Administraţia pesedistã localã, nicio realizare administrativã notabilã
Dupã doi ani de când PSD Mehedinţi se aflã în fruntea administraţiei publice locale nu se observã nicio realizare notabilã pe linie administrativã. Practic, PSD Mehedinţi şi liderul sãu absolut, Adrian Duicu, nu s-au remarcat prin nimic, în afara continuãrii unor proiecte demarate şi finanţate din perioada în care democrat-liberalii locali conduceau instituţiile administrative locale. Dacã nu a fãcut nimic în aceastã direcţie, Adrian Duicu a performat, în schimb, în plan politic, unde a avut o activitate intensã. Tactica politicã aleasã de Adrian Duicu şi experimentatã deja cu succes nu a fost aceea a identificãrii şi adoptãrii unei strategii prin care sã contribuie la dezvoltarea judeţului sau sã impunã o nouã viziune politicã în alianţa din care face parte, ci ea s-a rezumat doar la o preocupare de slãbire, aproape pânã la eliminare, a oricãrei forme de opoziţie politicã. Din acest punct de vedere, Adrian Duicu a realizat o adevãratã performanţã politicã. De când a devenit preşedinte al CJ Mehedinţi, Adrian Duicu a fost preocupat în permanenţã de acest aspect. Într-o primã fazã a atras de partea sa aleşii locali ai adversarului politic, respectiv PDL Mehedinţi, pentru ca apoi sã ajungã sã controleze aproape toatã politica localã prin atragerea de partea sa a unor politicieni locali, unora dintre ei promiţându-le anumite funcţii publice.
PSD Mehedinţi, un partid fãrã un lider credibil
Arestarea preventivã şi trimiterea în judecatã a fostului preşedinte al PSD Mehedinţi, Adrian Duicu, ca şi suspendarea sa din funcţia de demnitate publicã deţinutã în administraţia publicã judeţeanã, produce o serie de mutaţii pe scena politicã localã. Aceastã situaţie are în mod sigur consecinţe politice la nivelul politicii locale. PSD Mehedinţi este partidul cel mai afectat în urma scandalului de corupţie în care a fost implicat Adrian Duicu. Era şi normal în condiţiile în care acesta era liderul absolut al acestui partid. Noua situaţie, dupã arestarea preventivã a preşedintelui Adrian Duicu, devine una dificilã pentru PSD Mehedinţi, deoarece acest partid este unul debusolat, fãrã un lider credibil în perspectivã.
Europarlamentarele, o victorie fãrã glorie pentru PSD Mehedinţi
PSD Mehedinţi, alãturi de aliaţii sãi, a câştigat într-o manierã categoricã alegerile europarlamentare din judeţ. Scrutinul europarlamentar, la fel ca şi cel parlamentar din luna decembrie a anului 2012, a fost însã unul cu toatul atipic, deoarece votul politic a contat într-o proporţie covârşitoare în opţiunile electorale ale mehedinţenilor şi severinenilor. Caracterul atipic al alcestui scrutin a fost dat şi de faptul cã liderul absolut al PSD Mehedinţi, Adrian Duicu, este încã în arest, reţinut pentru fapte de corupţie. Pentru mehedinţeni, dar în primul rând pentru severineni, nu a contat deloc acest aspect, aceştia considerând cã se impune sã acorde în continuare încredere unui partid, chiar dacã cel puţin asupra liderului cu care s-a identificat planeazã acuzaţii grave de corupţie. Cu toate acestea, nu se poate vorbi de o victorie glorioasã a PSD Mehedinţi fie şi pentru faptul cã opţiunea alegãtorilor a avut un pronunţat caracter politic. Însã, mai important decât acest aspect este faptul cã, spre deosebire de adversarii sãi politici, PSD Mehedinţi a beneficiat nu doar de o maşinãrie de partid bine pusã la punct, dar şi de resurse imense. Din acest punct de vedere, se poate spune cã cel puţin în judeţ a fost o bãtãlie electoralã inegalã între PSD Mehedinţi şi celelalte formaţiuni politice angrenate în competiţia electoralã. PSD Mehedinţi a beneficiat, aşadar, de un imens suport conferit atât de structura sa teritorialã de partid, cât şi de poziţia pe care o ocupã, aceea de formaţiunea care deţine toate pârghiile puterii la nivelul întregului judeţ. De asemenea, la fel de important este şi aportul aleşilor locali ai acestui partid, în special primarii comunali, oameni care şi-au adus contribuţia decisivã la succesul PSD Mehedinţi. Fãrã sprijinul acestora, principalul partid politic al judeţului nu ar fi depãşit 50% din totalul voturilor exprimate de mehedinţeni. Iar acesta se explicã în mod deosebit în comune, acolo unde într-adevãr s-a fãcut diferenţa. Pentru cã în municipiul Drobeta Turnu Severin, unde populaţia este mult mai informatã, PSD Mehedinţi, deşi câştigãtor, nu a obţinut jumãtate din voturile valabil exprimate. Din aceste considerente se poate spune, fãrã vreo urmã de tãgadã cã victoria PSD Mehedinţi a fost una fãrã glorie. De fapt a fost o victorie tehnicã, asiguratã de implicarea primarilor PSD Mehedinţi, edili care şi-au adus contribuţia esenţialã la prezenţa masivã la urne.
Petre Daea, pesedistul local indiferent faţã de judeţul sãu
Deşi are cei mai mulţi parlamentari, PSD Mehedinţi nu beneficiazã de aportul acestora, întrucât cei mai mulţi dintre ei sunt parlamentari de import. Nici cei locali nu sunt diferiţi, pentru cã nici aceştia nu vin în judeţ.
Deputatul PSD de Mehedinţi, Petre Daea, ales în Colegiul uninominal 2 Camera Deputaţilor, este unul dintre cei mai inactivi parlamentari, deşi este din judeţ. Practic, Petre Daea a devenit în ultimul timp un parlamentar total absent, atât ca prezenţã parlamentarã în spaţiul media local, cât şi în activitatea politicã din judeţ. Acesta a abandonat definitiv judeţul, implicit şi PSD Mehedinţi, formaţiunea politicã în care s-a lansat şi care i-a oferit totul. Petre Daea se înscrie perfect în acea categorie de politicieni şi parlamentari mehedinţeni care posedã o adevãratã artã a demagogiei, în spatele cãreia îşi urmãresc doar propriul interes. Pentru cã Petre Daea nu a fãcut nimic în ultimele douã mandate consecutive de senator obţinute. Nici mãcar în perioada cât a fost, pentru scurt timp, ministru al Agriculturii nu s-a remarcat printr-o viziune care sã aibã la bazã un proiect viabil de dezvoltare a acestui sector. Cu toate acestea, Petre Daea n-a ezitat sã candideze pentru un nou mandat de parlamentar, prezentându-se în faţa alegãtorilor cu o nonşalantã demagogie politicã şi electoralã, aidoma limbajului de lemn exersat încã din perioada comunistã. Marele sãu avantaj a fost acela cã a candidat din partea unei alianţe politice, USL Mehedinţi, în care conta prea puţin numele candidaţilor, important era votul politic acordat. În felul acesta Petre Daea şi-a vãzut împlinit atât visul politic, dar şi interesul personal. Pentru cã pe Petre Daea puţin îl intereseazã dacã face ceva pentru locuitorii colegiului sãu, sau percepţia acestora despre activitatea sa parlamentarã în slujba comunitãţii. Important este cã şi-a atins un scop personal, fãrã a conta şi mijlocul prin care a urmãrit acest interes. În cazul sãu acest mijloc a fost exprimat de votul politic acordat fãrã ca electoratul sã se uite la numele candidatului, dar şi de propria demagogie politicã, atitudine pe care, de asemenea, a exersat-o pe tot parcursul ultimelor douã mandate de senator.
PSD Mehedinţi – partidul ajuns la putere pe soclul unei alianţe şi tras în jos de Adrian Duicu
– Posted on 3 September 2014Posted in: Arhiva


