Minerul a încheiat turul cu o înfrângere

În ultimul meci din acest an, Minerul Mehedinţi a fost învinsã cu 2-1 de FC Hunedoara şi a încheiat turul în partea inferioarã a clasamentului, cu doar 8 puncte acumulate. Nou-promovata a intrat şi de data aceasta pe teren fãrã sã se fi antrenat în sãptãmâna premergãtoare jocului şi n-a efectuat nicio schimbare pe parcursul meciului, în care au jucat Lascu – Ilinca, Merluţã, Petrache, Iordache – Ştefan, Stanciu – Prundeanu, Cioabã, Manda – Boboescu. Nepregãtiţi, jucãtorii Minerului au încasat gol încã din secunda 55, când şutul lui Darius Uibariu, din 14 metri, a poposit în vinclu. Egalarea a venit peste doar 5 minute, de la antrenorul-jucãtor Cristian Boboescu, care l-a învins pe portarul hunedorean cu un şut la colţul lung. Momentul psihologic al meciului a avut loc în finalul primei reprizei: în minutul 43, Andrei Fãgãrãşanu a readus Hunedoara în avantaj, iar, peste doar un minut, Costinel Stanciu a fost eliminat, pentru un fault din spate. Ghinionul a continuat pentru gazde şi la reluare, mijlocaşul Marius Cioabã, revenit la echipã la rugãminţile coechipierilor care au decis sã ducã turul pânã la capãt, nemaiputând sã continue partida, dupã ce a suferit un şoc de durere. Neavând nicio rezervã pe bancã, Minerul a evoluat în inferioritate numericã timp de 45 de minute, dar echipa antrenatã de Ioan Alexoi n-a reuşit sã se distanţeze pe tabelã.
Dacã FC Hunedoara va juca şi etapa viitoare, când va întâlni UTA Bãtrâna Doamnã, pentru Minerul a fost ultimul meci din acest an, clubul cu sediul la Valea Copcii urmând sã stea în ultima rundã din tur. Jucãtorii nu ştiu dacã echipa se va desfiinţa în iarnã, însã nu vor mai accepta sã joace şi în retur fãrã bani. „Aşa cum am promis conducerii, am jucat pânã în ultima etapã a turului. Pentru acest ultim joc, de-abia ne-am strâns. A trebuit sã mai sunãm vreo 2 bãieţi (n.r – Ilinca şi Cioabã), care nu au venit la meciuri de câteva etape, ca sã fim 11 jucãtori. Din pãcate, am evoluat repriza secundã cu doi jucãtori mai puţin. Chiar şi aşa, puteam obţine cel puţin un egal. Bine cã s-a terminat turul. Pentru noi, aceastã toamnã a fost un calvar. Depinde de conducere dacã echipa va mai continua, dar e clar cã noi, jucãtorii, nu mai putem sã jucãm gratis. Avem şi noi nevoie de bani, iar pãrinţii nu mai pot sã ne întreţinã”, a spus fundaşul Bogdan Merluţã.

Tags: