Ucraina, Gaza, Siria, Libia, Irak, Afganistan, Mali, Republica Centrafricanã, Nigeria, Guinea, Liberia, Sierra Leone, în total douãsprezece ţãri din Europa, Africa Centralã şi Orientul Mijlociu trec prin momente dramatice care zguduie din temelii pacea şi securitatea mondialã. Pentru moment las deoparte rãzboaiele americane de ocupaţie, conflictele armate şi epidemiile mortale, precum Ebola (aruncate în lume de pe lamela microscopului, cu scopul decimãrii populaţiei lumii), pentru un alt rãzboi perfid, rãzboiul sexualitãţii decadente, care se face tot mai vãzut, bazîndu-se pe aţipirea noastrã, şi anume, homosexualitatea. Domnul A.C., român stabilit în S.U.A., care mi-a declarat cu mîndrie proletarã cã el ştia de la vîrsta de şase ani cã este homosexual, mã numeşte din nou homofobã. Potrivit afirmaţiei domnului A.C. rezultã cã în S.U.A. „homofobii” sînt expuşi, omiţînd sã precizeze unde: la circ, la muzeu sau la stîlpul infamiei. Sã cercetãm dicţionarul etimologic: HÓMO s.m. (Liv.). Denumirea ştiinţificã a omului, [< lat. homo]. FOBÍE, fobii, s. f. Stare patologicã de nelinişte şi de fricã obsedantã, lipsitã de o cauzã obiectivã sau precisã. Din fr. phobie. Incorect şi regretabil, cuvîntului „homofobie” i s-a mai adãugat şi semnificaţia de repulsie, antipatie pentru ceva, nu de alta, dar sã poatã fi interpretat şi folosit în consens cu intenţiile celor care scornesc tot felul de enormitãţi. Iatã, în acest mod respectul pentru adevãr şi ştiinţã este împachetat în interpretãri amatoriste şi condamnabile. Pãi, domnule A.C., deşi nu este cazul, mãrturisesc public: nu sunt homofobã, în general, nu-mi este teamã de oameni, poate doar de rãufãcãtori, hoţi, agresori, violatori, criminali…
Numãrul legilor care condamnau homosexualitatea la greci şi latini era mai mare decît numãrul de ordonanţe de urgenţã din România postdecembristã
Pentru cã revine cu o întreagã teorie a chibritului cu privire la homosexualitate, n-am cum sã-l las fãrã replicã pe domnul AC. Presupun cã dînsul nu ştie cã propaganda, în general, este pentru consumatorii casnici, iar adevãrul se spalã foarte uşor atunci cînd teoreticienii de doi bani tipãresc şi amendeazã dupã ureche sau potrivit deciziilor de impunere cãrţi şi tratate. Faptul cã sînteţi cercetãtor domnule AC, impune, sine die, o gîndire criticã, deschisã, care sã caute permanent adevãrul şi relaţiile deterministe din natura fizicã sau psihicã. Argumentele pe care mi le prezentaţi în scrisoarea dumneavoastrã nu par sã respecte condiţia enunţatã, ceea ce mã îndreptãţeşte sã vã arãt de ce, comentîndu-vã afirmaţiile. Într-o primã ordine de idei: susţineţi cã în societatea greco-romanã nu exista homofobie, (aşa cum am menţionat, exprimare discutabilã, la fel ca şi scrierea cu „î” din „a”). Dar iatã cum stau lucrurile: Aproape toţi istoricii şi filosofii considerã cã acea societate era decadentã din punct de vedere al moralei laice!, consecinţa fireascã fiind, pînã la urmã, dispariţia ei. Numãrul legilor care condamnau homosexualitatea la greci şi latini era mai mare decît numãrul de ordonanţe de urgenţã din România postdecembristã. E un fapt istoric, confirmat de istoricii dreptului. În acte, homosexualitatea era condamnatã, faptul cã decãzuserã de la morala lor laicã este alt lucru. Deci, argumentul dumneavoastrã cade. Nu cunoaşteţi o distincţie fundamentalã de naturã raţionalã. Nu ştiu în ce domeniu întreprindeţi cercetãri, dar pare cã în mintea dumneavoastrã persoana şi fapta sînt echivalente. Greşealã fatalã! Persoana, ontologic vorbind, are valoare incomparabil mai mare decît faptele ei. Asta, de la Aristotel încoace, pînã mai ieri. Persoana poate fi recuperatã, faptele nu. Homosexualul se poate vindeca şi sînt multe mãrturii, vã sfãtuiesc sã le cãutaţi pe net în spiritul open-mindedness-ului american, ca sã vedeţi felul cum persoana prevaleazã asupra faptei. Iatã de ce afirm cã eu condamn fapta – homosexualitatea şi nu urãsc omul – homosexualul, care, deşi dificil, poate fi reparat, aşa cum ai repara o maşinãrie stricatã.
Sînt oameni, dar şi pacienţi în acelaşi timp!
În altã ordine de idei, „Gget your facts straight”: tratamentele-torturi, la care faceţi referire, nu erau cu dedicaţie pentru homosexuali, multe boli psihice (schizofrenia, psihoza etc.) se tratau în mod similar atunci. Cunoştinţele despre tratament erau limitate într-adevãr, dar faptul cã o boalã era tratatã greşit nu-i anuleazã statutul de boalã. În plus, omiteţi psihoterapia. Am spicuit şi eu cãrţi de psihiatrie din perioada interbelicã şi din deceniile de pînã la abolirea politicã a bolii homosexualitãţii, cãrţi ale unor autori americani şi francezi, tratate de mii de pagini scanate de copişti, şi nicãieri nu scria de lobotomii şi şocuri electrice la capitolele de tratament al homosexualitãţii (nu neg cã s-ar fi fãcut), ci de psihoterapie, consiliere, hipnozã, relocare etc. Din cîte ştiu, un cercetãtor este meticulos şi onest: nu se poate sã vã scape aceste lucruri sau, dacã nu v-au scãpat, nu se poate sã le prezentaţi tendenţios şi unilateral aşa cum aţi fãcut-o. Faptul cã doi medici nu au diagnosticat corect o boalã nu înseamnã cã ea nu existã!
Aţi vãzut eroarea de logicã ştiinţificã din decizia americanilor? Eşecul diagnosticului a antrenat negaţia entitãţii nosologice. Aceasta este o imensã eroare pentru un cercetãtor cinstit. E ca şi cum orice eroare diagnosticã medicalã anuleazã boala de fond. A.P.A. are dreptate cã homosexualii nu trebuie stigmatizaţi. E normal sã fie aşa. Sînt oameni, dar şi pacienţi în acelaşi timp. În plus, nu e recomandabil ca psihologii, care în loc sã colaboreze la stabilirea unei cãi de rezolvare a problemei, sã-i atace neprofesional pe psihiatrii care practicã o ştiinţã mult mai bine fundamentatã.
Curentul pro-gay decadent transformã ştiinţa în ideologie gen „teoria chibritului”
Argumentele A.P.A. prin care justificã normalitatea homo-sexualitãţii duc lipsa unuia esenţial: demonstraţia cauzalitãţii – care în cercetare este obligatorie. Fãcînd caz de stigmatele puse pe aceşti oameni (pe bunã dreptate greşite), A.P.A. şi tot curentul modern pro-gay decadent transformã ştiinţa în ideologie extrem de dãunãtoare umanitãţii. Convingerea cã homosexualitatea este normalã este o simplã pãrere nu o constatare. Argumentele A.P.A. pentru normalitatea homosexualitãţii pot fi folosite foarte bine şi pentru pedofilie, care este cea mai nouã candidatã la normalitate dintre deviaţiile patologice ale sexualitãţii umane. De altfel, lucrul acesta se vede limpede în istoria modernã: în fiecare ţarã care a legalizat cãsãtoriile gay, în mod tacit şi fãrã mare tam-tam mediatic a scãzut şi vîrsta consimţãmîntului sexual, care probabil o sã ajungã în scurt timp la 6-7 ani, ca sã satisfacã «cererea» (!).
În final, va mai dau un concept ca sã nu credeţi cã mi-aţi închis mintea şi gura cu existenţa homosexualitãţii animale. Conceptul este «finalitate». Natura nu tolereazã nimic fãrã finalitate şi nu existã nimic în naturã, fiinţã, fenomen sau comportament fãrã finalitate. Fapt biologic incontestabil. Homosexualitatea nu are finalitate biologicã. Berbecii dumneavoastrã homosexuali mor excluşi de la reproducere, pentru ca specia sã supravieţuiascã, aşa cum moare orice animal bolnav. Însãşi biologia acuzã homosexualitatea, care nu deţine argumente solide prin care sã se apere.
Cînd omul este lucrãtor întru Dumnezeu
Închei aici şi vã doresc o trezire la adevãr în spiritul moralei creştine. Citîndu-vã, din nou: „Creştinismul şi Islamul sunt principalele cauze ale urii dvs fata de «homosexualitate»”, vã rãspund: Sîntem cu toţii creaţii ale Tatãlui Ceresc, eu creştin ortodox, dumneavoastrã ateu prin presupunere sau cu alte opţiuni, iar cînd omul este lucrãtor întru Dumnezeu, faptele şi opera lui devin funcţii ce contribuie la împlinirea sacerdoţiului divin. Astfel, cînd, prin ştiinţã, gîndire, artã, activitate profesionalã şi socialã, cercetãtorul, muncitorul, savantul, ţãranul, medicul, filosoful, dascãlul, poetul, pictorul creator de valori pãmîntene sau conducãtorii lumii vor accesa harismele misiunii creştine, fiecare va deveni în profesia sa un „preot” şi, implicit, activitatea sa, un loc epifanic în comuniune cu epifania cosmicã.
Maria Diana Popescu, Agero – www.agero-stuttgart.de
