Muşca-te-ar vulpea de pricepere, nene Pricopie!

* Şcoala a început, pentru prichindeii dintr-a-ntâia, fãrã abecedare. Adicã, fãrã obiectul muncii. Adicã fãrã principalul element de atracţie şi de interes al primilor paşi în şcoalã. Pentru aceastã incredibilã… performanţã managerialã, pe alte meridiane se lãsa nu cu o demisie, ci cu un şir de demisii. Muşca-te-ar vulpea de pricepere, nene Remus Pricopie!
* Ploile torenţiale cãzute le-a cam tãiat elanul politicienilor de a-şi mai face propagandã electoralã, cu ocazia festivitãţilor de deschidere a anului de învãţãmânt 2014-2015. Pagubã-n ciuperci! Îi asigurãm cã nu a plâns nimeni de dorul lor. La cât i-a durut şi îi doare pe ei de problemele învãţãmântului românesc, nici nu e de mirare. Dacã ei cred cã totul de rezolvã cu show-uri de înmânare a cheilor pentru niscaiva microbuze sau cu alocarea a 150 de euro pe an fiecãrui cadru didactic în vederea – auziţi şi dumneavoastrã! -„dezvoltãrii profesionale”, ne-am lãmurit şi în legãturã cu strategiile actualei guvernãri în zona instruirii şi educãrii tinerelor generaţii de români. În timp ce majoritatea profesorilor se zbate sã supravieţuiascã sub apãsarea atâtor privaţiuni, datorii şi umilinţe de tot felul, interesul copiilor şi al familiilor lor pentru actul de instrucţie şi educaţie a scãzut dramatic, astfel încât, la ora actualã, nici mãcar gândul obţinerii unei diplome, a unui „carton”, la sfârşitul unui ciclu de învãţãmânt nu mai constituie o motivaţie suficientã. Uitaţi-vã cu câtã detaşare, cu cât haz chiar, primesc tinerii propriile eşecuri la testãrile naţionale sau la bacalaureat! Îi doare, cum se spune, în bascã. Pe unii, poate cã astfel de mutaţii îi amuzã, însã, pe termen lung, efectele lor sunt cât se poate de nocive şi nu duc la altceva decât la rãsturnarea scãrii tradiţionale a valorilor. O scarã care, de mai bine de un sfert de veac se tot… rãstoarnã şi nimeni nu se învredniceşte sã o repunã în poziţia ei fireascã.
* Madona dintre Ciocãlãi – Monica Macovei, cum ar veni – s-a înscris şi ea în cursa pentru Cotroceni, depunând, la sfârşitul sãptãmânii trecute, un dosar cu 300.000 de semnãturi de susţinere la Biroul Electoral Central. Cum au fost obţinute aceste 300.000 de semnãturi, are mai puţinã importanţã, în condiţiile când oameni mult mai îndreptãţiţi sã acceadã la cea mai înaltã funcţie în Stat abia dacã reuşesc sã adune 100.000. Fiecare, dupã posibilitãţi. Treaba nostimã e alta. Madame Macovei s-a afişat, în aceastã ipostazã, cu o oglinjoarã din acelea cu care conversa un celebru personaj malefic din basmele copilãriei, în ideea de a afla cine-i cea mai frumoasã din ţarã. Tanti Moni voia sã o punã în faţa lui Ponta. Din ce motive, îmi este greu sã precizez acum, de fapt, nici nu le-am desluşit prea bine. Dumneaei, însã, o fi probat-o? La oglindã mã refer, evident. În caz cã da, i-o fi plãcut ceea ce vede? Dar de ce sã ne mai punem întrebarea?! Sigur cã i-a plãcut, doar a fost, în urmã cu câţiva ani, eroina unui pictorial, apãrut nu ştiu unde, într-o revistã de profil, masculin, feminin, n-are importanţã. Cineva a poreclit-o pe aceastã imposibilã cucoanã „Vãduva lui Mao”. A fost îngãduitor. Dupã alţii, ar fi vorba de Mao în persoanã. În fine, despre gusturi…
* Ordonanţa privind pe aleşii locali a fost (surprinzãtor?) respinsã de Camera Deputaţilor, dar îşi face efectele, pânã una-alta. De fapt, acest document nu a schimbat cu nimic realitatea politicã româneascã, rolul lui fiind, cum am mai spus, doar acela de a „repera”, cât de cât, onoarea destul de şifonatã a traseiştilor. Probabil cã, într-un târziu, cineva a sesizat ridicolul, ipocrizia şi nemernicia absolute ale situaţiilor când grupuri compacte de aleşi locali (primari, consilieri) apãreau pe micile ecrane afirmând cã susţin proiectele partidului majoritar dar rãmân membri ai formaţiunilor care i-au trimis în organele administraţiei publice locale, şi s-a gândit la aceastã jenibilã soluţie de compromis. Scene de felul celor de care vorbim s-au petrecut, în serial, şi în judeţul Mehedinţi, în 2012 şi 2013, pe vremea când Adrian Duicu punea, tot mai viguros, fundamentul puterii sale absolute. Reprezentaţia ipocriziei şi abjecţiei morale, la care s-au pretat, ca-n transã, atâţia primari şi consilieri locali şi judeţeni era vãzutã şi prezentatã, culmea, ca un fapt pozitiv, menit sã contribuie, nu-i aşa, la prosperitatea comunitãţii. Atât de mult a prosperat comunitatea ca urmare a unor asemenea atitudini şi tendinţe, încât Duicu a ajuns unde a ajuns, iar trâmbiţatele proiecte ale propãşirii Mehedinţiului – cea mai ilustrativã dovadã a ideii de deşertãciune. N-ar mai trebui, prin urmare, sã ne întrebãm emfatic, prin dezbateri de tot felul, de ce şi cum a ajuns România, ca ţarã, imaginea perfectã a formelor fãrã fond, la mai bine de un secol de la severul semnal de alarmã tras de Titu Maiorescu.