Vremea politicii golãneşti a trecut

O primã consecinţã a votului din 16 noiembrie, aparent banalã dar totuşi foarte semnificativã la nivelul relaţiilor interumane, am constatat-o în mod direct chiar în dimineaţa de 17 noiembrie, luni, în timp ce aşteptam la rând într-un mic magazin de cartier pentru a cumpãra ceva în drum spre serviciu. Discuţia la care am asistat a pus faţã în faţã o doamnã mai în vârstã a cãrei opţiune la vot, mãrturisitã, a fost pentru Victor Ponta, şi o doamnã mai tânãrã a cãrei opţiune, la fel de clarã, a fost pentru Klaus Iohannis. Aceiaşi scenã a opiniilor antagonice, însã cu alte personaje, cu nelipsite nuanţe de maliţie, am mai întâlnit-o şi în alte zone, şi mi-am dat seama cã de fapt, dupã 16 noiembrie, România s-a împãrţit în douã mari tabere, una care sperã cã Iohannis va face şi va drege, şi una care e convinsã cã Ponta ar fi fost cea mai bunã soluţie pentru români. O Românie relativ dezbinatã, fiecare cu argumentele sale, şi fiecare cu supãrãrile sale.
Votul din 16 noiembrie lasã în urma sa aşteptãri şi frustrãri şi natura acestui vot, motivaţiile lui profunde ar trebui sã fie teze de manual pentru clasa politicã de azi şi de mâine. Era evident, dupã primul tur de scrutin, o anumitã nelinişte a societãţii civile vizavi de momentul dramatic din 16 noiembrie, nelinişte civicã uşor observabilã mai ales în mediul online, pe Facebook şi în bloggosferã.
Dacã primul tur de scrutin a fost domeniul de influenţã al televiziunilor (partizane, în mod evident, fiecare cu “faliţii” ei), ei bine, în preambulul momentului 16 noiembrie televiziunile aproape cã nu au mai contat. Manipularea exercitatã prin televiziuni s-a dovedit neputincioasã în faţa valului informal, online, a neliniştii civice de care vorbeam. E un fenomen cu care societatea noastrã s-a mai confruntat în vremea regimului Emil Boc, dar care acum a atins un apogeu, o amploare inimaginabilã şi dramaticã prin consecinţele sale.
Astfel, dupã un prim tur şi o diferenţã relativ confortabilã între Victor Ponta şi Klaus Iohannis, turul doi a rãsturnat toate previziunile, toate estimãrile, toate calculele. Ne-am aflat de fapt în faţa unui imens vot antisistem, chiar a unui vot antistatal, înţelegând prin acest lucru faptul cã actuala realitate a statului (instituţii, clasã politicã, norme) a fost zguduitã şi amendatã de nemulţumirea civicã. Realitate de care Klaus Iohannis şi ACL au profitat din plin, şi a cãrei victimã neaşteptatã a fost Victor Ponta şi PSD ca imagine a statului. A fost un seism civic, o revoluţie în democraţie, un vot de blam şi de revoltã care a depãşit votul partizan, politic, din primul tur, prin amploare.
Spuneam, e o mare lecţie pentru politicienii de azi şi de mâine tocmai aceastã realitate profundã a revoltei şi neliniştii civice. Mã întreb dacã politicienii noştri chiar îţi dau seama câtã exasperare şi furie existã în straturile profunde ale societãţii noastre. Dacã chiar îşi dau seama cã vremea politicii golãneşti şi ipocrite a trecut, şi cã nimeni nu mai poate tolera aşa ceva în spaţiul public de azi.