Descoperirea „acoperitului”

* Descoperirea… acoperitului Victor Ponta, eveniment anticipat şi aşteptat cu un destul de reţinut interes de mai toatã lumea, în sfârşit, s-a produs. Efectul anunţatei „bombe” prezidenţiale a fost, prin absenţa oricãrui element-surprizã, un mare fâs. Fiindcã îmi este greu sã cred cã existã om în ţara asta, cât de cât cunoscãtor al vieţii politice de pe aici, care sã fi avut vreo îndoialã în legãturã cu identitatea candidatului la prezidenţiale cu trecut de „agentului acoperit” despre care, frãmântat de înalte considerente de ordin moral, se strofoca Bãsescu în urmã cu nişte sãptãmâni, în disperarea de a nu-i putea face o pârtie suficient de largã pupilei sale, Udrea, cãtre turul al doilea al prezidenţialelor. Problema e cã, pânã una-alta, penibilul cotrocean nu a venit cu cine ştie ce dovezi, fapt în mãsurã a spori nu numai confuzia, ci şi lipsa de interes a publicului în legãturã cu subiectul în discuţie. Situaţia poate pãrea paradoxalã. Dar nu e, dacã ne gândim la faptul cã nu puţini concetãţeni iau în calcul posibilitatea ca între Bãsescu şi Ponta sã fie vorba de un soi de blat, derivat din cine ştie ce anexe secrete ale pactului de coabitare.
* Un alt paradox poate fi acela cã, în actuala campanie, se vorbeşte mai puţin despre candidaqţii înscrişi în cursa prezidenţialã (şi nu sunt puţini!), decât despre Bãsescu. O explicaţie ar fi blamabila, penala, anticonstituţionala sa implicare în aceastã campanie, de partea Elenei Udrea. Într-o atare situaţie, e de mirare cum „animalul politic” Bãsescu nu realizeazã cã, susţinând-o necondiţionat, pe faţã, îi face mai degrabã imense deservicii (politice, electorale, morale) pupilei sale. Coanei Nutzy, de!
* La paradoxurile menţionate, putem adãuga, fãrã discuţie, şi inapetenţa candidaţilor pentru confruntãrile directe, poate singurele momente de campanie care pot aduce oarece clarificãri în rândurile electoratului. Pânã nu demult, duelurile televizate ale candidaţilor erau cele mai aşteptate momente ale prezidenţialelor. Acum, candidaţii par atraşi de întâlniri circumstanţiale, cu caracter oarecum semiclandestin, prin cine ştie ce colţuri de ţarã, de unde mai rãzbate câte un ecou de declaraţie „pitoreascã”, rareori de mitinguri prin oraşele de provincie sau de apariţii singulare, în condiţiuni sever negociate cu realizatorii, la televiziune. Bine, dar, orişicât, cu totul alta era „greutatea specificã” a prezidenţiabilului din urmã cu 15-20 de ani. Care, dintre actualii, poate veni cu o experienţã de viaţã demnã de luat în seamã, cu nişte mãrturisiri, cu nişte convingeri ferme şi incitante? Cine, vorba lui Marin Preda, sã vinã sã facã mãrturisiri? Un… ãla, o… aia?
* Este aproape mirobolant cum, în condiţiile în care cel mai puternic grup… politic din Consiliul local Drobeta Turnu Severin a devenit, graţiei celebrei ordonanţe, cel al independenţilor, Incomparabilul primar „al tuturor severinenilor” a semnat, în urma unor negocieri la vârf cel puţin interesante, pentru UNPR. Tocmai dumnealui, care declara cã politica dãuneazã grav severineanului. Sau cam aşa ceva. Tocmai dumnealui, care, la un moment dat, s-a trezit cã-i acţioneazã în instanţã, pentru pretinse atacuri la imaginea personalã, atât pe tânãrul preşedinte al UNPR Mehedinţi, cât şi pe unii dintre colaboratorii trustului de presã pe care acesta îl conduce, cerându-le daune la nivelul sutei de mii de euro. Râsul lumii sau de-ale vieţii? Pentru mine, recenta opţiune politicã a lui Gherghe Constantin nu contrazice, prin absolut nicio nuanţã, toate cele pe care le-am scris sau le-am spus, de-a lungul anilor, despre acest personaj. Dimpotrivã, le confirmã pe de-a-ntregul. Sunt doar surprins – deşi nu întrutotul! – de reacţiile unor mai tineri ziarişti, care, deşi cunoşteau abilitatea Incompara-bilului de a trece dintr-o barcã politicã în alta, fãrã prea mari deranjuri morale, altfel spus, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, se aratã acum extrem de lezaţi în aşteptãrile lor şi au pus toatã artileria grea pe el. Nu cã dumnealui, traseistul prin vocaţie, nu ar merita-o, o, nu! Dar parcã nu i-am vãzut la fel de revoltaţi când Gherghe a pãrãsit barca (troaca, ar zice, caustic, dar perfect întemeiat, unul dintre ei) PSD pentru a trece la PDL, nici când a abandonat barca (troaca, nu-i aşa?) PDL pentru a fi reprimit la sânul „familiei” social-democrate, pãstrându-şi astfel mandatul într-o mutualã clandestinitate cu (doar) pãstrãtorul de carnet PDL şi nici când a crezut cã le trage clapa tuturor agãţându-se de barca (troaca, n’ est pas?) Elenei Udrea. Dar, cine ştie, or fi existând şi troace de elitã şi noi habar n-aveam…