Joi, 9 octombrie 2014 în contextul activitãţilor de educaţie ecologicã, specialiştii secţiei Ştiinţele Naturii a Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, au organizat o lecţie interactivã „Pãdurea din munţi” cu participarea elevilor clasei pregãtitoare de la Şcoala Gimnazialã Alice Voinescu, coordonaţi de prof. Medana Veselu.
Copiii au construit o piramidã troficã a unei pãduri din munţi, descoperind astfel relaţiile care se stabilesc în naturã între „producãtori” (plante), consumatori primari (insecte), consumatori secundari (pãsãri insectivore), consumatori terţiari (pãsãri rãpitoare).
Înspirându-se din imaginile cu plante şi animale ale piramidei trofice, copiii au colorat planşe reprezentative pentru habitate de pãdure înţelegând mai bine rolul vieţuitoarelor în lanţul trofic.
***
Vineri, 10 octombrie 2014, în cadrul Muzeului de Artã, colega noastrã Mariana Drãghia, muzeograf Secţia de Istorie-Arheologie a susţinut în faţa elevilor din Liceul Şerban Cioculescu o prezentare tematicã cu titlul “Mari domnitori români”. Expunerea a avut ca temã 5 mari domnitori români (Mircea cel Bãtrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazu). Prin aceste activitãţii, muzeografii urmãresc ca elevii sã-şi îmbogãţeascã cunoştinţele primite în cadrul orelor de şcoalã.
Activitãţi muzeale desfãşurate în sãptãmâna 6 -12 octombrie 2014 de muzeografii Muzeului Regiunii Porţilor de Fier
– Posted on 16 October 2014Posted in: Arhiva


