şi confuzie. Despre ce şanse mai putem vorbi astãzi când ne lovim de aceastã realitate a inerţiei şi lipsei de investiţii, de proiecte de vitalitate urbanã? Mehedinţiul nu mai are acum uşile deschise la guvern pe care le avea cândva, şi acest lucru costã. Viaţa politicã de la noi continuã sã fie provincialã şi meschinã, fãrã valoare şi fãrã perspectivã şi acest lucru se reflectã, cã ne place sau nu, în viaţa de zi cu zi a comunitãţilor noastre, fie cã vorbim de comune, fie cã vorbim de oraşe. Ce am avut din 2012 pânã azi? Alegeri peste alegeri, interese peste interese, scandaluri peste scandaluri – şi nimic pentru Mehedinţi. Nicio uşã deschisã, nici o investiţie semnificativã. Doar certuri, doar scandaluri politice. Continui sã cred cã Severinul are mãcar o şansã certã: cultura şi, în consecinţã directã, turismul. Existã un Castel al Artelor plin de viaţã culturalã de valoare, plin de vizitatori. Se va inaugura şi Teatrul refãcut, o lucrare salutarã, amplã, remarcabilã. Se va deschide şi Cetatea medievalã, Muzeul. Şi toate acestea, alãturi de Catedralã, de Muzeul de Artã, de festivalurile sezoniere şi de mişcarea culturalã severineanã sunt semne de bun augur într-o vreme de confuzie şi degringoladã. Severinul are o şansã importantã, prin culturã, prin aceste edificii amintite mai sus care aduc un plus de nobleţe şi frumuseţe oraşului. E foarte posibil ca peste ani Severinul sã devinã un centru cultural şi turistic, o capitalã culturalã danubianã. Nu e puţin lucru, odatã ce din punct de vedere al structurii industriale, economice, lucrurile stau atât de prost. E mai bine decât nimic, altfel poate am arãta ca oraşele monoindustriale, dezolante, miniere, în care minele s-au închis.