Campanie PMP… lacrimogenã la Baia de Aramã

Luni, 20 octombrie a.c., la sediul Partidului Mişcarea Popularã Mehedinţi, din Drobeta Turnu Severin s-a desfãşurat o conferinţã de presã susţinutã de Gelu Vişan, secretarul general adjunct al PMP, şi Eugen Golea, preşedintele organizaţiei judeţene.
Cei doi i-au avut alãturi şi pe tinerii care duminicã dupã amiazã au fost martorii dar şi protagoniştii unui eveniment ce s-a petrecut în Baia de Aramã. Mai exact, Eugen Golea, aflat la volanul autoturismului proprietate personalã, a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie la ieşirea din oraş la sfârşitul unei zile de campanie electoralã. În autoturism se aflau şi tinerii activişti Ovidiu Popescu, Robert Coacã, Lavinia Negrescu şi Alexandru Fota. Fãrã nici un fel de explicaţie poliţistul Pãsat le-a cerut celor 4 sã-l însoţeascã la secţia de poliţie a oraşului Baia de Aramã pentru identificare, deşi acest lucru se putea face şi pe loc. Atât liderul PMP cât şi ceilalţi colegi de partid au refuzat deplasarea dacã nu li se va explica motivul pentru care au fost opriţi în trafic şi invitaţi la secţia de poliţie. Supãrat agentul Pãsat a luat de la colegi un spray lacrimogen pe care l-a utilizat prin orificiile de aerisire ale maşinii, iar în momentul în care gazul a ajuns în interior şoferul a deschis geamul, ocazie pentru poliţist sã-i dea cu spray în faţã. Se pare cã deloc întâmplãtor colegii din echipaj „au luat în primire” fiecare câte o roatã a maşinii şi i-au desumflat pneurile. Unuia dintre tinerii din autoturism i s-a fãcut rãu şi dupã multe minute de insistenţã a ajuns şi un echipaj de la ambulanţã, care se afla la circa 100 de metri depãrtare de locul incidentului. Ocupanţii maşinii au fost duşi la secţia de poliţie unde au fost ţinuţi mai multe ore pentru declaraţii, singura explicaţie datã de poliţişti fiind cã „sunt pedepsiţi pentru ce au fãcut în Baia de Aramã”, adicã au fãcut campanie pentru candidatul Elena Udrea. În acest timp la secţia de poliţie i s-a mai fãcut rãu încã unui tânãr, probail din cauza lacrimogenelor, fiind nevoie din nou de ambulanţã.
Dupã aproape 7 ore de „reţinere la miliţia din Baia de Aramã”, protagoniştii evenimentului au fost lãsaţi sã plece, cu ei pãrãsind oraşul întreaga echipã de campanie a PMP care i-a aşteptat în faţa sediului instituţiei, şi care a avut grijã sã reţinã în memoria celularelor tot ceea ce s-a întâmplat acolo.
Prezenţa lui Gelu Vişan la Mehedinţi a fost, aşa cum a mãrturisit, dovada cã liderii naţionali ai PMP sunt alãturi de colegii lor din teritoriu atunci când asupra lor se sãvârşeşte un abuz, discursul acestuia fiind acuzator la adresa conducerii poliţiei mehedinţene, dar şi a liderilor partidului aflat la guvernare.
În cadrul conferinţei preşedintele PMP Mehedinţi, Eugen Golea a dezvãluit şi cã în noaptea de 17 spre 18 octombrie 2014, la o zi dupã instalare, au dispãrut sau au fost distruse toate cele 20 de bannere amplasate în locuri publice din Drobeta Turnu Severin, bannere de campanie pentru candidatul la preşedinţie Elena Udrea. Autoritãţile locale, în frunte cu primarul Constantin Gherghe, înscris în Mişcarea Popularã, dar membru UNPR, au motivat cã bannerele au fost afectate de vântul puternic care s-a abãtut în noaptea respectivã pe strãzile municipiului Drobeta Turnu Severin. Interesant cã bannerele celorlalţi candidaţi, unele aflate în imediata vecinãtate, nu au fost afectate de vânt.
În finalul conferinţei, Eugen Golea, liderul PMP Mehedinţi a susţinut cã asemenea gesturi nu-i sperie, considerând cã acţiuniule de distrugere şi intimidare sunt comandate şi executate de cei cãrora le este teamã cã Elena Udrea va câştiga alegerile prezidenţiale.

Tags: