Justiţia, în jocul puterilor

Cine sã fi ridicat Marele zid românesc în calea corupţiei? Unii spun cã acum nu mai scapã nimeni de braţul lung al justiţiei. Alţii sunt de pãrere cã de fapt România e condusã de serviciile secrete care se tot rãfuiesc pentru putere şi nimeni nu poate spune cu exactitate ce interes urmãresc aceste servicii, dacã e potrivit legii sau în afara acesteia. Cert este cã a şi apãrut o declaraţie interesantã a şefului SRI, George Maior, care solicitã unificarea SRI cu SIE şi apariţia unui superserviciu secret românesc. Acesta ar urma sã se ocupe şi de intern şi de extern, cu o eficienţã ridicatã, având în vedere cã şeful va fi unul singur. Cine va fi şeful va avea o mare putere, totuşi. Poate va fi cel mai puternic om din statul românesc şi chiar din afara acestuia.
S-au fãcut tot felul de speculaţii şi cu şefa DIICOT, cum cã ar fi picat la mijloc, în rãfuiala serviciilor secrete, dar dacã o ducea capul ştia la ce se înhamã, când a avizat raportul de evaluare pentru terenul respectiv. Dacã nu a ştiut înseamnã cã grupurile de interese au avut nevoie de astfel de oameni în tot felul de comisii pentru a-i manipula şi controla în folos propriu. Adicã este vorba de bani, de foarte mulţi, bani şi cam la asta se rezumã totul. Cine are foarte mulţi bani are ceva putere. Cine are bani, putere şi relaţii este cel mai puternic. Sunt câţiva poli de putere şi avuţie în România şi se tot ciocnesc sau se delimiteazã, prin teritoriile sau zonele pe care le ocupã. Serviciile secrete deţin clar o parte din puterea din România, prin modul discreţionar în care acţioneazã. Important este sã o facã în interesul statului şi nu împotriva cetãţenilor care le asigurã bugetul an de an. Nimeni nu îşi explicã de ce an de an serviciile au obţinut fãrã niciun fel de obiecţie bugetul pe care l-au vizat şi dorit şi nimeni nu a spus o vorbã. Nu s-a întâmplat la fel în cazul sãnãtãţii sau educaţiei sau a altor domenii deficitare. Deci bãieţii cu ochii albaştri au o putere mare şi nimeni nu poate bãga mâna în foc pentru onestitatea lor. Nici mãcar falangele. În mod normal ar trebui sã fie nişte indivizi deosebit de inteligenţi. Dar inteligenţa nu exclude imoralitatea şi viclenia. Un om de servicii inteligent poate sã îşi pãstreze ţinta sus, adicã sã acţioneze numai în virtutea Binelui Public sau sã facã şi el ceva bani, sub pulpana legii proprii.
Alţi oameni cu putere în România sunt politicienii şi oamenii de afaceri foarte bogaţi. Adicã foarte, foarte. Ei îşi pãstreazã puterea şi relaţiile şi banii, indiferent de culoarea politicã a guvernãrii. Ei decid, impun, hotârâsc transpartinic anumite politici publice. De obicei nu tot timpul sunt în interesul publicului, ci îşi mãresc sau îşi protejeazã propriile afaceri. Fiind politicieni şi oameni de afaceri cu mulţi bani au acces şi la celelalte pârghii de putere, fie prin corupere, fie prin natura activitãţilor. Prin tot ce fac îşi protejeazã şi promoveazã interesele.
Alţi oameni puternici, de fapt instituţia reprezentatã de aceştia este Biserica. Biserica Ortodoxã Românã. Este o unitate de neclintit a statului român care adesea s-a pliat perfect pe forma guvernãrii, indiferent de culoarea şi conţinutul acesteia. Biserica este intangibilã, indiferent de context şi mai ales din punct de vedere al privilegiilor. Nimeni nu a verificat vreodatã conturile Bisericii şi nu s-a întrebat ce afaceri se deruleazã în Casa Domnului, departe de fiscalizare şi de impozite şi taxe. De multe ori clerul a rãspuns impulsurilor electorale ale politicului. Biserica are mulţi bani şi bunuri şi multe privilegii, inclusiv înlesnirile fiscale. Asta o face una din puterile de neclintit din sistemul social românesc.
O altã putere, uneori discreţionarã este cea care reprezintã braţul înarmat al legii. Este cazul poliţiei, jandarmeriei şi chiar al serviciilor proprii din fiecare minister care deţine un astfel de serviciu. Poliţia a mers în ultimii ani pe un fir roşu, care a trecut de multe ori şi prin curtea unor partide politice. Senzaţia a fost cã poliţia, chiar dacã la un moment dat a slujit interese politice, a cãzut mereu în picioare, pe principiul vechi românesc „Azi te beau, mâine te iau!”. Poliţia şi jandarmeria, dacã acţioneazã ca o structurã unitã, sunt una din puterile din statul român. Armata este o putere latentã şi când se pune în mişcare te poţi aştepta la orice, de la fraternizare, pânã la mãcel, în funcţie de factori diverşi.
Corpul funcţionarilor publici reprezintã o putere, chiar un zid în calea intereselor cetãţenilor. Un zid care nu are toate cãrãmizile. Parlamentul este una din puterile cele mai instabile din sistemul politic românesc. Preşedintele este şi el un om puternic, dacã ştie sã se punã în situaţia de a fi puternic şi de a decide. Cea mai importantã structurã de putere rãmâne totuşi justiţia. Ea are drept de viaţã şi, uneori, de moarte. Ia, dã, împarte desparte, se luptã cu vlãguita corupţie a celorlalte puteri, care vor sã o corupã. Ea poate genera ordine şi dreptate. Poate favoriza deszoltarea sãnãtoasã a economiei şi a corpului statului. Cine compune Marele zid românesc construit între justiţie şi corupţie. Sunt cam multe puteri. Cea mai de temut putere rãmâne însã puterea pe care o are fiecare cetãţean, puterea civicã. Dacã se trezeşte din somn sau din amorţealã este letalã. Este singura care rãstoarnã, regleazã, reface, desface, schimbã din temelii orice formã de lâncezealã. E impredictibilã, dar se stinge repede.