PSD Mehedinţi şi parlamentarii sãi inactivi

Peste puţin timp se împlinesc doi ani de zile de la alegerile parlamentare, scrutin la care toţi candidaţii USL Mehedinţi de la acea datã au închis toate colegiile electorale. Evident a fost un vot eminamente politic, o alegere în care nu a contat deloc numele candidaţilor, ci doar alianţa politicã din partea cãreia aceştia au candidat. Oricine ar fi candidat în locul celor aleşi, ar fi ieşit fãrã nicio emoţie. Interesant este cã, cel puţin la nivelul judeţului Mehedinţi, au existat şi candidaţi de „import”, politcieni care nu aveau nicio legãturã cu judeţul. Cu toate acestea, ei au fost votaţi masiv de cãtre alegãtorii mehedinţeni, în detrimentul unor lideri politici locali care au fãcut ceva în judeţ în ultimii ani. De la victoria categoricã a USL Mehedinţi în alegerile parlamentare, aportul parlamentarilor acestei alianţei politice nu s-a vãzut deloc, deşi judeţul se gãseşte într-o situaţie economicã extrem de dificilã. Mai mult, unii dintre ei, vãzuţi cu mandatele de parlamentari obţinute, au uitat efectiv de judeţ şi de problemele reale cu care locuitorii sãi se confruntã. În ceea ce priveşte parlamentarii PSD Mehedinţi trebuie fãcutã o diferenţiere, deoarece, deşi sunt în aceeaşi alianţã politicã, nu toţi au aceleaşi posibilitãţi. Reprezentanţii social-democraţilor sunt evident mult mai avantajaţi, întrucât ei pot beneficia de sprijinul şi susţinerea PSD Mehedinţi, partidul care, de fapt conduce de unul singur în judeţ la toate nivelele. Cu alte cuvinte, un demers al lor care sã vizeze o posibilã dezvoltare economicã şi socialã a judeţului are o susţinere mult mai mare din partea administraţiei publice locale. În realitate, implicarea lor a fost inexistentã, parlamentarii PSD Mehedinţi fiind, de altfel, la fel de absenţi precum ai celorlalte partide.
Petre Daea, deputatul-pesedist absent
Mehedinţean la origine, deputatul PSD de Meheedinţi, Petre Daea, a uitat complet de judeţul sãu. Dupã ce a trecut campania electoralã, deputatul Petre Daea nu s-a vãzut prin colegiul sãu. N-am vãzut o atitudine, o propunere, o iniţiativã din partea sa, nemaivorbind de vreo conferinţã de presã în cadrul cãreia Petre Daea sã spunã ce posibilitãţi are şi cum vrea sã se implice în colegiul sãu. Deputatul PSD de Mehedinţi, Petre Daea, ales în Colegiul uninominal 2 Camera Deputaţilor, este unul dintre cei mai inactivi parlamentari, deşi este din judeţ. Practic, Petre Daea a devenit în ultimul timp un parlamentar total absent, atât ca prezenţã parlamentarã în spaţiul media local, dar şi în activitatea politicã. Nu s-a mai auzit aproape nimic despre persoana sa. Petre Daea se înscrie perfect în acea categorie de politicieni şi parlamentari mehedinţeni care posedã o adevãratã artã a demagogiei, în spatele cãreia îşi urmãresc doar propriul interes. Pentru cã Petre Daea nu a fãcut nimic în ultimele douã mandate consecutive de senator obţinute. Nici mãcar în perioada cât a fost, pentru scurt timp, ministru al Agriculturii nu s-a remarcat printr-o viziune care sã aibã la bazã un proiect viabil de dezvoltare a acestui sector. Cu toate acestea, Petre Daea n-a ezitat sã candideze pentru un nou mandat de parlamentar, prezentându-se în faţa alegãtorilor cu o nonşalantã demagogie politicã şi electoralã, aidoma limbajului de lemn exersat încã din perioada comunistã. Marele sãu avantaj a fost acela cã a candidat din partea unei alianţe politice, USL Mehedinţi, în care conta prea puţin numele candidaţilor, important era votul politic acordat. În felul acesta Petre Daea şi-a vãzut împlinit atât visul politic, dar şi interesul personal. Pentru cã pe dl. Petre Daea puţin îl intereseazã dacã face ceva pentru locuitorii colegiului sãu sau percepţia acestora despre activitatea sa parlamentarã în slujba comunitãţii. Important este cã şi-a atins un scop personal, fãrã a conta şi mijlocul prin care a urmãrit acest interes. În cazul sãu acest mijloc a fost exprimat de votul politic acordat fãrã ca electoratul sã se uite la numele candidatului, dar şi de propria demagogie politicã, atitudine pe care, de asemenea, a exersat-o pe tot parcursul ultimelor douã mandate de senator.
Rodin Traicu nu a adus liniştea la RAAN
O atitudine mult mai ciudatã a manifestat-o deputatul Rodin Traicu. Fost director mulţi ani al Regiei Autonome pentru Activitãţi Nucleare, Rodin Traicu nu a explicat cetãţenilor municipiului care este situaţia realã şi perspectivele celei mai mari unitãţi economice a judeţului, chiar dacã în campania electoralã de acum doi ani promitea un viitor sigur al RAAN.
Marius Manolache, un deputat cvasi-necunoscut
Colegul sãu de camerã legislativã şi de partid, deputatul Marius Manolache, este, de asemenea, un parlamentar de care foarte puţinã lume ştie. Acest parlamentar este unul de import şi a câştigat mandatul de deputat în Colegiul 4 din Mehedinţi, surclasându-l în mod categoric pe „bãştinaşul” Andi Nodiţ, politicianul local care a avut cea mai frumoasã şi elegantã strategie de campanie. Evident, ca şi în celelalte colegii, şi în acest colegiu a contat votul politic pentru USL, fãrã ca alegãtorii sã ţinã seama de candidat. Despre Marius Manolache se ştie cã este finul premierului Victor Ponta, iar asta ar fi contat în nominalizarea sa pe un colegiu considerat eligibil din Mehedinţi. Dupã ce s-a vãzut cu mandatul de deputat, Marius Manolache n-a prea venit prin Mehedinţi, sau cel puţin eventuala sa prezenţã n-a fost mediatizatã. Oricum acesta este, în opinia cetãţenilor, cel mai anonim parlamentar de import din Mehedinţi, pentru cã nici în legislativul ţãrii nu are cine ştie ce apariţii.
***
Şerban Nicolae – senatorul care şi-a propus sã punã botniţã jurnaliştilor incomozi. Atât!

Tags: ,