Sucã şi PPC-ul, cartoanele afaceriştilor severineni, nea Popescu, secretara şi maşina şi trioul formidabil nea Palaşcã – Cupã – Stãnişoarã

Mã nepoate, mã duc acu fr’o sãptãmânã la oraş, sã-mi cumpãr o coasã. Cumpãr io coasa şi mã întâlnesc cu Gheorghe a lu Ciupitu de o ţâne pe Mariţa lu Porunghelu, de fãcea îngheţatã ş-o vindea pe oauã!
Zice Gheorghe:
- Mã nea Mãrine, hai pãnã pleacã trinu, sã bem şi noi o bere! Fac io cinste!
Bem noi câte o halbã, mai fac io cinste cu una.
- Plata, zâc, cã vine trinu!
Vine ospãtaru şi mâzgãleşte un bon acolo.
Zice:
- Douãşcinci de frangi!
- Ia dã bonu-ncoa, zic io, şi mã uit lung la iel şi pe urmã la peretele din faţã, pe care scria frumos cu litere de tipar: NU NE JICNIŢ, NU PRIMIM BACŞIŞ!
Mã uit pe bon, socoteala bunã: patru halbe, pai’şpce frangi, un franc patruzãci, remizã, nouã frangi jumãtate, PPC. Cu totu, douãşcinci de frangi.
- Mã frate-miu, zic, ce ie asta di la urmã?
- PPC, zice el.
- Pã’ noi nu mâncarãm aşa ceva!
- PPC, zice el, atâta face: nouã frangi cinzãci.
- Pã’ pe ce, mã n-auz? cã noi beurãm bere ş-atât. Iote ce-i! Io-ţ dau nouã frangi jumate, da’ spune-mi şi mie ce ie asta PPC ca sã nu rãmân prost!
- Poate picã ceva, asta însamnã, poate picã ceva!
Auz, la el, poate picã ceva. Mã frate-miu, de la aştia au învãţat politicienii cum e sã-ţi pice câte ceva. Da ceva mai mult, cã ãştia nu sã mulţãmesc cu ceva. Sã mulţãmesc cu mai mult. Cã dupe ce-i mulţãmesc pe afaceriştii de carton, care-i mulţãmesc şi ei la rându ‘mnealor, au de unde sã-şi petreacã vacanţele exotice şi sã dea ordin sã li sã ridice cãsoaiele şi hotelurile, maşinile şi conturile, nu care cumva sã le iasã cu rest. Şi o parte din afaceriştii ãştia chiar sã apucã serios de cartoane. Dau zece milioane pe o fabricã, deşi numai terenu şi fieru vechi valoreaza de X ori mai mult, mai bagã cicã fro 20 de milioane de euroi în niscaiva utilaje şi hale şi sã apucã sã producã hârtie.
Mã nepoate, sã bagi aşa fro 30 de milioane, doar la prima strigare, însamnã cã ai de unde, cã mai e loc. Cã altfel nu sã explicã, cã dacã fãceai afaceri numai cu privaţii, nu îţi ieşea. Da dacã faci cu statu, îţi mai rãmâne de o fabricã, de o mãslinã, ceva. Poate şi pentru refacerea drmului dintre Floreşti şi Baia de Aramã pe care, încã, sã mai circulã pe un sângur fir.
Nu ca nea Popescu, di la Hidroserv, care dupe ce câştigã cu sutele de milioane pe lunã, sã apucã ‘mnealui sã sã ia de chiept cu toţi, cã rãmãsasã omu fãrã birou, secretarã şi maşina. Acuma, fãrã birou mai mergea, cã nu mai trebuia omu sã sã ducã la muncã, în fiecare zi, da sã laşi ditai lideru de sindicat, vechi de fro 20 de ani, fãrã secretarã şi maşinã, nu sã cade, vorba lu al lu Zbanghiu. Pã nu sã cade, cã ãştia fãrã de astea nici nu mai existã, nu mai au aer, aşa-i apucã cu nãduf.
Ca aşa-i apucã şi pe nea Palaşcã, nea Cupã şi nea Stãnişoarã, cã nu mai putea de doru unui partid nou, aşa de mult ţinurã la ãlea vechi, zâsãrã cã o fi mai bine la nea Tãriceanu, cã mai schimbã aeru, sã mai rãcoresc dupe atâta galben, albastru şi portocaliu. Pãi da, cã nea Palaşcã nu mai putea de grija dosarelor, de nea Coifan, care i-a întors spatele lu tata Quintus, dupã ce-l fãcu om, care nu mai poate, nea Eugen, de doru lu Tãriceanu ca sã-l ţânã pe funcţia cãlduţã; nea Stãni sã rãmânã pin preajma bãieţilor dãştepţi, iar nea Cupã sã aibe finanţare di la primãrie, se ştie, pentru media socriţei. Da las cã sã-ntorc ei, cu ismenele în vine, de unde au plecat şi bine zâsã Veta cã nu mai trebuie bãgaţ în samã, cã sã bagã sânguri destul şi dacã tot s-a şters din mintea mehedinţenilor, nici nu mai meritã efortu. Pã dacã-i bagi pe oameni în samã numai la alegeri, sã nu te mire dacã nu te mai salutã lumea pe stradã.
Da pe noi ne salutã, aşa cã pãnã data viitoare, hai sã fiţi iubiţi şi optimişti!